1. Mecanisemele inchiziţiei spaniole au fost create de Isabela I de Castilia şi Ferdinand de Aragon, în 1480, constituindu-se un organism independent de coroană, care utiliza procedee secrete şi tortură justiţiară, concentrându-se asupra aşa-numiţilor marranos şi moriscos – evrei convertiţi şi musulmani din teritoriile recucerite.
2. Până la abolirea ei, în 1834, inchiziţia spaniolă a devenit tot mai mult un instrument de eliminare a oricărui tip de deviere politică, socială şi culturală.
3. O formă specială a inchiziției era cea a bisericii catolice, care se ocupa cu procesele din Evul Mediu, cu înlăturarea și combaterea altor învățături care nu corespundeau intereselor și ideilor bisericii romano-catolice și care erau condamnate ca idei eretice.
4. Confesiunile acuzatelor, smulse sub tortură, ni se par astăzi aberaţii greu de crezut, dar inchizitorii de acum câteva secole le priveau cu toată seriozitatea. În Spania, o anume Maria din Ituren a admis, sub tortura, că împreună cu sora ei se transformasera în armăsari sălbatici şi zburaseră spre Sabat.
5. Interogatoriile vrăjitoarelor urmau proceduri standard, stabilite prin Malleus Maleficarum. Ele erau dezbracate, li se rădea tot părul de pe corp şi apoi erau întepate cu ace lungi şi ascutite, crezându-se că astfel „stigmatele" diavolului vor ieşi la iveală. Pe zonele genitale si pe sâni, acuzatele erau arse cu fierul rosu, aceste zone erogene exercitând o atracţie specială asupra călăilor.