Castelul Ardenne

Capitolul XIX - Cântecul mut al zăpezii

C A P I T O L U L     X I X

Cântecul mut al zăpezii

1842 - 1843

               Chipurile tuturor rămaseră împietrite în aceeași expresie de uimire amestecată cu teamă, de parcă toate fuseseră făurite de mâinile aceluiași sculptor. Lordul și Dalian intraseră și ei în marea sală de bal, care însă își pierduse strălucirea și farmecul. Lumina aruncată de sutele de lumânări nu mai era veselă, îmbietoare dansului, ci arunca umbre pe fețele de ceară ale nobililor. Împrăștiați în vasta încăpere cum erau, Christobel îi privi pe fiecare în parte, lăsând tăcerea ce cuprinsese spațiul să devină adâncă și apăsătoare.

Contele nu purta haine de sărbătoare, ci un costum de călărie peste care avea încă haina de iarnă. Trăsăturile lui erau destinse, ca ale celuia care știe dinainte cum aveau să se desfășoare întâmplările și cunoaște mai multe decât ceilalți. Când vorbi, remarcă cum piepturile unora tresăriră.

- Camera asta e mult prea luminoasă pentru astfel de discuții, vă propun să mergem în salon. Am pus servitorii să facă focul, spuse el amabil, adăugând un zâmbet politicos.

- Christobel, ce înseamnă toate astea? zise Matilda încruntată. Nu poți strica pur și simplu petrecerea de Anul Nou după bunul plac.

- Draga mea soră, dar este pe cale de a deveni mai bună. Pentru unii, adăugă voios după o scurtă pauză.

Contele făcu o mișcare sugestivă cu mâna în direcția ușii, invitând nobilii să părăsească încăperea. Una câte una, rochiile fastuoase dispărură din sala de bal, foșnetul lor pierzându-se pe coridorul întunecat.

- Ai înnebunit de-a binelea, spuse tatăl său amenințător, oprindu-se în fața lui. Nu știu ce ai de gând, dar cu siguranță vei plăti pentru fiecare cuvânt nesăbuit care îți iese din gură.

- Oh, te asigur, vei fi complet satisfăcut de întorsătura acestei seri, zâmbi contele.

- Christobel, haide, oprește bâlciul asta cât încă mai poți. Nu e nevoie să târăști în umilința ta toată familia și, pe deasupra, în fața invitaților.

- Credeam că te-ai ocupat personal de asta, discreditându-ne numele în fața lordului Ardenne și soției sale. Soția sa care, cu siguranță că știi, se bucură de o mare influență la curtea reginei Victoria, conducătoarea uneia dintre cele mai puternice națiuni.

- Nu înțeleg ce sugerezi, zise prințul calm.

- Am pus să fii urmărit de unul dintre valeți, nu îndrăzni să mă minți. Ai intrat în suita lady-ei Ardenne două nopți și, dacă ții la viața ta, poți doar spera ca lordul să nu afle de nerușinarea ta.

- E prea târziu pentru asta, răspunse Georg înghițind în sec. A încercat să mă sugrume chiar ieri dimineță în bibliotecă, ba chiar a menționat numele Mathildei.

- Și încă n-ai văzut ce poate face cu spada, surâse contele. Mă bucur că ai amintit numele ei, chiar despre ea voiam să vorbesc în seara asta.

Sângele din obrajii prințului se scurse cu repeziciune și, înainte de a-și reveni în simțiri, fiul său trecu pe lângă el. Se repezi în urma lui și îl prinse de mânecă.

- Christobel, surorile tale, Eugen și Adolf nu știu nimic despre greșelile mele din trecut. Te rog, lasă-i de o parte.

Contele își retrase mâna din strânsoarea tatălui său și se dădu înapoi un pas, privindu-l triumfător, apoi se întoarse și ușile salonului se deschiseră în fața lui. Prințesa Ida stătea pe canapea, avându-le de o parte și de alta pe cele două fiice, Matilda și tânăra Ida. Prințul Adolf și ducele Eugen stăteau în picioare în dreptul șemineului, iar lady Ardenne ședea pe un fotoliu, cu lordul în spatele ei care era, de asemenea, în picioare. Curând, prințul Georg se alătură, prăbușindu-se pe scaunul din apropierea ferestrei.