Cu tine pentru totdeauna

Alt tip de durere

Alt tip de durere

Douăzeci și cinci ianuarie
Ora 07:05 am

          Și uite cum au trecut trei zile de la "marea" veste. De fapt, a fost o mare minciună. Acel donator de fapt voia să doneze un rinichi, nu o inimă. În ziua aia, toate speranțele mele au fost distruse. De aceea, exact cum am ajuns acasă, i-am sunat pe prietenii mei și am organizat o mini-petrecere. Aceste trei zile au fost pline de distracție. Petreceri în pijamale, parc de distracții, gătit, shopping, maraton de filme. Am beneficiat de toate aceste activități, încercând să-mi iau gândul de la boala mea. M-am obișnuit cu idee că nu voi mai fi, dar frica încă predomină în fiecare colțișor al trupului meu. Gândul că-l voi pierde pe Luke mă înspăimântă, mai ales după aceste trei zile pline de iubire și fericire din partea lui. Gândul că nu-l voi mai vedea pe Mateo mă omoară de-a dreptul. Am petrecut foarte mult timp cu fratele meu în acest timp și am compensat toți anii în care nu ne-am vorbit. Am devenit din nou un tot întreg, iar acest lucru m-a făcut să regret mai mult faptul că am cancer. Totul revine la normal, însă există un mic lucru care distruge acest normal.

          Astăzi este ziua. Ziua noastră de naștere. Împlinim deja optsprezece ani, însă nu mă bucură acest fapt. Nu-mi place că ziua aceasta a venit. Trebuia s-o sărbătoresc cu mama, tata și Mateo. Trebuia să mă duc la magazin cu mama pentru a-mi alege o rochie drăguță pe care s-o port astăzi. Însă acest trebuia s-a transformat în nu pot. Nu pot s-o sărbătoresc cu mama, tata și Mateo. Nu pot să mă duc la magazin cu mama pentru a-mi alege o rochie drăguță pe care s-o port astăzi.

  — Ești bine? răsună o voce răgușită.

          Îmi deconectez privirea de la geam și mi-o fixez pe Luke care stătea sprijin de speteaza patului, uitându-se îngrijorat la mine.

  — Da, sunt bine! schițez un zâmbet fals.

          Pe chipul acestuia apare de asemenea un zâmbet, doar că nu expimă falsitate, ci entuziasm și fericire. Se ridică dintr-o mișcare și se duce spre dulap, luând ceva de pe el.

           Cum a putut ajunge pentru a lua ceva de pe dulap neridicându-se în degete, pe când eu nici cu tocuri de cincisprezece nu ajung. De fapt, nu am încercat niciodată.

  — Cadoul tău din partea mea. Te iubesc, iubito! La mulți ani! zâmbește sincer și-mi întinde o cutie.

           Îi returnez gestul, de această dată fiind plin de recunoștință și iubire. Nu știu ce am făcut să merit această ființă minunată.

          Îl sărut, apoi îmi concentrez atenția pe desfacerea nodului panglicii. Niciodată nu mi-a plăcut să desfac noduri.

  — Lasă-mă să te ajut! chicotește Luke și o desface în locul meu.

           Ridic capacul cutiei și iau albumul foto, începând să-l răsfoiesc. Lacrimile nu pot sta liniștite în locușorul lor, astfel încep să curgă una după alta, până apar și suspinele.

  — Nu am vrut să te fac să plângi, iubito! spune Luke și-mi ia fața în mâinile sale.

  — Este mult prea frumos, iubitule! spun printre suspine.

         Este un album foto personalizat de el însuși cu inimioare și deferite figuri. Fiecare pagină a albumului are poze cu noi, aranjate pe date și completate cu mici descrieri. Prima pagină reprezintă o poză cu mine în ziua când ne-am cunoscut și așa fiecare pagină, până la ultima care are o poză făcute ieri, cu noi doi. Este de departe cel mai frumos cadou.