Interviu cu SufleteTrdate

31 6 2
                                    


Astăzi am avut plăcerea să vorbesc cu SufleteTrdate, o scriitoare care este dedicată cu trup și suflet poveștii sale, de aceea aceasta, a dorit să ne lase să ,,săpăm" de secrete un minunat trandafir, Claryssa Morningstar.

Interviu luat de FreyaRobin

      1. Mai întâi, mi-ar plăcea să te prezinți puțin, pentru a te cunoaște mai bine. Câți ani ai, ce hobby-uri ai – pe lângă scris – de unde ești ș.a.m.d.

      Numele meu este Elena, am 21 de ani și sunt din Timișoara. Pe plângă scris, sunt studentă la facultatea de științe economice din Timișoara (FEAA) și lucrez la un stand de cărți, deci într-un fel cărțile fac parte din viața mea și nu îmi pare rău.

      2. Există vreo carte care te-a emoționat, atât de mult, încât să plângi? Dacă da, care?

      Multe din cărțile citite m-au emoționat, nu doar una, dar trebuie să recunosc că nu toate m-au făcut să plâng.

      Printre cărțile care au avut acest impact se numără: "Sub aceeași stea" de John Green, "Îți voi dărui soarele" de Jandy Nelson, "Dacă aș rămâne" de Gayle Forman, "Jurnalul Annei Frank" de Anna Frank, "O zi din sapte" de Lauren Oliver, "Hoțul de cărți" de Markus Zusak și "Printre tocuri cenuși" de Ruta Sepetis.

      3. Ce genuri de cărți preferi să citești?

      Sunt o mare fană a cărților polițiste, mister, thrillere psihologice, acțiune. Îmi plac și SF-urile bune și cele despre supranatural.

      4. De când ești alături de noi pe această platformă uimitoare?

      Contul l-am făcut în decembrie 2018, dar de aproximativ 2 luni utilizez platformă. (luna aceasta pe 24 se împlinesc 2 luni de când am postat pentru prima dată pe această platformă).

      5. Care a fost prima ta carte scrisă aici?

      Prima și singura carte scrisă aici este "ORIGINALII - Minciunile trecutului", un fanfiction cu vampiri.

      6. Cum ai descoperit pasiunea de a scrie?

      Cred că dintotdeauna am avut-o înăuntru meu, doar că nu am avut unde să-mi dezvolt foarte bine acest har.

      Când eram doar un copil mereu îi povesteam surorii mele mai mici povești inventate pe moment folosind personajele inițiale ale povești, dar schimbând complet acțiunea.

      Vecinul meu, Dumnezeu să-l odihnească în pace, și totodată pe atunci directorul școlii din satul unde am crescut timp de 15 ani a observat această înclinație a mea și m-a ajutat într-un fel să mă dezvolt.

      Datorită lui am scris prima mea carte, încă nepublicată, și datorită lui a apărut cartea mea pe această platformă. Deși nu am foarte multă experiență și nu cunosc foarte bine unele chestiuni despre cum se scrie o carte, nu vreau să renunț.

      Și când spun că nu știu unele chestiuni, vorbesc serioas, eu am terminat profilul matematică-informatică, deci sunt mai mult genul realist, poate de accea nu îmi plac toate cărțile SF și încerc să găsesc răspunsurile la orice...

      7. Ai un tipar anume pentru crearea personajelor?

      Nu am un tipar anume pentru crearea personajelor. Atunci când mă gândesc la ideea principală a cărții, personajul este deja creat în mintea mea și începe să dezvolte odată cu acțiunile din carte, dar nu brusc, treptat, ca și cititorul să înțeleagă de ce a fost nevoie de aceea schimbare. Eu doar îi ofer stațiul și timpul de care are nevoie.

InterviuriWhere stories live. Discover now