Ora 22:46. Tocmai terminasem de aranjat costumul, alături de mica foicică de hârtie pe care se afla elogiul. Am înghițit în sec privind încă odată hârtia, deja privirea fiind cețoșată de lacrimi. Am clipit de câteva ori pentru a le îndepărta, când deodată, am auzit telefonul. Adrenalina a apărut din nou, în momentul în care am dus telefonul la ureche.
Necunoscut: Condoleanțe!
-Ești psihopată! Dementă! Handicapată! Retardată! Doamne, toate cele de mai sus!
Necunoscut: Oh, te rog, iar începi?
-Cum ți-ai permis?
Necunoscut: Simplu chiar. Vezi tu, am avut nevoie doar de un cuțiț și două mâini ferme. Și puf, papa Diana.
-Tu chiar ești nebună.
Necunoscut: Și tu enervant!
-Cum ai putut?! Adică pe bune, ce fel de psihopată ești tu? Cum ți-ai permis dracului să faci așa ceva?! Era doar o fată nevinovată, nu aveai nici un drept să îi iei viața. Ești...D-d-doar dă-mi pace!
Necunoscut: Nu. Mă distrez.
- Te distrezi? Ce e înneregula cu tine? Ce dracu vrei de la mine, criminala psihopată?
Necunoscut: Eu? Criminală? Sună cam dur, nu crezi?
-Ți se potrivește.
Nevunoscut: Wow, ești așa de nepoliticos.
-Ce vrei defapt?
Necunoscut: Ți-am captat atenția?
-Erm...unde vrei să ajungi?
Necunoscut: Vei afla. Cândva.
-Când?
~Apel încheiat~
Clar este nebună, iar dacă o ține tot așa, în scurt timp, eu voi fi cel din coșciug.
ΔΙΑΒΑΖΕΙΣ
Apelul cu nr. privat
Μικρού Μήκους"Te urasc." "Sentimentul e reciproc." "Atunci cred ca ma bucur, pampalaule." "Ciudato." "O sa iti distrug viata." "Ai facut-o deja." "Imi pare rau." "Serios?" "..." !!Cartea necesită scurtă editare și verificare. Îmi cer scuze anticipat pentru greșe...
