Apelul cu nr. privat

Capitolul XXXI. La naiba...

"Cum adica este moarta?!"

"Sti, acel moment cand o persoana inceteaza sa mai traiasca, iar toate organele vitale se opresc din a mai functiona. Simplu."

Am ramas blocat, uitandu-ma la ecran, tremurand din cap pana in picioare. Cum era posibil ca ea sa fie moarta?

"Cum?"

"Ai scos-o din casa, ea a inceput sa alerge dupa tine, iar eu am actionat."

"Nu inteleg nimic... De ce tocmai acum?! Nu inteleg nimic."

"Oh doamne, cat de idiot poti fi... Chiar ai crezut faza cu <<nu vreau sa o omor prea curand, pentru ca mai intai sa o ranesc sentimental>>. Ce dragut! Atat de patetic esti. Eu o voiam doar moarta si cum eu nu puteam ajunge la ea, m-am folosit de tine, ratatule. E uimitor cat de idiot poti fi uneori. De ce crezi ca trimitea mereu fete, in locul ei? Crezi ca nu voia sa te vada? Stia ca e in pericol, geniule. Nu puteam actiona asa. Saraca de ea. Te-a placut inca din clasa a 7 a, dar tu erai prea popular ca sa o observi. Nici macar cand a disparut din clasa, nu ai observat. Ce trist. Iar acum tu te-ai indragostit de ea, prea tarziu, scumpete. Ce e si mai amuzant, este ca tu inca nu realizezi cine a fost ea sau cine sunt eu."

-Ce?! tip fara sa imi dau seama, ridicandu-ma si probabil atragand multe privirea asupra mea.

Am fugit. Am fugit acolo cat de repede am putut, lovindu-ma cu putere de multe persoane, luandu-mi sute de injuraturi, insa nu ma puteam gandi la absolut nimic, inafara de ea.

"-Domnule Moor [Mur], se aude voce profesorului in spatele meu. Veniti inapoi!

-Mi-ati aflat numele, spun sarcastic, intorcandu-ma spre acesta si zambind. Ce inteligent din partea dumneavoastra.

-Va doriti cumva o detentie dupa ore? ma intreaba idignat, eu ranjind.

-De ce nu?! Dar vai, credeam ca veti treaba cu doamna de servici dupa ore. Sigur ne puteti lasa 5 min singuri ca sa va puteti termina treaba cu ea, spun, iar ceilalti care se aflau cu mine, rad, proful de istorie, spumegand din cauza nervilor

-Detentie! Tipa aratandu-ne cu degetul.Cu toti! urla aratandu-ne cu degetul, pe toti care ne aflam pe hol in acel moment.

-P-p-poftim?! se aude o voce cheunita, iar eu imi indrept dezgustat privirea catre ea.

-Cu toti! repeta raspindu-se, inca artandu-o pe ea cu degetul.

-C-c-ce am facut?! se balbaie, stranagnd mai tare carile la piept.

-Inclusiv dumneavoastra domnisoara Raluca, spune dur, intorcandu-se manios spre scarile profesorilor din capatul holului.

-Dar eu...eu...eu nu am facut nimic, sopteste, lasandu-si privirea in jos.

-Mai taci R. Ratato, spune Lucas.

-Bucara-te ca poti sta in aceeasi sala cu noi, sa respiri acelasi aer cu noi si sa-l imputesti cu prezenta ta dezgustatoare, adauga Dani, iar toti razand de comentariul lui.

-Te poti holba la Marc in timp ce ne intoxici, rade Allen.

Ma pozitionez in fata ei, vazand-o cum inca se holbeaza la noi, buza ei tremurad.

-Dispari R. Ratato, ii scuip ochelari, si trec de ea, lovand-o in umar, acesata scancind."

-Oh la naiba, soptesc, oprindu-ma brusc ajungand in fata casei. Nu stiu pentru ce am spus asta. Pentru ca mi-am adus aminte de cat de tampit am fost cu ea sau pentru ca... ce se afla in fata mea... nu se mai poate numi casa...