Cântec Trist

Capitolul 8

Capitolul 8

Megan POV.

22 Martie 2004

- Esti gata, Megan?

- Nu.

- Stai de trei ore in baie! Ce e atata de pregatit avand in vedere ca ai o profesoara? Vi acum sau nu mai mergi niciodata. Stii cat de mult inseamna lectile acestea pentru tine. Ai studiat pianul de mica si te-a pasionat.

- Mai acorda-mi doar doua secunde, te rog!

- Unu, doi. Haide!

Si in a doua secunda, deschid usa de la baie si la fel de suparata cum am intrat, o privesc. Nu vreau sa mai merg la lectile de pian, mai ales acum cand mi-au schimbat profesorul. Mama priveste curioasa catre tinuta mea si realizeaza ca puloverul gri si blugi cu talie joasa ii avusesem pe mine inainte sa intru in baie. Ce-i drept, i-am spus ca ma schimb, dar am mintit. Imi trec mana prin parul intins si imi dau bretonul pe partea dreapta.

Imediat ce mama deschide usa de la iesire, imi iau geanta si o urmez ingandurata. Deschid portierea masinii si ocup locul din fata, alaturi de mama care porneste motorul. Oftez adanc si imi pun centura, mainile mele fiind extrem de transpirate.

Picioarele incep sa-mi tremure si la fel si mainile care abia mi le mai stapanesc. Dupa trei ani de pauza, nu sunt sigura ca mai pot sa ating clapele pianului.

- Ce e, Megan? Ti-a mancat pisica limba? Ai emotii de esti atat de tacuta?

- Nu, mama. Ma gandeam la pian, la Tory, la tot felul! Oare e inca suparata pe mine? Ma refer la Tory. Imi aduc aminte de ziua lui Tim cat de frumos au vorbit, adica ea cat de frumos i-a vorbit. Si totusi, nici nu cred ca mai tine minte, avand in vedere ca a fost anul trecut pe 12 Decembrie.

- De cateva saptamani ma innebunesti cu Tory a ta! De ce nu vrei sa fi copil cuminte si sa nu mai faci astfel de prosti? Probabil ea este la scoala, se simte bine, a uitat complet de ziua lui Tim si se giugiuleste cu vreun baiat pe la coltul scolii. Stai linistita, e bine! De unde sa stiu eu ce face, draga mea?

- Mama! strig ca si arsa. Te rog frumos! Ce incerci sa-mi faci? Sa ma demoralizezi si mai tare? Nici bine nu m-am impacat cu ea, ce-i drept, stiu doar ca-l iubeste pe Tim. Ar trebui oare sa o cred? Adica e atat de incantata si spera sa-l intalneasca pe Tim.

Mama nu mai spune nimic. Oricum, ea nu e de acord cu aceasta relatie nevinovata. Raman cu ochii atintiti catre geam si ma gandesc fara oprire la Matt. Nu m-am vazut de vreo doua zile cu el, nu mi-a mai dat nici un semn de viata. Si deodata, in minte imi apar ochii albastri ai lui Tory si simt ca innebunesc de furie.

De ce nu pot sa o uit pur si simplu? Macar pentru un moment! Imi musc buzele una cate una si simt ca mor de frica. Imediat ce ajungem in fata cladiri imense, pe care mama o numeste “casa muzicii”, ma dau jos din masina. Cand, de fapt, fac lectii particulare cu o femeie trecuta de varsta mijlocie.

Sunt atat de proasta! De ce vreau sa continui cu pianul, daca vreau sa dau la medicina si ma tot pregatesc din generala? Nici eu nu ma mai inteleg, absolut deloc! Intru in cladire dupa mama, care inainteaza si ne oprim la un birou micut. Deodata, o doamna trecuta de 70 de ani cu siguranta, apare in fata noastra si ne saluta cu un zambet cald pe fata. O privesc cu mirare si trebuie sa recunosc ca merita apreciata!

Nu am putut sa nu observ buzele micute si stranse, obraji dominati de un roz accentuat si ochii fardati cu negru, care pun in evidenta ochii de un albastru stralucitor, aproape de gri.

- Buna ziua! Ma numesc Adelina Balan si sunt noua profesoara de muzica.

- Carmen Qguar! Ma bucur sa va cunosc si va multumesc ca ati acceptat sa lucrati cu Megan. Ea este putin dificiala, dar cred ca totul va fi bine! Ea a intrerupt acum cativa ani lectile, din cauza dificultatilor scolare, insa nu putea renunta! Megan e atat talentata cat si creativa, e un copil bun! spune mama in timp ce eu o privesc si nu-mi vine sa cred ce spune despre mine.