Cu tine pentru totdeauna

Trădare

Trădare

— Mergem într-un loc frumos! zâmbește și mă trage de mână, nemaiputând să ripostez sau să zic ceva.

Îmi deschide portiera și mă îndeamnă să urc. Mă supun, apoi închid ușa un pic mai tare decât intenționam. Acesta traversează mașina până în partea opusă, urcând pe locul șoferului.

— Unde mergem mai exact? întreb când ieșim de pe teritoriul academiei.

— La o cafenea. Am ratat prânzul și nu vreau să rămânem flămânzi, spune concentrat asupra condusului.

— Cum se face că ai o mașină? Adică..Se permite să o ții la academie? întreb curioasă.

— Trebuie să plătești. Nu e atât de scump, însă mi se pare o prostie. Dacă nu ai mașină îți este mult mai greu să ajungi unde îți trebuie, iar să stai tot anul doar în academie nu este okay!

— Ai dreptate, însă cum de ai permis? Adică, ai șaptesprezece ani!

— Caroline are un prieten care m-a ajutat să-l iau. Știu să conduc foarte bine și după ce am dat testul, nu i-a mai interesat de vârsta mea, îmi explică.

— Caroline? Cine-i Caroline? întreb confuză.

— Mama mea adoptivă, zâmbește.

— Oh, reușesc să spun. Îmi pare...

— Nu, te rog! E okay! mă întrerupe.

— Când ajungem? schimb subiectul.

— Aproximativ trei minute!

Pornesc radio-ul și zâmbesc când piesa mea preferată se face auzită în toată mașina. Încep să fredonez și să mă mișc pe ritmul ei.

— Îți place Jonas Brothers? mă întreabă Luke dând volumul puțin mai tare.

— Îi ador! zâmbesc. Iar piesa asta mereu îmi dă un feeling pozitiv și mă încarcă cu energie.

— Și mie-mi place! spune și începe să fredoneze alături de mine.

Parchează în fața unei cafenea foarte drăguță și simplă, care-ți crează o stare de bine doar uitându-te la ea. Intrăm și zâmbesc când realizez că nu m-am înșelat. Muzica clasică, pereții pictați în diferite, florile și oamenii din această încăpere te relaxează deplin. Ne așezăm la o masă puțin mai retrasă, iar un chelner se apropie de noi cu zâmbetul pe buze.

— Bună ziua! Ce doriți să comandați?

— Bună ziua! Eu aș dori o porție de paste și un pahar cu suc de portocale, spune Luke politicos.

— Eu aș vrea doar o sticlă cu apă, zic.

— Poftim? De ce? Nu ai mâncat nimic azi! spune Luke.

— Ba da! Am mâncat dimineață, mint.

  — Sigur nu ți-e foame? mă întreabă din nou.

  — Sigur! îi zâmbesc.

  — O porție de paste, un pahar cu suc de portocale și o sticlă cu apă. Atât? întreabă chelnerul.

  — Da! spune Luke.

— Va fi gata în cincisprezece minute! spune și se îndepărtează.

— E foarte drăguț aici! îi spun blondului.

— Știu! Aici vin mereu când am nevoie de relaxare sau liniște.

— Sper că nu te vei supăra dacă îți voi invada spațiul personal de azi, glumesc.