ღFirst Love That Will Last Forever(A Harry Styles Fan-Fiction)ღ-Vol.al II-lea

Chapter 9 - "I'm Afraid Of Falling"- "I'll Catch You"

De îndată ce mi-am pus mâinile în jurul ei, am răsuflat ușurat. Mă simțeam complet, ca și cum până să o găsesc nu eram eu. Nu a fost zi în care să nu simt că ceva din mine lipsește, iar atunci când am atins-o, în sfârșit m-am regăsit.

I-am dat libertatea de a se bucura de mine, de a-mi spune doar prin limbajul propriului său corp cât de mult i-am lipsit. Am lăsat-o să-și curețe toată frica, tot dezgustul, toată neîncrederea prin metoda ei. Acum avea șansa să se apropie din nou de mine, să fie totul ca înainte și mai ales, să vadă ca încă e a mea, indiferent de mâinile îmbâcsite care au avut curajul să îi mânjească pielea.

Știu că în acel moment constituiam antidotul ei. Doar eu o puteam trata.

În schimb, ea îmi diminua cu fiecare atingere, cu fiecare sărut nevinovat, venit din inimă, toată urma de tristețe din suflet, tot dorul...toată îngrijorarea. Niciunul din noi nu considera că e nevoie să vorbească. Cuvintele erau de prisos.

Ne-am oferit unul altuia o pauză. Mă simțeam absorbit de magia pe care mi-o dăruia sărutul ei, dar nu mai dura mult și ambii am fi rămas fără aer, iar asta nu trebuia deloc să se întâmple. Cel puțin pentru ea, eu eram doar un mic nimeni pe acolo. Sau cum îi place să îmi spună când e nervoasă ( și da, mii de scuze că nu v-am ținut la curent cu asta, dar e jenant și...v-ați dat voi seama ce vreau să zic aici): Harry, donator de spermă. Da...nici nu termină de rostit toată sintagma că eu deja dispar în bucătărie sau în oricare altă încăpere din cameră. Asta doar pentru două- trei minute, cât să se calmeze. Mai apoi vin din nou la ea.

În ciuda temperamentului ei vulcanic, mereu ieșit din comun, de care mai bine te-ai feri, are o parte sensibilă, ce nu trebuie neglijată. De aceea, oricât de furioasă ar fi, întotdeauna mă avânt în ''lupta''  cu ea, căci, în decursul anilor, am ajuns să o cunosc chiar mai bine decât se cunoaște ea, șă îi remarc slăbiciunile, punctele tari și cele care mai...scârțâie. Și așa, doar eu o puteam îmblânzi. Doar eu îi puteam declanșa partea rea...doar eu o puteam face din nou bună.

Mi-am coborât privirea spre burtica ei. Nu era prea vizibilă, dar mă gândeam că poate bluza mult prea largă o ascundea.

- Ce mai face Diana? am întrebat-o, luând-o ușor în brațe, cât să o pot avea aproape.

Şi-a ridicat bucata de material de pe corp, scoțând la iveală câteva perechi de vânătăi. Petele gălbui de pe trupul ei îmi arătau că a fost lovită cu mai mult timp în urmă.  Puțin mă interesa când. Ce era cu adevărat important era că s-a  întâmplat. Iar asta nu puteam concepe.

- Liam...

Nici nu trebuia să îmi spună mai mult. Da, am mai zis că mă așteptam la multe de la Liam. Nimic nu mă mai putea lua prin surprindere. Înainte obișnuia să fie un tip așa spontan, iubitor de imprevizibil. Acum oricine îi poate anticipa absolut orice mișcare. Dar, cu toate astea, nu m-aș fi gândit în vecii vecilor că ar putea să îi facă chiar așa de râu.

Logica lui era de toate...numai logică nu. De ce a tratat-o în felul ăsta, doar pentru că e logodnica mea? Doar pentru faptul că o iubesc?

Am înțeles că poate are sentimente pentru ea, că poate o vrea lângă el...cine nu ar vrea-o, de fapt?

Invidia e cel mai josnic sentiment omenesc. Hei, nu îmi doresc să par un lăudăros, dar nu mă miră că îmi vrea viața.Din păcate, singura soluție era să se resemneze. Viața merge înainte.

-Ce ți-a făcut? m-am uitat la ea, punându-i întrebarea ce avea să îi provoace mintea la o  deslușire a scenariului înfiorător.

-Cân-nd am pleca-at de acasă, m-am rătăcit , am adormit pe o bancă din câte îmi aduc aminte și m-am t-trezit a doua zi într-un loc d-dubios...și de acolo s-au p-petrecut t-toate. A-am f-fost...