Castelul Ardenne

Capitolul II - Petalele unui trandafir negru

     C A P I T O L U L     I I

Petalele unui trandafir negru

1829
                                             

     Ploaia răpăia pe dalele de piatră. Se uită în stânga şi în dreapta cu băgare de seamă, mijind ochii pentru a putea străpunge torentele păcătoasei ape care nu mai contenea de două zile. Pământul gemea de umezeală, iar în casă începuseră să apără flori de mucegai.

      Cu rochiţa fleaşcă şi cu părul lipit de cap fugea cât o ţineau picioarele. Se tot uita în spate temătoare, atentă să n-o surprindă careva. Ca o hoaţă, intră prin pivniţa de vinuri a cărei uşă era întotdeauna descuiată. Aceasta comunica direct, printr-o altă uşă de mahon, cu bucătăria castelului. Mirosul greu de aer stătut, umezeală şi lemn lăcuit o izbi cu putere, făcând-o să-şi ducă mâna la gură. Alergă printre butoaie, agăţându-şi poalele rochiei de o doagă sărită a unuia. Se aplecă şi şi-o smulse nepăsătoare, observând cu coada ochiului o gravură făcută în lemn cu inscripţia K.A. Văzându-se scăpată, se năpusti înainte.

     Împinse uşa cu toată forţa de care dispunea. În zadar o zgâlţâia şi se sforţa. O cuprinse un fior de emoţie. Mereu visase să vadă  ce se află îndărătul uşilor mereu zăvorâte. Privise cu jind ferestrele uriaşe, dar mereu perdelele fereau interiorul de ochii curioşilor. Nu i se permisese niciodată să intre, nici să se apropie. Acum reuşise să pătrundă fără ca nimeni s-o zărească. Putea descoperi în sfârşit ce secrete ascunde castelul.

      Trase cu ambele mâini, gâfâind. Balamalele scârţâiră, umplând pivniţa de un vaiet prelung, jeluit. Îi veni să sară de bucurie, dar se pomeni îmboldită înăuntru de propriile picioare. O miasmă de praf şi piele o învălui şi o ademeni. Pereţii erau tapetaţi într-un soi de vinșiniu cu detalii aurite, iar pe masa uriaşă zăceau tacâmuri de argint cu aceleaşi iniţiale K. A. Faţă în faţă cu bucătăria se găsea sufrageria. Bogăţia sclipea în jurul ei, dominând și cuprinzând totul. Tavanele mai înalte decât tot ce văzuse înainte, terminându-se în arce frânte, ferestre colosale, rivalizând doar cu cele din biserică, covoare scumpe și mobilier acoperit cu pânze care să le protejeze de praf.

       Draperiile grele de un sângeriu intens acopereau cadrul ferestrei. Întunericul profund muşca din toate ungherele încăperii. Rafturile cu arme se înălţau ameninţătoare, bibelourile scumpe se hlizeau la ea, schimonosindu-şi figura cât mai oribil cu putinţă. Ceea ce-i atrase atenţia fu o vază japoneză, cu formă alungită aflată pe măsuța de lângă canapea. Culoarea albă se contopea cu un albastru închis, strâmtându-se la gură. În ea, câţiva trandafiri se ridicau semeţi. Nuanţa florilor era atât de mohorâtă încât i se păru că e neagră. Continuă să-şi rotească privirea de-a lungul camerei, învăluind fiecare lucru. Sub frumuseţile costisitoare se ascundeau duhuri negre, cu ochi roşi scăpărători, auzise ea.

      Sunetul unei chei băgate în broască o făcu să tresară. Dacă venise lordul? Fu prima ei întrebare. Dacă o va pedepsi tăindu-i capul? Tremura din încheieturi, iar ochii i se măriseră a spaimă. Paşi se auziră de-a lungul holului, iar ea împietri.

      - Pe unde hoinăreşti, copil neascultător?

      Nou venită traversă grăbită camera, apucând de braţ copilul speriat de moarte. Femeia părea înspăimântată şi mânată de dorinţa arzătoare de a ieşi cât mai repede, observă fetița când se apropie de ea. Fu scuturată zdravăn, trasă afară pe uşă şi călăuzită de-a lungul coridorului de la intrare, unde fără lumânare nu-ţi puteai zări nici buricele degetelor. Capul bălai al fetei ce venise după ea se vedea doar pe o parte. Câteva fire zbârlite îi ieşiseră din împletitura spic. Lumina soarelui era ștearsă în pragul lat al uşii principale. Tânăra femeie o luă pe sus, strângând-o la piept pentru a o apăra de frig. Curtea interioară o străbătură cu repeziciune, cele două intrând în căsuţa mult mai primitoare în care mirosea în permanenţă a scorţişoară. De cum păşi în holul îngust al căsuţei, fata blondă se întoarse cu o privire autoritară asupra copilei. Pe chip avea întipărită o mină ce promitea o dojană serioasă.