Capitolul 8

10.8K 522 18
                                    

Mi-am fixat privirea pe ochii lui albaştri care mă priveau ţintă,plini de dorinţă carnală.Se pare că şi eu aveam un efect destul de mare asupra lui,deoarece umflătura din pantalonii lui devenea tot mai mare.MI-am ridicat ochii de la umflătură şi am întâlnit zâmbetul lui perfect însoţit de un râs sexy care m-a făcut să mă ud toată.Oh rahat,tocmai fusesem prinsă holbându-mă la erecţia lui.

-Acum că ţi-ai dat seama ce efect ai asupra mea,putem să plecăm de aici şi să rezolvăm problema asta?

-Ce problemă? Am spus eu,ridicând o sprânceană.

-Problema cu micuţul care creşte tot mai mult în pantalonii mei. Zâmbetul lui de un alb pur mi-a udat chiloţii şi mai tare.

-Aha,deci până şi tu ai defecte. Am spus zâmbind.

-Sunt plin de defecte,Cassie,doar că nu cred că "micuţul" este unul dintre ele.

Mâna lui a întâlnit-o pe a mea, trimiţând în corpul meu mici şocuri electrice.Am înaintat prin mulţime spre ieşirea care acum părea mult mai departe.Oamenii îşi întorceau privirile şi se uitau la noi fără ruşine, sau mă rog, la Bradley.Când am ieşit din club unul dintre oamenii masivi îi înmânase lui Bradley o cheie şi spuse:

-Să aveţi o zi plăcută în continuare,domnule Miller!

Bradley se întoarse spre mine şi îmi zâmbi:

-O să fie şi mai plăcută după ce o să ajung acasă.

Am urcat într-o maşină luxoasă,de culoarea argintului,care te lăsa cu gura căscată doar privind-o.Bradley s-a aşezat în stânga mea,a apăsat pe un buton iar motorul maşinii a început să prindă viaţă.Nu eram o fană a maşinilor,dar nu am putut să îmi stăpânesc întrebarea:

-Ce maşină e asta?

-E un Porsche 918 Spyder,abia a apărut pe piaţă.

O Dumnezeule,omul ăsta îşi permite chiar tot?Mi-am întors privirea spre geamul din dreapta mea şi am început să admir oraşul.Trotuarele erau pline de oameni care treceau unii pe lângă alţii cu telefoanele la ureche.Clădirile semănau cu cele din oraşul lui Darius,doar că erau mai înalte şi mai pline de viaţă.

Am parcat într-o parcare subterană şi ne-am îndreptat spre o clădire imensă,construită parcă doar din sticlă.Am intrat prin uşile rotative şi ne-am apropiat de lift.Bradley a scos ceva din buzunar şi l-a introdus în cititorul de card care se afla lângă lift.Uşile liftului s-au deschis.Mai văzusem lifturi aşa de mari doar în filme.Partea din faţă a liftului constituia un geam care îţi permitea să admiri oraşul,iar partea de sus a liftului era acoperită cu o oglindă imensă.Uşile liftului se închiseră.M-am apropiat de geam,însă am simţit două mâini pe umerii mei goi.M-am întors şi am devenit brusc conştientă de faptul că nu eram singură în lift.Bradley mă apucă de talie şi mă lipise de corpul lui tare ca piatra.Era aşa de aproape de mine încât puteam să îi simt bărbăţia din pantaloni întărindu-se.Îmi luă bărbia în două degete şi îşi lipise buzele calde şi cărnoase de ale mele.Atingerea lui mă făcu să îmi pierd controlul.Mâinile mele au pus stăpânire pe părul lui.Am început să îl trag încet de păr în timp ce sărutul nostru devenea din ce în ce mai sălbatic.M-a ridicat, astfel încât picioarele mele să se înfăşoare în jurul taliei lui şi m-a lipit de peretele rece al liftului.Limba lui caldă îmi explorează gura şi o atinge pe a mea,făcându-mă să gem de plăcere.Uşile liftului se deschid.Bradley mă lasă jos, mă sărută cast pe gură şi mă ia de mână pentru a mă scoate afară din lift.Respiraţia mea o luase cu totul razna.Eram toată excitată şi cu părul vraişte,iar el arăta de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.Am ajuns în sfârşit în apartamentul lui.Nu am apucat să văd prea multe deoarece Bradley se şi năpustii asupra mea.M-a luat pe sus şi m-a dus într-un dormitor mare.M-a aşezat cu grijă pe marginea patului şi a scăpat de rochia mea cât ai zice peşte.M-a întins pe spate şi a început să mă sărute pe gât,continuând să coboare pâna la sâni.Şi-a băgat mâna în cupa sutienului şi a început să se joace cu sfârcul meu deja întărit.Mâna lui dreaptă a încercat să îmi desfacă sutienul,însă l-am oprit:

-Când o să mă bucur şi eu de spectacolul tău?

Sclipirea din ochii lui m-a făcut să regret întrebarea.

-Când o sa fii goală puşcă.

Mi-a desfăcut sutienul şi mi-a prins sânul stâng în palmă, strângându-l uşor, în timp ce cu  mâna cealaltă cobora spre chiloţii mei uzi.În două secunde m-am trezit cu chiloţii sfâşiaţi.Eram complet goală.Mâna lui coboară spre fesele mele şi le strânge ferm.Mă ţine lipită de şoldurile lui şi îi simt erecţia,simt cum se împinge în mine.Nu am putut rezista impulsului de a-i trage tricoul peste cap.Mi-am trecut mâna peste pătrăţelele lui tari până când am ajuns la umflătura din pantaloni.Gem în gura lui când simt cum bărbăţia i se întăreşte sub atingerea mâinii mele.Am tras fermoarul pantalonilor şi mi-am băgat mâna lacomă în boxerii lui.Am simţit cum se încordează când mâna mea face cunoştiinţă cu mădularul său erect,care nu era deloc mic.

-Micuţ zici tu? Am spus eu fără să pot să îmi ascund amuzamentul din glas.

-Ţi-am spus că nu este unul din defectele mele.Spuse el printre gemete,afişând zâmbetul lui perfect.

Îşi trase boxerii şi pantalonii în jos lăsându-mă să mă bucur de priveliştea minunată din faţa mea.Dinţii lui îmi muşcară uşor sfârcul făcându-mă să tremur de plăcere.

-Doamne,Cassie, pielea ta e atât de perfectă şi miroase aşa de bine,nu mai pot să mă abţin,mă înebuneşti.

Spunând asta, îşi înfige două degete în mine,făcându-mă să ţip de plăcere.Le scoate încet iar apoi le bagă la loc,mai tare de data asta.Nu am putut să îmi stăpânesc geamătul.Întinde mâna spre sertarul de sub pat şi scoate un pliculeţ,după care se mută între picioarele mele.Îşi aşează cu grijă prezervativul pe membrul erect şi se opinteşte în sexul meu umed.Îmi prinde capul în palme şi mă sărută adânc în timp ce se mişcă din ce în ce mai tare în mine.

-Eşti aşa de bună,Cassie!

Dumnezeule!Nu ştiam că poate să se simtă aşa de bine.Am început să gem zgomotos când acesta s-a împins tare în mine,aşa de tare încât am simţit cum orgasmul pune stăpânire pe întreaga mea fiinţă.Mi-am dat drumul în jurul membrului său.Bradley m-a urmat,strigându-mi numele.M-a sărutat pe obraz şi a ieşit din mine.Stăteam în pat amândoi,gâfâind şi ţinându-ne în braţe.Privirea mea era aţintită la gâtul lui.Încă de când l-am văzut am observat 2 cicatrici mici,abia vizibile pe el.Am întins mâna pentru a le atinge însă el s-a tras repede înapoi.Nu am putut să mă mai abţin.. aşa că l-am întrebat :

-Cine te-a rănit?

TrustUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum