Castelul Ardenne

Capitolul VIII - Frig și moarte

        - Așadar, vă rog să ne permiteți ca după servirea cinei, să putem merge la mormântul doamnei Coguet. 

       - Vă puteți duce. Aveți însoțitori?

       - O, fără îndoială. Maurice va fi acolo, sunt sigură că nimic rău n-are să se întâmple. Desigur, și alți bărbați din sat ne vor acompania. 

      Lordul o învălui cu o privire de gheață, ochii lui gri dobândind ferocitatea unui tigru. Știu din primul moment că acel Maurice de care pomenise era bărbatul în tovărășia căruia o văzuse în ziua înmormântării. Refuză să-i mai acorde orice urmă de bunătate și întelegere. Își îndreptă toată atenția spre aroma ceaiului. 

       - Prea bine. 

       Cât de formal și rece era tonul lui! Dalian tresări când auzi cea din urmă replică. Se înclină și părăsi încăperea cu un sentiment de vinovăție, deși obținuse ce dorea. Înapoindu-se în bucătarie, încercă să lase în urmă episodul din birou. Bucătăreasa se învârtea de la un capăt la altul al camerei, încurcând valeții cu trupul ei voluminos. În ciuda poziției sale de menajeră, Gwendoline era și ea prezentă. Sporovăia cu unul dintre lachei despre cât de incitantă i se părea ideea ca întregul sat să meargă în cimitir pe timp de noapte pentru a sta alături de sufletele celor dragi în singura zi din an în care acest lucru nu era considerat vrăjitorie. Marlene dădu buzna pe ușă, lăsând să-i scape un oftat.

       - Cu ce ți-am greșit bunule Dumnezeu de mi-ai dat o asemenea stăpână?, suspină ea, apoi se trânti pe cel mai apropiat scaun. 

       Câteva fete izbuncniră în râs, ba chiar și Dalianei îi scăpă un surâs nevinovat. Bessie, ca și administratoră - prin urmare deținând cea mai înaltă poziție în rândul personalului - se văzu nevoită să potolească hohotele. 

      - Nu cumva aveți alte treburi?, le reproșă femeia cameristelor. 

       Una câte una, părăsiră bucătaria mormăind în barbă. Cele aproape cincizeci de camere ale castelului trebuiau curățate zilnic, fiind necesar ca focul să ardă în fiecare. Rămase singure în bucătarie, Marlene, Bessie și Dalian se priviră un moment. 

       - Și când te gândești că acum o lună castelul era complet gol, spuse camerista încet. 

       - Nu mi l-aș putea imagina altfel decât acum. Totul s-a schimbat de atunci, îi răspunse bruneta. 

       - Într-adevăr, totul s-a schimbat. 

       Bessie luă mănunchiul de chei de pe masă și ieși din bucătarie cu pași legănați. Foșnetul rochiei sale rămase undeva în aer, auzindu-se ca un ecou în mințile celor două.  

                                                                 ***

        Dalian legă bine funda mantiei, astfel încât gluga să-i acopere chipul. Captușeala materialului o ferea de ghearele acelei ierni de sticlă. Luă lumânarea în mâini și coborî. O parte din noii servitori doreau să le însoțească pe cele trei femei care își petrecuseră ultimii 10 ani pe domeniul lordului Ardenne. Se alătură grupului strâns în fața porții castelului și coborâră agale panta ce făcea legătura cu satul. 

       Copacii fremătau în jurul ei, plecându-și crengile și tremurând în fața nemiloasei zăpezi, ce le acoperea crengile. Pământul înghețat de sub picioarele sale o făcea să fie nesigură. Cerul era întunecat, gata să reverse un potop de fulgi jucăuși. Înainte de a coti spre cimitir, Dalian aruncă o privire spre conac. O lumină gălbuie răzbătea prin geamul biroului. Înghiți în sec. Oare o căuta cu privirea printre acele siluete? Gândul ei necuviincios o făcu să își vadă de drum. Era absurd ce simțea. Deși ar fi vrut să poată interpreta mai bine acea atingere delicată pe care i-o oferise în salon cu o noapte înainte ca Sonya să moară, nu reușea. Fusese îngrijorare? Poate milă? Sau doar îi plăcea să se joace cu tinerele servitoare?