Scriam în clasă ceva în caiet, un exercițiu dubios la matematică, când ceva mă lovi în spate. Mă întorc dar nimeni nu îmi acorda atenție. Și totuși nu am avut halucinații. Nu...
Apoi zăresc obiectul cu care am fost atacată: o chestie ciudată de metal, cilindrică, găurită în mijloc, unde era îndesată o hârtie. E cumva logic ce a urmat: am scos hârtia mototolită ușor și am inceput să o citesc:
Probabil nu vei vrea să mă asculți, însă merită să încerc: Ți-am zis, eram drogat. Am niște prieteni foarte idioți. S-au gândit să îmi schimbe iarba cu alte căcaturi să vadă ce se întâmplă.
Și nu. Nu mă droghez de mult și nici nu o fac constant. Doar de când mama a... plecat. Și doar când durerea mă copleșește. Deși, să fiu sincer, am fumat mai multe țigări cu detoate de când ne-am "despărțit" decât de când a murit ea...
Știi la fel de bine ca mine cât de mult țin la tine. Și da, am fost cam pervers și totul a fost aiurea rău. Și mai știu că un îmi pare rău nu e de ajuns.
Un lucru e sigur: te iubesc și am să fac orice să te recâștig.
Mototolesc biletul și mă ridic să îl arunc la gunoi absentă, întrebându-mă ce ar trebui să fac...