Cu tine pentru totdeauna

Întorsătură de situație

          Flutur genele de câteva ori, în speranța că silueta din pragul ușii va dispărea, dezvăluind o altă iluzie de a mea. Nici nu-mi pot imagina ce se va întâmpla în continuare.

— Ethan? Ce faci aici atât de devreme?

Vocea Emmei trădează faptul că nu știa nici negru sub unghie că iubitul ei avea să se întoarcă atât de repede, într-un moment atât de nepotrivit.

     — Hailey adormea și am decis că este mai bine să venim acasă. Voi ce faceți? întreabă relaxat, intrând în casă de parcă nu a auzit nimic.

     — Uite vorbeam. Tu de când ai venit? întreabă fata de lângă mine, dregându-și glasul.

     — De câteva minute, spune, fixându-mă cu privirea.

         Înghit în sec, apoi mă ridic, cu gândul de a pleca, pentru a evita o discuție stânjenitoare. Mă opresc brusc, atunci când brațul lui Ethan apare în fața mea, blocându-mi accesul.

     — Trebuie să vorbim, nu crezi? mă întreabă.

     — Ethan, las-o să plece, spune Emma.

     — Madie, tu realizezi ce faci? Ești însărcinată și păstrezi asta pentru tine? De ce? întreabă, revoltat.

— Ethan, nu vreau să vorbesc despre asta acum, spun, încercând să plec cât mai repede de aici.

     — Dacă nu vrei tu să vorbești, voi vorbi eu, spun, făcând referire indiscretă la micul meu secret.

     — Ethan, nu este problema ta, deci te rog frumos să nu te bagi, îi spun aspru.

     — Luke este prietenul meu, trebuie să știe! exclamă indignat.

     — Eu sunt prietena ta, trebuie să-mi respecți deciziile! țip, trezind-o pe Hailey.

          Îmi duc, involuntar, mâinile la urechi, zgomotul puternic provocat de bebeluș aducându-mi vibrații neplăcute în corp și o durere de cap. Mă grăbesc să ies cât mai repede din locuință, țipătul ei ajungându-mi deja în cele mai întunecate colțuri ale minții. Atunci când vântul năsbătios îmi alintă plăcut pielea, simt că pot respira din nou. Însă, brusc, privirea îmi devine încețoșată, începând să aud diverse voci în capul meu. Încerc, cu greu, să le ignor, însă acestea se amplifică din ce în ce mai tare.

          Doar gândul că toate aceste stări îmi pot afecta copilul, mă fac să înnebunesc..

          Urc în mașină, plecând cu viteză maximă din parcarea complexului, ignorând toată nebunia din capul meu. Atunci când opresc la semafor, din cauza culorii roșii, telefonul îmi vibrează în buzunar.

     — Madie, îmi pare foarte rău, spune Emma. Te asigur că Ethan nu va spune nimic, continuă.

          Fără să mă gândesc de două ori, las telefonul să-mi alunece printre degete, căzând sub scaunul de lângă al meu. Sunetul provocat de vocea ei îmi zgârâie timpanele mult mai tare, provocând o durere de cap de-a dreptul insuportabilă. Atunci când ajung acasă, parchez mașina și sar la propriu din ea, vrând să ajung mai repede în casă. Trupul mi se clatină pe un picior pe altul, în timp ce traversez această distanță. Intru, trântind ușa în urma mea și mă așez pe canapea. Până și pașii tatei care se aud tot mai bine din bucătărie îmi provoacă iritație.

— Scumpo, ești bine? Ce ți-a spus medicul? întreabă, așezându-se lângă mine, în același timp păstrând distanța.

Îmi întorc privirea spre el, iar acesta devine brusc îngrijorat.