Cu tine pentru totdeauna

Greșeală

Greșeală

Este a doua zi pe care mi-o petrec stând în cameră, izolată de orice are legătură cu realitatea. Întoarcerea lui Luke mi-a zdruncinat toată lumea pe care o cresem, și a distrus zidurile pe care le-am clădit în jurul meu.

" Îl văd, stând în prag, și uitându-se la mine, cu privirea ce m-a fermecat în prima clipă de când ne-am cunoscut. Nu mă pot mișca, nu pot spune nimic, ci doar îl privesc, de parcă aș vrea să văd ceva prin el. Inima începe să-mi bată neregulat, și reușesc să-mi mișc membrele, dându-l la o parte pe Hayden din calea mea. Ridic mâna, vrând să-l ating, pentru a mă asigura că nu este o altă iluzie a subconștientului meu. Atunci când degetul lui face contact cu pielea mea, tresar și mă retrag în spate, dând frâu liber lacrimilor. Doare, să-l văd acum, de vreme ce un an nu am auzit nimic de el. Ne uităm unul la altul, complet absorbiți de lumea ireală.
 
        Atunci când realizez cine stă în fața mea, permițându-și să mă privească, revin la realitate. Mă apropii din nou de el, și-i dau o palmă din toată puterea, scăpând un suspin printre buze. Apoi, nepăsându-mi de nimic, mă întorc și plec, urcând scările și închizându-mă în camera mea. Aud agitație jos, și vocea lui Luke strigându-mă. Ignor tot, absolut tot și mă sprijin de ușă, începând să plâng foarte, foarte tare.

        Nu credeam că o să-l mai văd vreodată. Nu credeam că se va întoarce, la mine, de ziua mea. În timpul acestui an, imaginea chipului său a început să-mi devină neclară, iar când l-am văzut, mi-am dat seama cât de mult mi-a lipsit frumusețea lui. "

       Nu pot spune cu siguranță ce simt acum, dacă sunt furioasă sau fericită, însă tot ce știu este, că o parte din sufletul meu este extrem de bucuroasă că s-a întors. Am evitat să discut cu Hayden despre asta, sau despre orice altceva. Am evitat să discut cu toți, cu excepția tatălui meu.

  — Prânzul! exclamă, intrând în cameră cu o tavă în mână.

  — Nu-mi este foame, spun cu vocea stinsă.

       În aceste două zile, m-am neglijat complet. Mănânc cu forța, am făcut un singur duș, și sunt îmbrăcată cu aceleași pijamale, pe care nu le-am dat jos nici o secundă. Toată realitatea mi-a fost absorbită de Luke.

  — Scumpo, trebuie să mănânci, spune, așezându-se lângă mine.

  — M-a căutat cineva? întreb, schimbând subiectul.

  — Hayden a fost pe aici mai devreme, însă dormeai. A spus să-l suni, când te trezești, spune.

        Sunt complet dezamăgită de răspuns, deși ar trebui să mă bucur. Este plăcut să știi că cineva își face griji pentru tine, însă dacă nu este acel cineva, atunci nu are nici un rost.

  — Nu vrei să ieșim la o plimbare? Să te mai relaxezi puțin, spune.

       Apreciez faptul că nu pune întrebări sau nu aduce în discuție acel subiect, deoarece, dacă aud o singură dată acel nume, pot izbucni în plâns.

— Nu vreau, mersi, îi zâmbesc, și-l îmbrățișez. Ți-ai luat medicamentele?

— Da, scumpo, nu-ți face griji pentru mine. Acum, tot ce contează, ești tu, spune și mă sărută pe frunte.

— Mă simt atât de rău, recunosc.

Acesta se uită trist la mine, apoi îmi arată semn spre poala lui. Îmi poziționez capul acolo, și dau frâu liber lacrimilor.