Cu tine pentru totdeauna

Epilog

                      Mă abțin cu greu să nu izbucnesc în lacrimi la imaginea fetiței mele machiate cel mai frumos din istoria persoanelor machiate. Încerc să mă abțin, deoarece știu cât de inconfortabil și tristă se va simți.

   — Oh, mamă! Nu-mi spune că ești pe cale să plângi, te rog! exclamă cu voce joasă.

                   Clatin frenetic din cap în semn de negație, ducându-mi mâna în părul auriu al acesteia și învârtind câteva fire pe degete. Este ireal cât de mult seamănă cu Luke. Doar ochii și forma corpului sunt moștenite de la mine, restul este leită tatălui ei.

  — Dacă plângi, mă vei face și pe mine să plâng, și știi câtă osteneală am depus în machiajul acesta, râde amar, pentru a masca toate sentimentele de tristețe ce plutesc în jur.

                     Nu pot să cred, să accept cât de repede a trecut timpul. Merg pe treizeci și șapte de ani, Mateo are deja optsprezece, iar Lucy trebuie să împlinească în curând. Parcă ieri erau abia în scutec, hotârând să ne trezească pe mine și pe tatăl lor fără motiv. Sau atunci când se strecurau în patul nostru pentru că aveau câte un coșmar. Sau atunci când au plâns din cauza că au căzut de pe biciclete. Sau atunci când..

  — Mamă, plângi! exclamă Lucy, abținându-se cu greu să nu izbucnească și ea în lacrimi.

                      Îmi șterg obrajii cu dosul palmelor și îmbrac un zâmbet mic, sincer. Îi prind fața între palme, privind-o cu admirație, apoi o trag la pieptul meu. Îi înhalez mirosul de vanilie provenit de la șampon și gândesc cu mândrie că fata pe care am crescut-o va avea privilegiul de a studiat la Oxford. Apoi îmi deschid ochii, plimbându-mi privirea prin toată camera. Este atât de diferită de cea fost acum zece ani. Era doar o cameră obișnuită, sărăcăcioasă, cu un pat și un dulap. Nici măcar nu avea birou. Iar Mateo dormea cu ea, în această cameră, deoarece el nu avea una.

                      Toate astea din cauza că am refuzat orice ajutor din partea prietenilor sau părinților. Ne-am ridicat totul de zero, împreună, iar acum avem un lanț de hotele în mai puțin de șapte state, pe care Mateo va ajunge să le moștenească peste câțiva ani. Lucy a spus că nu se dă în vânt după hotele sau conducerea unuia, deci Mateo poate să le "păstreze" pe toate.

                    Cu timpul, în timp ce creșteam doi copii foarte gălăgioși și neastâmpărați, am reușit să ne creăm și o reputație. Nu reușesc să înțeleg cum, nici în ziua de azi. Totuși, am reușit și sunt mândră.

                     Patul și dulapul care abia se susținea în picioare au fost înlocuite cu un pat uriaș, în stil medieval. Podeaua este acoperită de marmură, biroul este unul din sticlă, iar numele lui Lucy, din aur, stă atârnat de peretele de lângă plasma uriașă, care depășește sigur un metru optzeci. Pe lângă astea, este biblioteca uriașă plină cu cărți de colecție, balansoarul roz, masa de toaletă umplută cu peste o mie de produse de machiaj și multele bibelouri. Dacă intri pe ușa ce se află în această cameră, vei descoperi imensul dulap al ei, care este mai mare decât dormitorul în sine.

                    Exact lângă, am reușit să-i facem un locușor al lui Mateo, care nu s-a lăsat mai prejos. Pereții și gresia sunt la fel, numele din aur cu numele lui nu lipsește de asemenea, nici biroul de sticlă și nici plasma uriașă. Doar că dormitorul acestuia tronează în culoarea negru și albastru. Nu are o altă cameră unde-și ține garderoba, ci un dulap destul de imens. Patul este unul normal, simplu, doar că uriaș. Într-un colț al camerei are un coș de baschet, unde obișnuiește să joace iarna, cu mingile semnate de jucători foarte celebri. Fiind pasionat și el de citit, are o bibliotecă care se întinde pe un perete întreg, plin cu diferite cărți, nu neapărat de colecție.