one shot | kpop

Jocul | Park Jimin x Jeon Jeongguk (BTS)

Număr de cuvinte: 3012
Personaje: Park Jimin și Jeon Jeongguk
Plot: Jeon Jeongguk descoperă un hobby mai puțin întâlnit pe care Park Jimin îl are.
Vârstă: 18+

Băiatul ieși zâmbind din casă, închizând ușa în urma lui. Părinții lui erau plecați o vreme din oraș, în vizita la mătușa din partea tatălui, și avea de gând să își cheme câțiva prieteni mai pe seara pentru un meci de FIFA sau un film, fiind sfârșit de săptămână.

În drum spre liceu se întâlni cu cel mai bun prieten al său în fața unui magazin, așa cum se vorbiseră cu puțin timp în urmă.

—Jiminie, vii diseară la mine? Ai mei sunt plecați și n-am ce face singur.

—Mm...sigur. De ce nu? Cine mai vine?

Jeongguk ridică din umeri. Nu știa cine o să mai vină. Îi veni ideea înainte să se se întâlnească ei doi. Nu observă însă că cel de lângă el nu era tocmai sigur de decizia de a merge la el singur.

—Habar n-am. O să îi mai intreb pe Tae si Hobi.

—Păi si restul...? Jimin deveni mai agitat.

—Jin pleacă nu-știu-unde, Namjoon învăță și pe Yoongi nu are rost să-l mai intreb. El sigur va refuza ca să lenevească și să doarmă.

—Inteleg... mormăi cel scund, gândurile lui deja zburând prea departe.

—Te simti bine? Ești cam roșu la față. Jeongguk se poziționă în fața lui și îi puse mâna pe frunte, verificând dacă are temperatură. Ai mancat bine înainte să pleci de acasă? Ți-e prea cald? Dă-ți jos hanoracul. Sau ți-e frig? Ți-l dau și pe al meu?"

Băiatul vorbea fără oprire și prea repede, ceea ce îl îndemna pe Jimin să îi astupe gura cu mâna sa și să își rorească ochii ironic.

—Sunt bine, mama! acesta îl ocoli pe băiatul mai înalt decât el și își continuă drumul stresat spre școală, lăsându-l pe Jeongguk să încerce să îl prindă din urmă. Să ne grăbim, vom întârzia la prima oră.

(...)

—Vreau să merg acasă. Se smiorcăi Kookie pentru a unsprezecea mia oară în ultimele 15 minute.

Chiar nu avea stare, voia să meargă acasă și să mănânce, apoi să tragă un pui de somn înainte de seara cu băieții. Sau...mai bine zis: seara cu Jimin. Taehyung avea planuri cu ai lui, iar Hobi pleaca împreună cu amicii să campeze.

—Mă întreb cum vei rezista 4 ani închis aici... mormăi blondul. Mai sunt 5 minute. E ultima oră. Chiar nu poți avea puțină răbdare?

—E logică. Niciodată nu am suportat ora asta. Cum vrei să am răbdare când o văd pe babeta aia cum se scobește între cioturile de dinți? Fac pariu că dacă plec acum, nici nu o să mă observe. Stă puțin și se mai gândește. Sau mă observa. Dacă deschid ușa, se face curent în gura ei.

—Dă-i drumul, dar tu vei fii cel cu probleme. Riști asta și amânăm seara pe altă dată? Jimin se chinuia să facă un origami din ambalajul de la bomboana ce tocmai a mâncat-o.

Spera că printr-o minune să facă Jeongguk o prostie și să fie nevoit să vină altă dată la el, când sunt și restul prietenilor cu ei. Suna egoist și singura scuză pe care o avea era lașitatea lui.

—Mai bine nu. Cuvintele brunetului de lângă el îl făcură să expire obosit, închizându-și ochii pentru câteva secunde.

Trebuie să fac asta o dată și o dată, nu? gândi Jimin, mintea lui fiind acaparată acum de diferite scenarii negativiste.