Comentarii(Eseuri) Bacalaureat

Poezia romantică - Luceafărul ~ de Mihai Eminescu

Considerat a fi cel mai mare poet al literaturii romane, Mihai Eminescu apartine de epoca marilor clasici, formati in cadrul Societatii Literare Junimea. El este in literatura romana "poetul nepereche a carui opera invinge timpul", dupa cum a afirmat criticul G. Calinescu.

Eminescu este un poet romantic prin teme, filosofie si atitudine si clasic prin perfectiunea formei poeziei. A jucat un rol esential in sincronizarea poeziei romane cu marile teme ale Occidentului, cu filosofia idealista germana.

Capodopera creatiei eminesciene o reprezinta poemul-sinteza Luceafarul, publicat in 1883, intrucat valorifica toate marile teme, motive si concepte filosofice abordate de catre poet de-a lungul carierei sale literare.

Acest text poetic apartine romantismului prin sursele de inspiratie de natura folclorica: Fata-n gradina de aur, basm romanesc cules de germanul Richard Kunisch si mitul Zburatorului. Sursele de inspiratie de natura filosofica sunt filosofia lui Schopenhauer sau ciclul de scrieri sanscrite Rig-Veda si amestecul de genuri (liric, epic, dramatic) si de specii literare (pastelul, idila, basmul, meditatia filosofica, elegia) cofirma apartenenta poemului la romantism.

Luceafarul suporta incadrarea in sfera romantismului mai ales prin tema. O prima interpretare a poemului este data de Eminescu insusi: o alegorie privind conditia omului de geniu care pe pamant nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit, care "n-are moarte, dar nici noroc". Viziunea asupra omului de geniu este puternic influentata de filosofia lui Schopenhauer, in sensul ca geniul, capabil de cunoastere ratioanala, obiectiva este construit in antiteza cu omul comun, capabil doar de cunoastere emotionala, subiectiva.

Iubirea si natura, teme de factura romantica, prezente in intreaga opera eminesciana, se afla in perfecta concordanta. Natura cunoaste in acest poem doua ipostaze, cosmica si terestra, plasate in antiteza simbolica cu scopul de a evidentia opozitia dintre omul de geniu si omul comun. Natura cosmica este infinita, rece, spatiu al mortii si consituie sfera Luceafarului, in timp ce natura terestra (tabloul IV) este calda, feerica, protejeaza iubirea celor doi tineri. Se observa prezenta unor elemente specifice pentru imaginarul poeic eminescian, intrucat alcatuiesc un decor romantic, usor de regasit in intreaga creatie a poetului: teiul sfant, luna, apa, noaptea.

Surprinsa in maniera romantica, iubirea este absoluta intrucat atat cuplul imposibil (Luceafar - fata de imparat), cat si cuplul din final (Catalin - Catalina), aspira spre ideal. In ultimul tablou este seminifcativa pierderea numelei de catre cele doua personaje, reflectandu-se atingerea prin iubire a unei conditii superioare. Atitudinea personajelor in iubire este diferita: geniul este capabil de sacrifiu spre deosebire de omul comun, care nu isi poate depasi limita si se afla in cautarea fericirii imediate. Tema iubirii este sustinuta prin motive specifice: dorul, durerea, amorul.

O alta tema importanta este cosmogonia, abordata in tabloul III. Zborul cosmic spre originea lumii presupune refacerea creatiei mergand inapoi pe firul timpului. Tot in cel de-al treilea tablou apare si tema conditiei umane efemere, definite de Demiurg in antiteza cu conditia nemuritorului. Perspectiva este pesimista. O serie de motive accentueaza ideea desertaciunii, a conditiei umane derizorii: valul, steaua cu noroc, soarta, vantul.

Timpul, considerat supratema operei eminesciene, cunoaste si in acest poem doua ipostaze: timpul individual, trecator, ireversibil si timpul universal, etern, cosmic. Timpul trecator este caracteristic conditiei umane, iar timpul vesnic defineste conditia nemuritorului.

Tabloul al II-lea ilustreaza tema iubirii si viziunea despre lume. Fata de imparat primeste numele Catalina, iar pajul Catalin o convinge sa fuga cu el in lume si sa uite de parinti si de luceferi.

Relevant pentru temele principale ale poemului eminescian si viziunea despre lume este si cel de-al treilea tablou. Luceafarul devine Hyperion. El zboara spre Demiurg (creatorul lumii), pentru a-i cere sa fie dezlegat de nemurire. Pe drumul lui spre Demiurg, el strabate spatiul cosmic si zboara printre galaxii, Demiurgul fiind plasat la originea lumii. Hyperion vede ziua creatiei apoi haosul. El ajunge la Demiurg si ii cere sa-l faca muritorul. In schimb, Demiurgul ii spune ca anumite misiune sunt imposibile si nu poate schimba ordinea lumii. De asemenea, ii vorbeste despre faptul ca oamenii sunt muritori, trecatori, au visturi desarte si sunt calauziti de noroc, in timp ce ei sunt nemuritori. Ii ofera astfel patru ipostaze ale genialitatii: geniul filosof, poetic, politic si militar. Demiurgul ii cere lui Hyperion sa se intoarca pe pamant si sa vada ce il asteapta.

Titlul operei este un substantiv propriu ce reprezinta denumirea populara a planetei Venus. In mod simbolic, Luceafarul il reprezinta pe omul de geniu, vazut ca o fiinta solidara si nefericita, opusa omului comun. Totodata, titlul uneste doua mituri: unul romanesc, al stelei calauzitoare si altul grecesc, al lui Hyperion, sugerand natura duala a personajului de tip romantic.

Poemul este strucutrat in patru tablouri: tabloul I prezinta povestea de iubire imposibila dintre Luceafar si fata de imparat. Tabloul II surprinde idila pamanteasca dintre pajul Catalin si fata "din rude mari imparatesti", Catalina. Tabloul III ilustreaza zborul in timp si spatiu a lui Hyperion catre Demiurg. Tabloul IV pune in lumina iubirea celor doi pamanteni si acceptarea destinului de catre Luceafar.

Incipitului textului este specific basmului, indicand un timp si un spatiu nedeterminat: "A fost odata ca-n povesti,/A fost ca niciodata". Cititorul este avertizat ca intra in lumea fabulosului.

Prozodia este clasica, riguroasa: 98 de catrene cu rima incrucisata, ritm iambic, masura de 7-8 silabe.

In concluzie, Luceafarul reprezinta apogeul creatiei eminesciene, fiind un poem total, inspirat atat din folclor cat si din filosofia Schopenhaueriana, care inglobeaza teme favorite ale poetului: conditia omului de geniu, conditia umana efemera, natura, iubirea, cosmogonia.

*Nr cuvinte: 906