Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

59

  Uită-te la mine. Ea, în sala de nașteri, trecând prin niște dureri groaznice. Iar eu? Eu stau în sala de așteptare. Ca un pămpălău. Nu e ca și cum m-ar putea vedea, nu?
  Decid să îmi bag doar capul prin ușă, privind la picioarele ei goale și la fața ei schimonosită de durere.
  Și eu ca un idiot stau și mă holbez la gaura din care ieșeau...chestii nașpa. Cred că o să vomit. Câtă maturitate din partea mea!
  Mersi,mersi, aplauze.

  De asta probabil tipii ca mine stau în sala de așteptare. Sau mă rog, lângă ușă. Cu urechea lipită de ușă, așteptând un doctor să strige: E băiat! Sau... împinge! Și chestii care se mai strigă în spitale.
  Poate o fi concurs. Care bebe iese mai repede. 3,2,1, start!
  Ce aiureală. Săraca fată, suferă pentru incapacitatea unui idiot de a folosi un prezervativ. Probabil ăsta e unul din motivele pentru care noi nu naștem. Suntem mult prea incapabili să ne ocupăm de chestii mărunte. Iar o bombă urlătoare e ultimul lucru de care avem nevoie.
  Și apoi îl aud pe noul suflet cum strigă pentru prima dată și ies din starea asta aiurea în care mă aflu, intrând cu totul în sală.
  O mogâldeață mică, cu ochii încă închiși și murdar de sânge se agita plângând în brațele grijuli ale unei asistente.
  Momentul e atât de profund încât și mie îmi vine să plâng, privind o minune mai mare ca oricare: aducerea la viață a unui suflet nou și pur.

  Zâmbesc, punându-mi mâna pe fruntea eroinei mele pentru a o liniști, îndreptându-mă spre ghemotocul mic care plânse până fu așezat pe pieptul mamei ce zâmbea obosită dar incredibil de fericită.
  Ce a fost mai greu a trecut...