Trust

Capitolul 20

*CASSIE* 

Dacă cineva mi-ar fi spus că o să îmi fie dor de oraşul în care m-am născut,l-aş fi făcut prost în faţă.Cu toate că aici am experimentat cea mai groaznică copilărie,ceva îmi face inima să tresară de fericire în momentul în care taxiul accelerează, iar pancardă cu numele oraşului îmi apare în faţa ochilor.Sentimentul de fericire nu durează mult.Inima mi se opreşte în loc când casa părăsită de la marginea drumului apare în câmpul meu vizual.E o casă părăsită ca oricare alta,însă detaliul cel mai important e că pare arsă.O parte din ea e făcută praf,dar cealaltă parte pare destul de stabilă.În trecut,nu mi se părea nimic neobişnuit la ea,însă acum vederea ei începe să mă facă să mă simt ciudat.Credeam că doar Abby mă mai leagă de oraşul ăsta...dar de ce mă simt atașată de casa asta?Îmi las gândurile să rătăcească în toate direcţile fără măcar să găsesc un răspuns la întrebarile mele numeroase și lipsite de sens.

În sfârșit am ajuns la destinația mea.Îi dau domnului în vârstă banii,îi mulțumesc politicos și cobor din taxi.Vântul îmi atinge ușor fața și mă trezește la realitatea mea crudă.Nu pot să cred că m-am întors în orașul ăsta din nou.În clipa în care mi-am vândut propriul corp,la un străin,mă gândeam că nici macăr nu o să mai apuc ziua de mâine.Îi sunt datoare lui Brad cu întreaga mea viată...acesta e și motivul pentru care mă aflu aici...nu-i aşa?Cu toate astea,trebuie să uit de el,orice s-ar întâmpla.Nu am de gând să îl târăsc şi pe el în viaţa mea de rahat şi să risc să-l pierd pentru totdeauna.Dacă tata ne-ar fi găsit pe mine şi pe Brad împreună,ne-ar fi omorât pe amândoi...iar ultimul lucru de care aveam nevoie era ca un violator care împarte același ADN cu mine să-mi omoare persoana iubită în faţa ochilor.Doar gândul la tatăl meu atingându-l pe Brad îmi provoacă scârbă,ură şi frică în acelaşi timp.Îmi țin respirația,iar apoi oftez zgomotos,lăsând aerul să îmi părăsească trupul care acum îmi tremură de o grămadă de sentimente.Mai aștept câteva secunde,ca să îmi liniştesc nervii,iar apoi îmi iau inima în dinți și apăs butonul soneriei.Nu trebuie să aștept mult,deoarece persoana pe care o iubesc atât de mult,a şi apărut în pragul ușii.În momentul în care privirea ei o întâlnește pe a mea,ochii ei devin mari şi plin de lacrimi care îmi sfâșie sufletul.Mâinile ei micuţe mă cuprind rapid într-o îmbrățișare caldă,dar puternică,care îmi taie respirația.Dumnezeule,ce dor mi-a fost de fata asta!Chiar credeam că n-o să mai văd niciodată.După un timp,mi-a dat drumul și și-a început interogatoriul pe care chiar nu aveam cum să-l evit.

-Unde ai fost?!Am crezut că ai plecat în Japonia și că ai pățit ceva!Ai idee câte griji ne-am făcut cu toții?!Crezi că două bileţele sunt de ajuns ca să reușești să scapi de mine?Și unde îți ții telefonu ăla?Nu ai idee cât te urăsc pentru că ai plecat și m-ai lăsat în grija a doi băieți!

Tipic Abby.De pe buze mi se desprinde un zâmbet sincer,pe care nu credeam că l-aș mai putea folosi în locul ăsta.Mă apropii de ea și o sărut pe obraz:

-Și mie mi-a fost dor de tine!

Pe fața palidă a lui Abby apăru un zâmbet micuț,iar apoi continuă:

-Tot te urăsc.Intră o dată în casă și nu mai bocii atâta ca o fetiţă mică şi pricăjită.

Izbucnesc în râs,deoarece Abby e singura persoana care plânge în momentul ăsta (chiar dacă eu mă abțin din greu să nu fac asta).Asta e puterea lui Abby.Te face să te simți bine chiar și atunci când tu nu vrei să faci asta.

Şi acum începe partea cea mai grea a planului meu.Am venit în oraşul ăsta cu scopul de a scăpa de trecutul meu înfruntându-l... şi nu uitându-l.Să vedem dacă voi reuşi să-mi şi ating scopul ăsta.

                                                                          După 2 ani

Nici nu apuc bine să mă trezesc,că Abby deja e în patul meu,sărind ca o nebună şi strigând "LA MULŢI ANI,CASSIE! " cât pentru toţi vecinii.Zâmbesc ca o proastă,deoarece eu am uitat complet că azi e ziua mea de naştere...nu că mi-ar fi păsat prea mult.Abby sare la gâtul meu şi mă îmbrăţişează strâns,scoţând din mine tot aerul pe care îl mai aveam.Cel mai bun semn că s-a recuperat total după operaţia de acum doi ani,este energia ei pe care o emană peste tot pe unde se duce.Părul ei negru a crescut la loc şi e mai lung ca niciodată...nici măcar nu se vede că a avut vreodată cancer.După operaţia ei,a fost tare îngrijorată că nu o să-i mai crească părul pe partea unde a fost operată...ceea ce ştiam cu toţi că era absurd.Mă bucur nespus de mult pentru ea că e din nou la fel de energică ca înainte de operaţie.

Se pare că astăzi toată lumea a făcut un efort să mă facă pe mine să mă simt bine.De dimineaţă,după trezirea energică făcută de Abby,Eliot şi Darius s-au chinuit să ne pregătească masă,în timp ce eu şi Abby am mers la cumpărături din cine ştie ce motiv necunoscut.În timp ce Abby era în cabina de probă,am făcut cea mai mare greşeală din viaţa mea...m-am uitat pe geam.Inima a început să mă doară instant,trimiţând în trupul meu mai multă adrenalină decât era nevoie.Privirea aceea,care mă urmărea în toate coşmarurile mele cele mai întunecate,era aţintită pe mine.Tatăl meu mă urmărea de pe geam, arătându-şi hidoşii dinţi ,încercând să pară mai periculos ca niciodată.Cum de nu am dat de el doi ani,iar acum stă la vreo câţiva metrii de mine?Oare de doi ani m-a tot urmărit?La gândul ăsta,pielea mi-a s-a făcut de găină....iar în următorul moment în care am clipit,m-am şi văzut întinsă pe jos,într-o baltă de sânge, fiind din nou violată de omul pe care îl urăsc atât te mult...propriul tată.Se pare că nu am putut să îmi ating scopul...nici măcar nu am putut să îl reântâlnesc pe Brad.

---------------------------------------------------

Cred că am să termin mai repede cartea asta decât mi-am propus eu iniţial....Cred că o să aibă doar 21 sau 22 de capitole.Sper că nu v-am dezamăgit prea rău... dar am de gând să mă revanşez scriind o altă poveste,mai complexă şi mai plină de idei.

Lomboo,îţi mulţumesc pentru comentariul tău genial,care m-a determinat să postez mai repede.Chiar mi-a ajuns la suflet comentariul tău.. <3 :))