"Nu pot sa cred ca ma obligi sa fac asta! Daca o iubesti ar trebui sa o lasi sa plece!" se aude slab o voce subtire.
"Daca exista o persoana careia ii daruieste dragostea, acela sunt eu! Doar eu!" rosteste apasat si ii recunosc vocea.
"Ar fi cazul sa te obisnuiesti cu asta." adauga pe acelasi ton.
Am incercat sa imi indrept atentia spre vocea subtire, care mai mult ca sigur era vocea lui Ash, dar am luat o gura mare de aer din cauza ca imi era exagerat de cald si m-am strambat incet dandu-mi seama ca din cauza mea nu mai vorbeau. Deschizand ochii i-am observat pe amandoi holbandu-se la mine.
"Te-ai trezit." ranjeste Arthur facand cativa pasi mari si ajungand astfel langa patul in care stateam.
"Apa.." a fost singurul cuvant care mi-a parasit buzele inainte sa arunc pilota de pe mine.
"O sa iti aduca Ashley imediat. Nu te ridica! O sa vina doctorul imediat sa te consulte." spune el, impingandu-mi umerii in spate atunci cand am incercat sa ma ridic.
L-am privit surprinsa, iar cand m-am uitat la Ash, a intors capul in directia opusa, ezitand sa ma priveasca in ochi. Gura imi era extrem de uscata si imi simteam plamanii secati de aer.
Cand usa s-a deschis, Arthur s-a intreptat de spate, s-a intors spre barbatul brunet care intrase si la fel am facut si eu. I-am examinat fiecare particica a corpului, fara sa realizez ce fac. Figura lui imi parea cunoscuta, dar cu toate astea nu stiam unde l-am vazut sau cine e.
"Ai intarziat, Brooke!" puncteaza, incrucisandu-si mainile la piept.
"Am venit din Carolina de Sud cu primul avion, Black! Sti foarte bine motivul pentru care am venit, nu vreau sa iti raman dator cu nimic! Hai sa terminam odata cu asta!" pareaza tipul observand-o pe Ash, apoi privirile noastre s-au intersectat.
"Julieta?" ii pot citi pe buze, apoi ramane cu gura deschisa de surprindere.
Julieta? L-am privit confuza, nestiind cum sa reactionez, dar inainte sa fac vreo miscare, Arthur s-a pus in fata patului in asa fel incat mi-a blocat privelistea -probabil nu vazuse expresia doctorului- si i-a facut semn lui Ash sa iese din salon, dar ea a ridicat o mana spre mine spunand:
"Si sa va las sa profitati de ea?!" aproape tipa, incruntandu-se.
"Nu profita nimeni de ea atat timp cat sunt eu aici!" maraie Arthur la protestele ei.
"Nimeni decat tu!" mormaie, clatinand din cap, dar a fost impinsa spre usa inainte sa mai poata spune ceva.
"Ticalosule!" tipa ea de pe hol, inainte sa tranteasca usa.
"De ce nu poate sta aici?" intreb cu vocea tremuranda, stiind ca nu puteam sa ma impotrivesc in niciun fel in fata a doi barbati in starea in care eram.
"Nu fi speriata iubire, Rob e aici sa te consulte. Sa se asigure ca esti bine." zambeste Arthur si nu stiam daca sa zambesc sau sa incep sa plang.
Primul lucru care mi-a venit in minte a fost faptul ca nu stiam cat am dormit sau mai bine spus cand si cum am adormit. Aveam o stare usor euforica, dar simteam ca urma sa vomit in orice clipa. Tamplele imi zvacneau incet si ii multumeam constiintei mele ca nu am comentat nimic si nu am sarit atunci cand Arthur i-a dat comenzi lui Ash ca unui caine dresat neastamparat.
Cand Arthur s-a dat la o parte din fata mea, Rob inca privea in gol spre mine. Privirea lui surprinsa si pierduta in acelas timp m-a facut sa ma cutremur usor.
Nu stiam care era motivul pentru care trebuia sa ma consulte, nu stiam de ce venise tocmai din Carolina de Sud pentru mine, dar un lucru il stiam sigur: ceva era in neregula cu Arthur si toata povestea asta. Ash lasandu-ma singura, somn adanc, stari de ameteala si pana si acul perfuziei pe care il scosesem ieri, imi era inapoi in vena.
Starea pe care o aveam ma impiedica sa vreau sa aflu ceva. Ma simteam atat de inutila si incapabila, incat nu voiam altceva decat sa merg acasa. Casa pe care o stiam atat de bine...
In timp ce Rob isi plimba stetoscopul pe care il luase de pe tava cu instrumente de pe masa din fata patului, pe pieptul meu, inghiteam in sec inconfortabil foindu-ma pe patul incomod. Nu stiam la ce sa ma gandesc. Dupa cateva minute de chin, Rob a hotarat sa ma lase in pace. Am expirat usurata, asezandu-ma cu grija din nou pe pat si strangandu-mi genunchii la piept.
Brunetul mi-a aruncat o privire care nu imi spunea prea multe, dar era impins la extrem. I se citea pe fata faptul ca nu voia sa fie aici. Daca nu voia de ce a venit?
"Astazi luam cina impreuna." spune Arthur, aplecandu-se usor spre mine.
"Bine...cred." ma incrunt usor, apoi ma uit din nou la Rob.
"Sufera de amnezie. Nu e ceva grav, dar din punct de vedere al duratei... Pare ceva serios." explica Rob, lasand clipboard-ul pe care erau prinse cateva hartii de pareau a fii analize. Cand mi-a luat sange?
"Hmm.." mormaie Arthur si nu imi dau sema daca e un sunet apreciativ sau de fericire, dar era oarecum satisfacut de raspunsul oferit de doctor.
"Tensiunea ei este exagerat de scazuta, trebuie sa ii aduceti o perfuzie. Si nu aia!" indica spre punguta cu ser din stanga mea.
"Incetează sa ii mai dai somnifere, o afecteaza destul de mult. Cantitatea de calciu din corpul ei nu a fost niciodata stabila, iar opt cu patru e tensiunea unui om lesinat. Ma mir ca s-a putut ridica din pat." explica aruncandu-mi cate o privire fugara ca si cand vorbea mai mult cu mine decat cu Arthur.
"Somnifere?" intreb, ridicandu-ma usor pe coate si panicandu-ma.
HARRY'S PART.
"Nu dam de ea, frate." aproape aud cuvintele lui Zayn.
"Imi pare rau." adauga, punandu-mi mana pe umar, apoi iesind din incapere.
"La dracu!" urlu apucand marginile biroului si rasturnandu-l cu forta.
Mi-am trecut mainile prin par, strangandu-le in pumni apoi am cazut in genunchi pe mocheta rosie, cu ochii inchisi.
Mainile imi furnicau, iar genunchii la fel. M-am ridicat, intorcandu-ma spre fereastra in care mi-am zarit reflexia. Nenorocitele de cearcane erau mai vizibile ca niciodata, ochii imi erau injectati de parca tocmai avusesem parte supradoza, iar venele de pe mainile mele erau al dracu proeminente. Era numai vina mea. Plecarea in Phoenix, telefoanele trimise inapoi in NY, totul.
Un raget de furie mi-a parasit gatul, iar furia a pus stapanire pe mine. Am prins scaunul ergonomic, aruncandu-l prin geamul care, spre surpriderea mea, s-a spart. Simteam cum doza de ura fata de mine insumi imi alerga prin vene, era vina mea. Indreptandu-ma spre peretele acoperit de romanele infecte, le-am doborat pe toate de la un cap la celalalt, simtind cum imi scrasnesc dintii din cauza pierderii controlului.
Trecusera trei zile. Trei zile pline de disperare in care imi controlasem furia, in care reusisem sa imi pastrez pumnii acasa. Miile de injuraturi si urmele lasate de unghii in podul palmelor nu ajutasera la nimic. Nu se intampla nimic daca ne intorceam acasa impreuna... daca nu o lasam sa plece.
"Mama ta o sa vina in New York, Juliette." aproape rage Bruno si imi strang mainile in pumn odata ce Julie trece pe langa mine, apropiindu-se de el.
" Ce cauta mama in New York?" intreaba, iar emotiile i se simt in voce.
" Era sa treaca prin telefon atunci cand m-a sunat. Nu i-ai raspuns Juliette si de altfel, nici mie."
"Nu ti-as fi raspuns..." murmura, lasand capul in jos.
"Cum ai aflat unde sunt?" realizeaza, uitandu-se la Bruno ce acum urca in masina a carei usa fusese deschis de Roger.
"Esti fiica mea, Juliette."
...
"Te rog! Trebuie sa ajung acasa!" se roaga, urcandu-se in spatele meu.
"Foarte bine, mergem acasa atunci." spun, prinzand-o de maini si tragand-o in bratele mele."
"Nu, nu vreau sa ii stric vacanta lui Ash! Ramai aici cu ea!"
"Nu vreau sa aud asa ceva, Julie." marai, incruntandu-ma incet la vorbele ei.
"Cand o sa intelegi ca pot sa imi port si singura de grija?!" aproape tipa, sarind din bratele mele.
"Julie..." mormai in urma ei, prinzand-o de mana.
A ezitat sa imi intalneasca privirea, uitandu-se in jos. Am luat o gura mare de aer si i-am propus, stiind ca o sa se supere si uram al dracu de tare incruntatura de pe fata ei si starea sa de tristete, sa o ia si pe Ash cu ea, doar daca merge cu avionul lui Jaden.
Am fost un idiot! Putea sa fie supărată langa mine, decât sa fie speriata si sa lase lacrimile sa curga langa altcineva care o sa fie mort in cel mai scurt timp posibil. Inainte sa imi trec pumnul prin peretele de rigips, o mana mi-a apucat dur incheietura, oprind lovitura.
"O sa o gasim." a zis, dandu-mi drumul la mana si tragandu-ma de umar in asa fel incat sa ma intorc cu fata spre el.
Narile imi erau dilatate si parca inspiram tot aerul din camera odata. Se uita la mine si astepta sa imi adun demnitatea si nervii si sa ma uit in ochii lui si nu stiu cum sau de ce, dar asa am facut.
"Am observat schimbarea ta. O ador pe fata asta. Esti un barbat adevarat acum Harold. Nu o poti lasa sa iti scape printre degete si nici nu o sa te las sa faci asta."
"Iti jur ca o vom gasi, iar cel care a facut asta o sa moara in mainile tale sau ale mele."
Incruntatura ce ii dadea seriozitate si fata sa de criminal se imbinau pe expresia lui. Nu se exprimase asa niciodata si aveam o nevoie infecta sa am incredere in el, chiar daca nu voiam sa se implice in asta.
"Si," incepe, ridicand unul dintre romanele de pe jos.
"Sa o tratezi mereu ca si cand ai incerca sa o castigi, astfel nu o vei pierde niciodata." termina, punandu-mi unul din romanele de pe jos in brate.
Mi-a intors spatele facandu-mi semn sa il urmez, dar cartea pe care o tineam in mana imi atrasese complet atentia. Era romanul pe care il citise Julie, The Narrative of Arthur Gordon Pym of Nantucket.
"Nu..." spun, clatinand din cap, apoi arunc romanul pe jos trecand incordat pe langa Jaden, care avea un ranjet satisfacut pe fata.
Nici nu stiu cum am ajuns atat de repede in parcare, dar m-am indreptat direct spre bolidul galben la volanul caruia statea Zayn, prinzandu-l de umar si tragandu-l jos, apoi am urcat trantind usa si rotind cheia in contact.
Sarind pe bancheta din spate a decapotabilei, mormaia injuraturi, dar tot ce auzeam era pulsul care imi bubuia pana si timpan.
"Unde mergem?" intreaba, tinandu-si parul plin de fixativ cu ambele maini.
Mi-am simtit corpul relaxandu-se dintr-o data si am realizat ca Arthur putea fii oriunde.
Am lovit cu pumnii in volan scrasnind din dinti si aplecandu-mi capul in fata. Trebuia sa imi dau seama ca nenorocita asta de situatie nu e asa usor de scos la capat.
Autostrada se simtea sub roti si am accelerat, apoi am pus masina pe liber, punandu-mi cotul pe portiera si prinzandu-mi buza de jos intre degete.
"Te suna Bor." se stramba Zayn, ridicand telefonul meu de sub scaunul din dreapta.
"Aa, Rob..." corecteaza, intorcand telefonul.
"Raspunde!" spun pana la urma, cand tonul de apel incepe sa ma scoata din minti.
"Zayn. Da, conduce."
"Nu poate vorbi acum."
"Eu am inteles ca e urgent! Tu nu intelegi ca nu vrea sa vorbeasca."
"Bine, te pun pe speaker." isi da ochii peste cap, rezemandu-si mana de umarul meu in asa fel incat telefonul sa fie mai aproape de mine.
"Harold!" se agita la capatul celalalt.
"Vorbeste!" mormai aproape omorat de incapabilitatea de a face ceva.
"Arthur o are pe Julieta."
"Ce?!" tresar, incordand mainile pe volan.
"Sunt mai serios ca niciodata."
"Cum-"
"Staten Island. Nu iti pot spune mai multe, am "musafiri". " si tonul de ocupat i-a taiat restul cuvintelor.
Staten Island. Staten Island...
"Asta e cumva..." incearca Zayn neavand habar ce spune.
"Da!" aprob repede, stiind exact de ce sunt acolo.
Nu ma gandisem niciun moment la apartamentul lui Andrew din Staten Island, dar beculetul mi s-a aprins imediat ce am facut legatura intre Arthur si locul acela. Era locul unde Julie l-a impuscat pe Andrew. Locul infect unde a murit Andrew.
JULIE'S PART.
Am incercat sa imi calmez respiratia accelerata si am simtit imediat cum lacrimile au inceput sa imi curga pe obraji. Nu intelegeam nimic. Nu stiam ce cautam acolo. Nu imi dadeam seama cine e cel care minte sau cel putin in cine as putea avea incredere, dar subconstientul meu imi spunea sa il fac pe Rob sa stea aici cat mai mult.
Panicata, m-am intins din nou pe pat tremurand si strangand puternic din ochi. Lacrimile mi se scurgeau usor pe obraji si am intors capul imediat ce Arthur si-a intins mana sa-mi stearga obrazul, facandu-l sa o traga imediat inapoi si sa expire zgomotos si vizibil deranjat.
"Poti sa pleci acum Brooke." maraie, molfaindu-si limba cu nervozitate.
"Nu!" aproape strig, iar cei doi ma privesc surprinsi.
"Ma simt rau." adaug aproape balbaindu-ma, socata de reactia mea imediata la vorbele lui.
"O sa iti aduc eu-" incepe Arthur, neputand sa se abtina sa isi puna palma pe fruntea mea, verificand daca am temperatura pe care urma sa o fac cat de curand daca nu isi lua mana de pe mine.
"O-o sa trebuiasca sa mergi sa ii cumperi un iaurt de baut. Are nevoie de calciu." zice Rob si credeam ca nu mai spune asta odata.
"Te rog, iubire!" ma chinui sa rostesc cuvintele, sperand ca o sa i conving intr-un fel sau altul sa iese din salon.
"Bine.." cedeaza, tragand o gura mare de aer.
"Seth si Jay sunt chiar in spatele usii." adauga inainte sa inchida usa in urma lui.
Jay si cine?
"Trebuie sa te scot de aici." rosteste apasat doctorul in momentul in care pasii lui Arthur nu se mai aud.
"Nu, nu, nu. Cred ca merit niste explicatii." spun, punandu-mi mainile in san.
"In primul rand, asta nu e un spital. Vrei sa ramai cu omul asta dereglat mintal?" intreaba, ridicand o spranceana.
"Nu!" ma stramb, lasandu-mi mainile sa imi alunece pe langa mine.
"Haide!" ma indeamna, intinzandu-mi mana.
HARRY'S PART.
Am calcat incet acceleratia, tragand stanga de volan si ridicand frana de mana. Zayn s-a rostogolit pe partea cealalta a banchetei, injurandu-ma din nou. Claxoanele masinilor venite de pe sensul pe care ma incadrasem dupa aceea nu m-au afectat deloc, facandu-ma sa calc pedala pana la piedica de sub ea.
La nici un kilometru de oras, aglomeratia ma astepta cu bratele deschise si eram gata sa o fac knock-out. M-am strecurat printre zecile de masini, rupand oglinda din dreapta de usa deschisa a unui taxi, care presimt ca a luat o linie ingusta de vopsea de la un capat la altul a masinii.
Zayn s-a plans tot drumul ca i-am distrus masina, dar i-am spus ca o sa ii dau i8-ul si s-a linistit ca un copil mic atunci cand isi primeste suzeta.
Treizeci de minute intregi pierdute in trafic si inca nu ajunsesem in Staten Island. Incepusem sa imi musc buza de sus de stres si cred ca era prima oara cand faceam asta, avand in vedere ca cea de jos era umflata din cauza felului in care am framantat-o pana acum.
Degetele mai aveau putin si imi treceau prin pielea lucioasa a volanului, iar cand am ridicat privirea spre ceasul electronic de pe geamul unei librarii, mi-am desprins mainile, incercand sa deschid portiera, dar am lovit spoiler-ul masinii din stanga.
Inima imi pulsa din nou sange cu galeata si simteam ca innebunesc pe scaun. M-am ridicat in picioare pe scaun, alunecand pe parbriz cu talpile exact pe bara din spate a taxiului din fata. Ridicandu-ma rapid am pus piciorul pe portbagaj, apoi pe plafon si pe capota, mergand de pe o masina pe alta si pierzandu-mi echilibrul cand m-am impiedicat de antena unei Celica.
Furia si stresul fusesera inlocuite de incredere. Stiam ca o voi gasi.
Trebuia sa o gasesc.
Heeeei! Stiu ca a durat o vesnicie. Astazi am dat examenul si acum sunt libera sa scriu. Am incercat sa il fac sa iese bine, sper ca nu am greseli de gramatica sau propozitii fara sens, nu am corectat. Sper ca sunteti inca aici! Ly