Cu tine pentru totdeauna

Dorința

Dorința

Treizeci ianuarie
Ora 15:32

   — Nu crezi că verde se potivește mai bine totuși? întreabă Emma și-mi arată cele două nuanțe.

A venit de dimineață la mine pentru a-mi ține companie și așa am ajuns să vorbim despre nuanța pereților din camera viitorului ei copil. Nu că nu-mi place să vorbesc despre asta, dar nu sunt în cea mai bună stare pentru a o face. Zilele trec, iar starea mea se agravează din ce în ce mai mult. Ieri am stat toată ziua doar la spital, făcând diferite analize și trecând aparate. Luke a stat doar cu mine, indiferent de antipatia sa față de spitale. Uneori cred că băiatul ăsta mă iubește prea mult. Însă, după ce am aflat cine este de fapt tatăl lui biologic, nu mă pot uita în ochii lui. Simt că-l mint constant, iar sentimentul acesta îmi provoacă un nod în stomac. Nici eu nu mi-am revenit complet din șoc, deci nu-mi pot imagina reacția lui când va afla.

— Eu zic că alb este cel mai bine. Nu știi dacă va fi fată sau băiat, iar albul este o culoare neutră universală! spun, abia putând să vorbesc.

— Alb să fie atunci! zâmbește. Pot face și câteva desene cu albastru sau roșu. Va fi atât de frumos. Abia aștept să o vezi! spune entuziasmată și se ridică de lângă mine, lunând ceva pe birou.

Nu prea cred că o să reușesc să o văd. Nu prea cred că o să apuc ziua de poimâine, de fapt. Am un sentiment foarte ciudat, care mi s-a instalat în minte de ieri seară, când îl priveam pe blond cum dormea liniștit, fără nici o idee de ce se poate întâmpla mâine. Ușa se deschide, iar părul brunet al fratelui meu apare pe ea.

— A venit cineva să te vadă! spune el.

Îmi țin privirea fixată pe ușă, până fața familiară a lui James îmi zâmbește, apropiindu-se de pat. Emma schițează și ea un mic zâmbet, luându-și la revedere, apoi pleacă.

— Ce faci? zâmbește și se așează lângă mine.

Îmi este puțin inconfortabil să vorbesc cu el și nu știu de ce.

— Sunt bine! reușesc să spun.

— Nu ți-am adus nimic pentru că știam că nu ai voie. Sper că nu te superi! spune.

Clatin din cap, apoi îmi fixez privirea pe el. Voiam să-i adresez o întrebare, dar exact acum Luke apare în cameră.

— Ce face iubita mea? întreabă zâmbind, plasându-mi un sărut pe buze. Bună, James. Ce faci? îl întreabă pe bătrân.

Mă uit la ei ca la un film, în timp ce mii de gânduri îmi trec prin minte.

— Foarte bine. Am venit să o văd și eu pe prințesa aceasta! îmi zâmbește.

— Eu trebui să plec până în oraș. Ai tu grijă de ea, te rog și mă suni dacă se întâmplă ceva! spune Luke și-mi sărută creștetul.

— Unde pleci? șoptesc, pentru că vocea începe să-mi cedeze câte puțin.

— Până la magazin. Voi veni repede! spune și mă sărută drăgostos pe buze, apoi iese interzicându-mi să mai zic ceva.

Am o vagă impresie că minte.

Însă încerc să alung acest gând și mă concentrez asupra lui James.

— Știi cine este tatăl lui Luke? întreb direct.

Acesta se uită șocat la mine, dându-mi de înțeles că știe ceva. Oftează, apoi îmi confirmă bănuielile.

***