Gemenele din Verwood

Capitolul 18- Vise si astre- partea 1

-Ce cauti aici singura micuto? Te-ai ratacit? a spus cu vocea subtiata.

-Nu m-am ratacit. Sunt exact unde trebuie sa fiu. Intrebarea e, ce cauti tu aici?

-Eu? Doar ma plimb.

-Serios? Te plimbi singur, pe pamanturile astea abandonate, fara nici un scop?

-Exact! a ranjit baiatul, dezvelindu-si dintii albi. Numele meu este Angel. Tu?

-Eu sunt... Teresa, am mintit; ceva imi spunea sa nu am incredere in el, sa nu il las sa afle prea multe.

Prezenta lui acolo era nelinistitoare, in mijlocul pustietatii, foarte departe de orice oras al vrajitorilor. 

-Foarte amuzant, Kaitlin! a ras. Dar te-am descoperit.

Imi citise gandurile cu o viteza incredibila... impresionant.

-De ce m-ai mintit?

-Si tu m-ai mintit, stii? Nu se poate sa nu ai nici un motiv pentru care sa fi aici.

-Bine, m-ai prins, am fugit de acasa cu sora mea...

-Deci voi locuiti aici?

-Da, intr-un sat ceva mai departe. 

Am facut ochii mari. Inca nu cunosteam locurile. Nu imi fusese adusa la cunostinta existenta vreunui sat prin zona. Probabil era o asezare mica, uitata de lume. 

-De ce te miri asa?

-Ah, nimic, doar nu credeam ca locuiesc vrajitori pe aici.

-Cum se poate sa nu iti cunosti tara?

-Eu, de fapt, locuiesc oarecum in lumea oamenilor.

 -Interesant... sopteste, dupa o lunga ezitare.

 -Oricum, de ce ati fugit?

-Am fugit de mama.

-Ce v-a facut mama voastra?

-E o poveste lunga.

-Am timp.

 -Fie. Mama mea e putin... nebuna. Are o boala ciudata care o face violenta si extrem de irascibila si cand se infurie poate face lucruri teribile. Cu ea, fiecare zi era un chin. Cea mai mica greseala si aveam de suferit ingrozitor. Doar tata ne lua apararea si ne salva de mania ei. Totusi, acum trei zile, tata a plecat de urgenta undeva.

-Unde?

-Um, nu stiu... Doar ne-a spus ca pleaca si ca va sta doar o zi, dar au trecut trei si ne era teama ca ne-a parasit, ca aveam sa ramanem cu mama noastra, siguri, pe veci. N-am mai suportat si am fugit.

-Ati abandonat-o pur si simplu? Ce crud.

-Nu intelegi, bine? Nu ai trait cu ea...

-Hmm, cum spui. Si sora ta unde e?

-A mers la vanatoare. Cum altfel sa facem rost de hrana? Acum, e randul tau. Tu ce cauti aici?

-Pai sunt intr-o -- voiam sa spun misiune, dar am realizat ca e mai bine sa fiu subtila. Sunt intr-o excursie in locuri pe care nu le-am mai vazut.

-Ah, uitasem ca nu locuiesti aici. Dar cand te-ai mutat in lumea oamenilor? 

-Nu m-am mutat, acolo eram de cand ma stiu.

Parea confuz.

-Uite, eu, de fapt, m-am nascut om, intr-un fel dar... 

Am ezitat, refuzand sa imi amintesc de trecut, sa las ganduri triste sa ma invadeze. 

-E o poveste prea lunga ca sa ti-o spun. Cred ca a inteles ideea oricum.

-Asta ar fi tot?

-Mda, am murmurat nesigura.

Chiar in clipa urmatoare, mi-a ridicat capul cu mainile si mi-a fixat ochii. Pupilele lui s-au dilatat, devenind verzi ca smaraldul. Am simtit ca ametesc si ca mi se intuneca privirea. 

Mi-a dat drumul dupa cateva clipe. Ameteala inca era prezenta.

-Iar m-ai mintit! a strigat suparat. Dar sunt un vrajitor mai bun decat crezi. Ti-am patruns in ganduri la fel de usor cum deschizi o usa, cu toate ca le tineai sub un lacat magic. Acum stiu tot. Ce excursie? Mergeti sa ii obligati pe velori sa va ajute, nu? Mergeti sa o invingeti pe Fiona si sa ii luati puterea. Ei bine, va pierdeti vremea!

-Ce vrei sa spui?

-Dupa ce omori un vrajitor, toata puterea lui se exteriorizeaza si merge la tine, cel care l-a omorat, si eu nu va voi lasa sa mi-o luati!

-Dar velorii?

-Ei sunt de partea mea. Planuim de multa vreme sa o ucidem pe Fionna impreuna si sa impartim puterea.

Ne-au mintit. Cei mai vechi si nobili vrajitori din lume erau niste prefacuti lacomi. Eram dezgustata.

-Daca veti face asta, atunci veti ajunge exact ca Fiona.

-Da, si vom avea lumea la picioare.

-Si tu de ce vrei sa fi conducator?

-Ca sa am tot ce imi doresc. Ca sa dobandesc invincibilitatea, ca sa ma razbun pe cei ce au ras de mine, m-au alungat si torturat.

-Poftim?

-Priveste! Si vei intelege.

A inchis ochii si un fascicol de lumina l-a inconjurat. Cand lumina s-a risipit in locul lui a aparut un sarpe lung si verde care a disparut un minut mai tarziu. Voiam sa tip, sa fug, sa ma duc sa ii spun Rafaellei totul, dar mintea mea ma tinea in loc. Abia atunci am realizat ca el ma controla si nu ma puteam opune.

-Vezi? E oribil! Toata viata mea am fost dat la o parte, batjocorit, pentru ca eram diferit, eram un sarpe hidos. Dar daca voi fi conducator nu voi mai indura asemenea tratamente. Voi face ca vrajitorii de teapa mea sa fie apreciati in sfarsit. Deci, micuto, unde voiati voi de fapt sa ajungeti?

-La un lac magic, urias, pe fundul caruia se afla pumnalul. Dar tu nu stiai? Vreau sa spun, trebuie sa fi avut un plan ,pentru a o ucide pe Fiona, am zis automat, fara sa mai gandesc.

-Nu stiam, pana acum! Asta tot incerc sa aflu de ceva vreme. Multumita tie, stiu ce sa fac pas cu pas ca sa ajung conducatorul lumii.

-Deci nu esti un simplu baiat ce incearca sa isi faca o noua viata, alaturi de sora lui?

-Am mintit in legatura cu mama si fugitul de acasa.

-Si nici sora ta nu exista?

-Despre sora mea nu am mintit dar ea nu trebuie sa stie planul meu. Noi doi nu avem familie. Calatorim impreuna prin lumea vrajitorilor. Ea crede ca ne cautam un camin, dar de fapt, eu doar imi urmez planul, apropiindu-ma mai mult de castelul Fionei, pe zi ce trece. Ea nu ar fi niciodata de acord cu hotararea mea, asa ca nu trebuie sa afle, sau imi va pune bete in roate. Nu o sa-i spui, nu?

-Desigur ca nu, Angel, am spus deodata.

Era de parca buzele mele se miscau singure, fara sa le controlez eu. Eram o marioneta in mainile unui papusar vrajitor malefic.

-Acum pleaca, mi-a ordonat. Dar sa vi la noapte ca sa ma ajuti cu ceva.

Am plecat imediat, fara sa ezit. Corpul meu era sub puterea lui.