Capitolul 8
Megan POV.
22 Martie 2004
- Esti gata, Megan?
- Nu.
- Stai de trei ore in baie! Ce e atata de pregatit avand in vedere ca ai o profesoara? Vi acum sau nu mai mergi niciodata. Stii cat de mult inseamna lectile acestea pentru tine. Ai studiat pianul de mica si te-a pasionat.
- Mai acorda-mi doar doua secunde, te rog!
- Unu, doi. Haide!
Si in a doua secunda, deschid usa de la baie si la fel de suparata cum am intrat, o privesc. Nu vreau sa mai merg la lectile de pian, mai ales acum cand mi-au schimbat profesorul. Mama priveste curioasa catre tinuta mea si realizeaza ca puloverul gri si blugi cu talie joasa ii avusesem pe mine inainte sa intru in baie. Ce-i drept, i-am spus ca ma schimb, dar am mintit. Imi trec mana prin parul intins si imi dau bretonul pe partea dreapta.
Imediat ce mama deschide usa de la iesire, imi iau geanta si o urmez ingandurata. Deschid portierea masinii si ocup locul din fata, alaturi de mama care porneste motorul. Oftez adanc si imi pun centura, mainile mele fiind extrem de transpirate.
Picioarele incep sa-mi tremure si la fel si mainile care abia mi le mai stapanesc. Dupa trei ani de pauza, nu sunt sigura ca mai pot sa ating clapele pianului.
- Ce e, Megan? Ti-a mancat pisica limba? Ai emotii de esti atat de tacuta?
- Nu, mama. Ma gandeam la pian, la Tory, la tot felul! Oare e inca suparata pe mine? Ma refer la Tory. Imi aduc aminte de ziua lui Tim cat de frumos au vorbit, adica ea cat de frumos i-a vorbit. Si totusi, nici nu cred ca mai tine minte, avand in vedere ca a fost anul trecut pe 12 Decembrie.
- De cateva saptamani ma innebunesti cu Tory a ta! De ce nu vrei sa fi copil cuminte si sa nu mai faci astfel de prosti? Probabil ea este la scoala, se simte bine, a uitat complet de ziua lui Tim si se giugiuleste cu vreun baiat pe la coltul scolii. Stai linistita, e bine! De unde sa stiu eu ce face, draga mea?
- Mama! strig ca si arsa. Te rog frumos! Ce incerci sa-mi faci? Sa ma demoralizezi si mai tare? Nici bine nu m-am impacat cu ea, ce-i drept, stiu doar ca-l iubeste pe Tim. Ar trebui oare sa o cred? Adica e atat de incantata si spera sa-l intalneasca pe Tim.
Mama nu mai spune nimic. Oricum, ea nu e de acord cu aceasta relatie nevinovata. Raman cu ochii atintiti catre geam si ma gandesc fara oprire la Matt. Nu m-am vazut de vreo doua zile cu el, nu mi-a mai dat nici un semn de viata. Si deodata, in minte imi apar ochii albastri ai lui Tory si simt ca innebunesc de furie.
De ce nu pot sa o uit pur si simplu? Macar pentru un moment! Imi musc buzele una cate una si simt ca mor de frica. Imediat ce ajungem in fata cladiri imense, pe care mama o numeste “casa muzicii”, ma dau jos din masina. Cand, de fapt, fac lectii particulare cu o femeie trecuta de varsta mijlocie.
Sunt atat de proasta! De ce vreau sa continui cu pianul, daca vreau sa dau la medicina si ma tot pregatesc din generala? Nici eu nu ma mai inteleg, absolut deloc! Intru in cladire dupa mama, care inainteaza si ne oprim la un birou micut. Deodata, o doamna trecuta de 70 de ani cu siguranta, apare in fata noastra si ne saluta cu un zambet cald pe fata. O privesc cu mirare si trebuie sa recunosc ca merita apreciata!
Nu am putut sa nu observ buzele micute si stranse, obraji dominati de un roz accentuat si ochii fardati cu negru, care pun in evidenta ochii de un albastru stralucitor, aproape de gri.
- Buna ziua! Ma numesc Adelina Balan si sunt noua profesoara de muzica.
- Carmen Qguar! Ma bucur sa va cunosc si va multumesc ca ati acceptat sa lucrati cu Megan. Ea este putin dificiala, dar cred ca totul va fi bine! Ea a intrerupt acum cativa ani lectile, din cauza dificultatilor scolare, insa nu putea renunta! Megan e atat talentata cat si creativa, e un copil bun! spune mama in timp ce eu o privesc si nu-mi vine sa cred ce spune despre mine.
- Bine, doamna Qguar! Puteti sa asteptati unde vreti dumneavoastra. Va sugerez sa mergeti pe la biblioteca de la etajul doi! Am o camera plina cu carti, nici eu nu am reusit sa le termin pe toate, insa mai lucrez la asta! Eu si cu micuta Qguar avem de lucru, vom termina la 2.
- Bineinteles! Megan, sa nu strici ceva! Ne vedem la 2.
Strang din dinti si nu o pot privi pe femeia din fata ochilor mei, ma simt tare ciudat. Batrana ma prinde de mana si o urmez pana in sala principala, unde se presupune ca incepem lectile. Observ pianul din mijlocul camerei imense si imediat ce ajung in dreptul pianului, pipai fiecare clapa emotionata. Savurez fiecare nota si incerc sa-mi aduc aminte ce am studiat acum cativa ani, cand invatasem sa cant toate melodiile mele preferate la pian.
Pianul a fost prima mea pasiune, inca din copilarie. Cum as putea renunta la el? Pentru inceput, doamna Balan mi-a dat un cantec usor sa-l invat, dupa doua zile il cantam la perfectie. Prefer sa cred ca e talent, dar recunosc ca frica mi-a intunecat mintea atunci cand am auzit ca mama vrea sa reincep lectile.
- Cu ce nota ai terminat, Meran? intreaba doamna profesoara iar eu ma intorc catre ea deranjata de felul in care mi-a spus.
- Cu sol. E Megan! Cum a fost? intreb in timp ce aceasta da din umeri nehotarata.
- Canti destul de bine pentru cineva care nu a mai facut pian de cativa ani. Atunci cand canti ne inspiri atata pasiune cat si mandrie. E foarte bine, dupa parerea mea, draga! Daca nu pui sentimente in ceea ce faci, nimic nu iti va iesi niciodata!
Are dreptate si oricum, eu pun sentimente in tot ce fac! Dupa atata exersat si repetat, nu-mi mai simt degetele. Fara sa-mi dau seama, e trecut de mult de ora 2.
Imediat dupa ce profesoara imi spune sa ma opresc ii trimit mesaj mamei sa coboare din biblioteca dansei.
In concluzie, nu sunt inca familiarizata cu pianul acela, dar atunci cand am inceput sa cant, un val de placerea mi-a strabatut intreaga fiinta.
- Sa mai vi si maine, Meran! Pianul te va astepta.
- Megan, doamna, Megan, spun incet si o privesc nervoasa dupa ce aceasta imi poceste numele din nou.
Imediat ce mama isi ia ramas bun, eu continui sa inaintez catre iesire capiata! Nu vreau sa ma mai intorc, dar n-am de ales! Imediat ce mama porneste motorul, eu imi pun centura si oftez adanc.
- Ce ai mai patit, Megan? Cum a fost? Tot la Tory te gandesti?
- Nu stiu, mama! Vreau atat de mult sa o uit pe Tory. Cat despre lecti, in afara faptului ca profesoara imi spune Meran, as mai avea altceva de obiectat? Adica, serios! Ti-ar place ca cineva sa-ti poceasca numele sau sa te boteze?
- Cat de ridicol! spune mama intrand intr-o depasire.
Drumul mi s-a parut mai lung ca niciodata, cel putin am discutat cu mama despre orice. Imediat ce ajungem acasa, ma dau jos din masina extenuata. Nu mai vreau sa fac nimic in acest moment, poate doar sa dorm. Imi frec ochii obositi si inaintez catre intrare, urmata de mama care e la fel de extenuata ca si mine.
Si mare mi-e mirarea atunci cand il vad pe Matt in mijlocul sufrageriei alaturi de tatal meu care pare destul de banuitor. M-am nenorocit!
Inaintez rusinata si observ ca acesta joaca un joc cu carti, probabil poker. Ma rog, doar poker stie sa joace tata atunci cand vine vorba de carti, cat despre Matt nu stiu prea multe. Acesta se ridica incet de pe canapeaua rosie si vine catre mine. Imediat ce mama ramane sa discute cu tata drespre lectile de pian, eu il iau pe Matt sus si sunt gata sa-i spun tot ce-mi vine la gura.
- Ce faci tu aici? Am crezut ca vrei sa fim discreti!
- Haide, Megan! Stii cum e dragostea, daca nu risti, nu castigi! spune acesta in timp ce-mi saruta buza inferioara si o suge incet. Tatal tau ma place! Mama ta, nu stiu inca ce crede despre mine, dar poate imi spui tu.
Ma las prinsa in dansul lui lent si ii permit sa ma sarute. Mana lui Matt se plimba de la gat in jos, catre talia subtire si inapoi, dandu-mi senzatii la care nici n-am visat pana acum. Fara sa faca vreun gest obscen, incomod pentru mine,
Matt se poarta precum un indragostit care stie limitele relatiei noastre. Dupa cateva ore petrecute impreuna, in intimitate totata, Matt decide ca este timpul sa plece, chiar daca eu incerc sa-l conving sa ramana la mine.
E o idee cu adevarat nebuna, insa nebunie e al doilea nume al meu. Acesta ma saruta de noapte buna si imediat ce paraseste camera, simt ca un dor puternic ma cuprinde! Raman trantita in pat cu gandurile mele impleticite. Ma ridic alene si ma indrept catre calculator, care probabil l-am uitat aprins de dimineata.
Peste cateva secunde ma regasesc in bratele mangaietoare ale lui Tory, care evident crede ca Tim exista in carne si oase.
Tory: Tim!
Tim: Tory, dragostea mea!
Tory: Ce faci? Mi-a fost foarte dor de tine!
Tim: Si mie!
Tory: Stai o secunda, caci abia am intrat pe usa si am uitat sa o inchid.
Tim: Nu te deranja, draga mea. O inchid eu, cu cheia.
Tory: Raman singura.
Tim: Nu. Raman inauntru cu tine.
Tory: Asa ar fi mai bine!
Tim: Si pana la urma o sa joci poker cu mine?
Tory: Nu cred. Nu prea ma pricep, iar ultima oara cand am jucat am ramas aproape goala.
Tim: Ultima oara am si renuntat sa joc.
Tory: Ce subiect ne-am ales si noi!
Tim: Apropo, vreau sa te intreb ceva. Cum ar fi sa ma vezi prin oras si sa nu stii daca sunt eu sau nu. M-ai aborda putin?
Tory: Da. Pai, cum sa nu te cunosc pe tine? Sau tu pe mine?
Tim: Si daca ma prefac ca nu te stiu?
Tory: Te las in pace, sa vedem ce zici!
Tim: Plec si ma ascund si te urmaresc! Iar noaptea intru pe fereastra la tine.
Tory: Oricum sunt acasa doua zile singura.
Tim: Doar doua? Eu stau de doi ani deja.
Tory: Destul de mult!
Tim: Cam asa ceva.
Tory: Nu te-am intrebat niciodata! Cum ar arata fata perfecta pentru tine?
Tim: Bruneta, desigur. Nu prea stiu, sincer. Adica, daca imi imaginam fata perfecta as fi stat s-o caut si acuma. Tu esti perfecta. Ce sa mai vreau?
Tory: La fel!
Tim: E oarecum bine ca nu pot ajunge la tine. Daca as fi putut, te-as fi strans in brate asa tare ca, ai fi ramas inconstienta. Dar sigur m-as fi abtinut! Sa nu. Stii ca n-am limite, Tory, e prea periculos.
Tory: Stai calm! M-a strans o prietena in brate, dar atat de tare! Pur si simplu m-am inrosit la fata si abia daca mai puteam sa respir. Si tot ea spunea ca n-am nimic.
Tim: Cum sa n-ai?
Tory: Asta zic si eu!
Tim: Pe mine nu m-a strans nimeni in brate.
Tory: Te voi strange eu, iubitule. Jur ca am s-o fac! Nu stiu cand, dar noi doi sigur ne vom intalni si voi face tot posibilul si imposibilul sa se intample asta!
Tim: Si eu! Deja nu mai pot...Te iubesc!
Tory: Si eu pe tine!
Tim: Daca stai doua zile singura, de ce sa nu fim singuri impreuna?
Tory: Nu e o idee rea! Si daca vin vecinii? Incuiem usa!
Tim: Si daca vor zahar? Cum te duci tu ciufulita asa "by me" la usa?
Tory: Cred ca o sa ma ciufulesti in ultimul hal! Vor fugi vecini de vor manca pamantul!
Tim: Pai, iti imaginezi ca n-am sa te mai las din mana.
Tory: Nici macar pentru o secunda?
Tim: Poate. Daca vin parinti tai pe nepregatite?
Tory: Nu-i problema! Mama mea cel putin stie cate ceva.
Tim: Mama mea nu stie nici de mine. Te-am povestit! Ce pot sa fac?
Tory: Si ce daca ar veni mama?
Tim: Ea=public. Intelegi?
Tory: Asa-i. Oricum as vrea sa disparem impreuna!
Tim: Stiu unde e gara.
Tory: Chiar?
Tim: Da. Ne intalnim acolo, te iau si fugim. Ar fi un vis fara limite!
Tory: Asa e!
Tim: Da, sa te vad si sa tot imi spun in minte "Stai cuminte, Tim, cuminte!"
Tory: Tu esti cuminte. Nu o sa sari niciodata astfel peste mine.
Tim: Asta crezi? Inseamna ca nu ma cunosti asa bine.
Tory: Sa ma astept la orice?
Tim: Orice, oricand, oriunde.
Tory: Faci primul pas?
Tim: Ii fac pe toti, daca vrei.
Tory: Toti deodata?
Tim: Suna dificil...
Tory: Suna mai mult a disperare.
Tim: Poate par eu bleg, dar sunt nonconformist in toata firea.
Tory: Mie nu-mi pari, chiar deloc.
Tory: Am sa apuc sa te sarut?
Tim: Sa speram! Inainte sa devim batran si urat si sa fugi de mine.
Tory: Glumesti? Daca o sa te vad in fata ochilor, nu o sa iti mai dau drumul!
Tim: Cum ziceam, te leg si te iau acasa!
Tory: Suna perfect!
Tim: Si n-am sa-ti mai dau drumul!
Tory: Nu-mi mai da-i drumul?
Tim: Niciodata!
Tory: Pai si cum o sa te tin in brate? Asa legata cum sunt?
Tim: Da!
Tory: Tot o sa scap!
Tim: Ce crezi ca te leg cu sfoara? Nici gand. Lant si lacat ca sa fiu sigur ca nu scapi.
Tory: Asa o sa ma iubesti tu pe mine?
Tim: Da si la maini catuse roz.
Si am tinut-o asa pana la patru dimineata, dupa ce Tory anunta ca moare de somn si ca fuge. La fel fac si eu, chinuita de fiecare cuvant din conversatia noastra. Intr-un fel, nu mai simt nimic, dar pe alta parte, totul devine prea ciudat. Imi pare rau de Tory ca pune atata suflet!