Asasini cu ochi albaștri - 2. Spionaj și alte amintiri

> Cinci la o masă <

     

    • Capitol scris în colaborare cu Tasmmyn •

Îmi dădusem cumva seama de faptul că devenisem o persoană extrem de paranoică. Desigur, fusesem trasă pe sfoară de multe ori. Desigur, fusesem și eu prea naivă câteodată. Desigur, nu îmi puteam petrece viața fugind de orice persoană îmi apărea în cale. În același timp, îmi dădusem seama și de faptul că singurătatea este o chestiune teribil de înfricoșătoare. O perioadă, am crezut că prin singurătate totală, voi fi în sfârșit în siguranță. Am crezut că, logic, fiind singură, nimeni nu mă poate răni. Totuși, mă înșelasem un pic. Când ești singur, ești mult mai expus și mult mai vulnerabil. Desigur, oscilam între variantele astea două. Îmi mai dădusem seama și de faptul că îmi este imposibil să fiu o persoană constantă, lucru care putea fi într-adevăr teribil de enervant.

Am decis că aveam totuși nevoie de o persoană pentru a mă simți în siguranță. Și se întâmpla ca acea persoană să fie acum fix lângă mine. Așadar, m-am trezit aprinzându-mi o țigară și privind către Soul și Morgana. Jacques încercă să mă oprească discret. Nicio șansă. Oamenii din fața noastră apăruseră în peisaj cu un motiv anume, așa că dacă voiau să intre în ruletă, erau nevoiți să joace. De data asta, însă, aveau să joace după regulile impuse de mine. Am tras un fum. Eu nu mai am timp de pierdut.

- Vă lansez o frumoasă invitație la cină, am spus.

- O invitație la cină? întrebă Soul, în ochi licărindu-i o oarecare victorie.

- Vă e frică? am râs, iar Jacques mă mustră din priviri.

Pe chipul Morganei apăruseră tot felul de expresii. Părea curioasă, intrigată, surprinsă, iar în final, de parcă își reprimă brusc orice altă stare, zâmbi cu gura până la urechi.

- Sper că știi o locație super, îi spune apoi, acceptându-mi provocarea tacită.

Am trecut în revistă toate informațiile pe care le aveam în acel moment despre ea. Știam că se prezentase drept Morgana și că era cel puțin la fel de sărită de pe fix ca mine. Știam că numele ei desemna o iluzie periculoasă. Știam că acceptă imediat provocările și că ascunde multe lucruri. Îmi spusese că propriul tată o sechestrase timp de ani de zile și că își înscenase moartea pentru a se elibera de sub autoritatea lui. Umbra uriașă a acelui Simon veghea mereu asupra ei. Mai știam că fumează mult și că nu-i place să piardă. Am fixat-o cu privirea, tipa n-avea toate țiglele pe casă. Cumva, am simțit că mă privesc în oglindă. Sentimentul a trecut imediat.

- E un bar fenomenal la mică distanță de aici, am spus.

Fenomenal pe dracu'.

- Iei cina la bar? mă întrebă Jacques, neînțelegând unde vreau să ajung cu asta.

- Ca orice femeie care se respectă, am râs către el, făcându-le tuturor un semn cu mâna să mă urmeze, luând-o înainte spre mașină. Jacques porni alături de mine înainte, iar cei doi rămaseră în urmă.

- Am dat un milion de dolari pe o atrocitate care s-a spart, îmi spune dintr-o dată. Cred că amândoi vrem să facem câte-o tâmpenie în seara asta. Zâmbesc.

- Știu, eu am tras în ea. Înfiorătoare piesă, aș fi avut constat impresia că se holbează la mine. Să mergem! deschid portiera, intrând în mașină.

- S-a lăsat ușor, zise el, urcând odată cu mine. Nu mă așteptam.

- Morgana? Nu cred că o interesa adresa, de fapt.