Hel

-27-Accident de motocicleta

Helen pov.

-Mai ești supărat?

Întreb în timp ce ma sprijin de biroul lui.

-Supărat? Pentru ce? Întreabă încă atent la laptop.

Face cumva pe prostul? Dacă da nu prea reușește.

Îmi dau ochii peste cap si îmi încrucișez bratele la piept.

Haide Helen, poți să o faci! Trag aer în piept și încep, acum ori niciodată.

-A fost fratele meu.

Ridica capul și acum toată atenția o are asupra mea.

-A fost?

Întreabă confuz.

-Da, a fost și încă este...

A... suferit un accident de motocicleta și a stat aproape un an în comă, medicii nu mai aveau ce să îi facă și l-au deconectat de la aparate. Doar ele îl mai țineau în viață.

Noi eram frați gemeni, era o diferență de cinci minute între noi dar el tot era pentru mine fratele mai mare. Aveam aceleași pasiuni, aceleași ticuri nervoase și mereu eram împreună, cine ne vedea putea sa bage mana-n foc ca suntem mai mult decât frați. Mama abia reușea să ne despartă, aveam chiar și camere diferite dar dormeam doar în una făceam totul împreună, daca unul o dădea în bară o dadea și celălalt în semn de frăție, așa spuneam noi. Nu ne păsa de ce spuneau cei din jurul nostru, mereu găseam noi o modalitate de a închide gura ăluia.
Venea mereu după mine la școală chiar daca eram la scoli diferite, el a vrut să devină fotbalist asa ca a mers la o școală care era axata pe asta chit ca era la mama dracu în praznic.
Acum ca stau sa ma gândesc la asta era praf la fotbal, părea că și mingea fugea de el.

Ma opresc și respir, am uitat sa respir cat am vorbit.

Cred ca acum îți dai si tu seama de ce nu agreez motoarele, sau nu le agream până la tine.
Dacă Matt nu mergea în ziua aia fără nicio protecție probabil ca acum era pe capul tău cu un dosar plin de întrebări de la cele mai idioate până la cele mai importante.

-Cand...

Nu trebuie sa continue, deja stiu ce vrea sa întrebe.

-Aproape trei ani. Pentru unii poate ca este mult si deja nu-i mai doare atat de tare dar pentru mine mereu doare mai tare și mai tare. Cred ca sunt o ciudată dereglată.

-La faza cu ciudata dereglată nu am cum sa te contrazic însă este perfect normal sa te doară, fiecare persoană are nevoie de timp pentru a se reface, fie ca mai mult sau mai puțin.

Ma prinde de mana și ma trage la el în brațe.

-Acum nu mai plânge, daca te vede frate-tu fac pariu ca va crede ca este vina mea. Îmi șterge lacrimile și ma sărută pe frunte.

-Este deja a doua oara când ma vezi plângând, a treia nu o mai vezi. Spun mimând un zâmbet.
Încep să cred ca tu ești de vină.

Începe să râdă și mă trage la pieptul lui.

Surprinzător, pentru un bărbat plin de tatuaje și cu o față aparent lipsita de sentimente și care îți spune ca s-a trezit cu fața la cearceaf știe sa ofere îmbrățișări de calitatea întâi și pline de...dragoste? Da cred ca dragoste.

-Ai mâncat? Mă întreabă fiind cu fața în claia mea blondă de par.

-Da. Mint.

Si ma da de gol stomacul care fix acum s-a găsit să ragă ca o vaca în călduri.