Cântec Trist

Capitolul 39

Capitolul 39

Tory POV.

In timp ce razele soarelui puternic imi strabate la rasarit fiecare particica a corpului pana ce deschid ochii, realizez ca linistea ce ma inconjoara e incredibil de sufocanta. Deschid ochii incetisor si ii frec cu duritate incat unda de somnelenta sa fuga la fel de repede precum a venit.

Il privesc pe Tim si ii mangai usor capul rece. Suspin la ultima amintire cu Tim si incep sa-i sarut obraji cu disperare. Ii mangai mainile reci si imi lipesc capul de pieptul tacut, de pieptul mort, plangand in hohote.

- De ce m-ai parasit astfel? Ai idee cat de greu o sa imi fie de acum fara tine? intreb constienta de faptul ca trupul sau pentru prima oara rece, nu va avea curajul sa imi dea vreun raspuns. Stiu ca nu voi mai primi nici un raspuns din partea ta de acum inainte, dar ultima mea intrebare, inainte sa parasesc acest salon incarcat cu ultimele frumoase si totodata triste amintiri. Ma iubesti la fel de mult precum o faceai inainte sa parasesti acest corp sacrificat din dorintele spirituale?

Amuzata de intrebarile mele nesemnificative in acest moment, il privesc cateva secunde cu aceasi tandrete ca si aseara, dupa care ii sarut fruntea rece si moale, exact ca pielea unui bebelus dupa ce mama lui l-a tinut in brate si l-a alintat.

Cu inima tremuranda in piept, aproape sfaramata de durerea interioara ce ma strabate inca de cand Tim si-a luat la revedere de la mine, inchid ochii si apoi ii deschid cu un zambet pe buze, un zambet molipsitor dar fericit. El si-a dorit ca eu sa fiu puternica si incredibil de impacata cu mine insami pentru cele intamplate.

Chiar daca el m-a rugat toate acestea eu pur si simplu nu pot sa scap de idee ca eu sunt protagonista acestei morti. Evident, acest lucru sustinand si iubitoarea lui mama care s-a intors impotriva mea dupa ce a aflat de cancer.

Ca si cum toate acestea au fost numai din vina mea, chiar eu provocand moartea prea iubitului meu sot. Ii sarut pentru ultima oare mainile puternice, caci stiu ca si el ar face acelasi gest in locul meu si ma dau jos din pat cu genunchii tremurandu-mi incontrolabil.

Cu privirea incarcata de tristete, reusesc sa ma deplasez pana in fata usei solide si imediat ce-o deschid, parca tot intunericul e nimic pe langa lumina de pe hol.

In fata mea apare doctorul care atunci cand imi vede fata plansa, machiajul intins din stanga-n dreapta, prelingandu-se pana in dreptul barbiei, ofteaza destul de sigur pe el insusi.

Acesta doreste sa spuna ceva si atunci o explozie de lacrimi apare pe neasteptate pe fata mea, acesta ma strange repede in brate si isi chinuie ochii intr-o stransoare pana la cateva lacrimi necrutatoare si fierbinti.

Cu mainile stranse in jurul spatelui meu incordat, ii simt degetele infipte in carnea mea. Ma despart din stransoarea prietenoasa si in timp ce degetele lui imi elimina lacrimile urmarind sa cada pe obraji calzi, ii zambesc usor.

- Imi pare rau ca a trebuit sa fi prezenta la momentul in care el a murit, imi dau seama cat de puternica a trebuit sa fii. Imi pare sincer rau! Cand a murit? Ai idee cat era ora? Trebuie sa scriu ora decesului si multe alte lucruri nesemnificative pentru tine. Vreau sa te duci la baie si sa iti speli fata, sa te racoresti putin. Iti recomand o plimbare pana ce eu voi sta cu Tim. Bine? intreaba acesta in timp ce eu clatin afirmativ. Fugi!

Putin confuza dupa aceasta conversatie destul de sufocanta, ma indrept catre baie unde dau drumul jetului rece de apa. Cu ochii atinti catre oglinda fragila si aburita, o sterg cu palma si imi privesc reflectia neclara.

Atat de obosita, atat de distrusa. Cum e posibil? Sunt la fel de distrusa afara cat si inauntru. Oftez adanc si la atingerea apei reci ca si gheata, corpul imi tremura din cap pana in picioare si ma sprijin de perete pierduta in aceasta senzatia ucigasa.