Pierdută de Crăciun!

❄️17❄️ FINAL❄️

  Fugeam... fugeam cât mai departe posibil...
  Fugeam și plângeam, până am ajuns la locul de unde totul a început, la locul a cărui drum a dus spre el...
  Eram în parc, tot în acel în acel parc în care am fost urmărită de nebunul ăla... și atunci mi-am adus aminte de acea seară...
  Mi-am adus aminte cum fugeam, și am intrat într-o casă oarecare în căutarea unui mic ajutor și am ajuns la el...
  Tot în acea seară, iubita lui l-a părăsit din cauza mea... în acea seară el a suferit din vina mea!
  Iar acum, eu sufăr și mai mult din cauza prostiei, neatenției și naivității mele...
  Parcul era pustiu... ceea ce era un lucru normal căci oamenii lucrează, copii învață... iar eu plângeam!
  M-am așezat pe o bancă și m-ă gândeam la tot ce s-a întâmplat... plângând din ce în ce mai tare, aducându-mi aminte de fiecare lucru, fiecare detaliu...
  Cât de proastă am putut fi crezând că vom putea fi fericiți împreună?
  Cât de proastă am putut fi crezând că el a uitat de Hara și că acum mă iubește pe mine?
  El nu a putut să o uite atât de repede, e imposibil, el încă o iubește, iar eu doar stau în calea fericirii lui...
De aceea vroiam să spun "STOP" acestei vieți, vroiam doar să mă liniștesc și să mă gândesc la tot...
Oare de ce Crăciunul mi-a făcut un astfel de cadou? De ce?
  - Domnișoară, vă simțiți bine?mă întreabă un tânăr în engleză, trezindu-mă la realitate... îmi ridic privirea ca s-ăi văd chipul și rămân șocată când îl văd pe el...
  - M...Mark?
~Jungkook~
  - Jungkookie!spune Hara dând buzna în cabinetul meu, iar eu m-am ridicat repede de pe scaun. Cât de dor mi-a fost de tine!mai adaugă ea, aruncând poșeta ei pe canapea iar apoi se năpustește asupra mea sărutându-mă.
  Exact! Sărutându-mă!
  Ceea ce m-a uimit și mai tare...
  Din această cauză am rămas parcă înțepenit, dar nu-i răspundeam la sărut.
  De ce? Deoarece nu simțeam nimic! Serios! Nu simt nimic când mă sărută. Nu simt acele senzații când sunt cu Anghelina.
  Și alungându-mi gândurile, o împing cât mai departe de mine, fiind deranjat de comportamentul ei.
- Ce naiba faci?mă răstesc la ea.
- Jungkookie, eu m-am gândit și îți mai dau o șansă, de aceea te iert!
Când aud ce-mi spune îmi ridic o sprânceană fiind foarte uimit de modul ei de gândire și optimismul ei...
- Te-am rugat eu să-mi dai vreo șansă?
- Jungkookie, eu știu că mă iubești!
La auzul acestor cuvinte, deodată m-a apucat o isterie de râs...
Serios! Nu mă puteam opri din râs. M-ai că mă sufocam din cauza lipsei de aer.
- Jungkookie, ești bine?mă întreabă văzându-mă deja roșu la față din cauza crizei mele...
- De unde ești așa sigură că te iubesc?o întreb abținându-mă să nu mai râd. Deci, Hara, îți aduc la cunoștință că eu nu te mai iubesc...
- Dar Jungkookie...vrea ea să spună dar o opresc.
- Și nu-mi spune Jungkookie, căci îți mai aduc la cunoștință că mă numesc Jungkook.
- Dar...
- Și te rog să ieși din acest cabinet și să dispări din viața mea pentru totdeauna, mulțumesc anticipat!îi spun, deschizându-i ușa pentru ca să plece.
Ea văzând comportamentul meu, își ia geanta de pe canapea și se apropie de mine furioasă.
- O să vezi Jungkook, o să vii la mine și o să mă rogi ca să-ți mai dau o șansă!îmi spune ieșind din cabinet.
- Și eu îți doresc să ai o viață frumoasă!îi spun cu zâmbetul pe buze și închid ușa.
Cică o să vin la ea... mai scutește-mă! Sunt mult mai fericit și fără ea.
~Mark~
- Ah Jimin cum am putut iarăși să o pierdem?
- Nu știu Mark! Ți-am mai spus, fata e sprintenă!
- Mda... hai să mâncam ceva...
- Hai, doar că nu avem ce. Trebuie să mergem la supermarket.
- Atunci, să mergem! Oricum nu avem ce face.
***
- Mark, mă dor deja mâinile! Pungile astea sunt extrem de grele!îmi spune Jimin, ambii având în mâini foarte multe pachete.
- Jimin, m-ai avem puțin. Să mergem prin parc ca să scurtăm un pic drumul...
***
Și așa am ajuns în parcul care era pustiu... aproape pustiu.
Am văzut o fată care fiind cu fața acoperită plângea foarte tare.
Iar eu din politețe vroiam să mă asigur că e bine.
- Domnișoară, vă simțiți bine?
Acea fată, își ridică privirea spre mine...
Iar acum, ori eu sunt nebun, ori am dreptate dar asta e Anghelina?
~Anghelina~
- Mark, tu ești!îi spun sărindu-i în brațe. O Doamne, chiar tu ești!
- Anghelina? Nu pot să cred! Cum ai ajuns aici?
- Eu...vreau să spun dar când îl văd pe băiatul care era lângă Mark încep să țip... Ah iarăși tu? Cine ești? De ce mă urmărești?
- Anghelina calmează-te! El e prietenul meu...
- Prieten?
- E o poveste lungă...
- Bine, lăsăm acum poveștile, noi trebuie acum să plecăm de aici! Să plecăm în America, azi!
- Bine, hai să plecăm la Jimin ca să ne luăm lucrurile și dau comandă de bilete!
- Nu! Trebuie să fac mai întâi ceva!