Story of us

Future memories

               Puteam auzi valurile cum se sparg de stanci. Eram aproape de mal, atat de aproape. Auzeam pasii tai pe nisip, venind din ce in ce mai aproape de mine. Erau usor lenesi, usor adormiti. Ma asteptam ca atunci cand o sa ma intorc, sa te vad cu ochii inca pe jumatate inchisi, privindu-ma somnoros.

               Nu te puteam invinui, era 3 dimineata, iar eu pur si simplu disparusem. Voiam sa revad marea. Te-am asteptat sa ajungi langa mine, si apoi am continuat sa merg spre apa, pregatindu-ma sa simt cat de reci pot fi valurile intr-o noapte de inceput de septembrie. Primul val abia a reusit sa imi mangaie varfurile degetelor de la picioare, insa dupa un al doilea pas, apa imi trecu cu usurinta de genunchi. Am facut o pirueta, incercand sa ma obisnuiesc cu noua temperatura.

               Ai oftat si te-ai oprit inainte ca vreo picatura sa te atinga. Pur si simplu ai stat acolo, uitandu-te la mine cu acei ochi calzi in care ma pierdusem de atatea ori.

“Ce faci, nu ai de gand sa ma urmezi? “

“Intotdeauna.“

Am zambit. Ti-ai muscat buza atunci cand ai realizat cat de rece era de fapt apa. “Daca tot facem asta, hai macar sa o facem cum trebuie.” Ai ras, si te-ai asezat, tragandu-ma alaturi de tine.

Am ras alaturi de tine, si am continuat sa radem chiar si dupa eram uzi leoarca de la gat in jos. M-am intors spre tine, strangandu-mi picioarele sub mine, si cautandu-ti mana prin nisipul ud. Ochii tai ma studiau, ca si cand ma vedeau dupa mult timp, si incercau sa observe schimbarile aparute de atunci. Dar eram tot eu, cea veche, “eu”-ul care iti apartine tie, si doar tie. Nu am disparut atat de mult. Am fost tot acolo, in gandurile tale, alergand sa gasesc o cale de iesire din labirintul sufletului tau, si sa te regasesc pe tine. Sa ma aflu acum aici. Nu am plecat nicaieri. Nu am fugit de tine. Am fugit spre tine. Am venit sa te intampin. Dar am oboist sa alerg. Ma bucur ca ai decis sa ramai.

M-am intors spre tine, sustinandu-ti privirea. Acei ochi albastri, despre care s-a scris poezie, iar pictorii nu s-au putut opri din contemplate, aceeasi ochi in care acum se reflecta marea si in care se joaca stelele, aceia, pareau atat de absorbiti de fiinta mea, pareau usor pierduti, iar eu la randul meu, eram pierduta. Puteam vedea un intreg univers dincolo de genele tale lungi, faurit din vise, visele tale, visele noastre, universul creat chiar dinainte de a ne intalni. Facut special pentru noi, ca o mostenire a sufletelor noastre. Vad lumile noastre imbinate, vad amintirile noastre. Pentru ca ma vad si pe mine reflectata in tine. Si stiu ca si tu vezi acelasi lucru cand te uiti in ochii mei.

Nu am idee cat timp am stat astfel, contempland, uitand de frig, pentru ca  atunci cand m-am trezit din visare, tu m-ai tras mai aproape, luandu-ma in brate, asezandu-ti barbia pe crestetul meu. “O sa ingheti.” Stiam ca nici tu nu voiai sa pleci acum de aici. Voiai la fel de mult ca si mine sa prelungesti clipa asta. Dar iti faceai griji pentru ca tremuram.

Mi-am ridicat privirea, asezandu-mi degetele pe obrazul tau, trasandu-ti cu degetul mare conturul buzelor. Ai tremurat, dar nu pentru ca iti era frig. Era ceva in privirea ta, ce voiam sa pastrez toata viata. Nu puteam sa trag o linie dintre ceea ce vedeam acolo si ceea ce simteam ca este de fapt.

“Mi-a fost dor de tine.” Am soptit. M-ai privit uimit. “Dor? Nu am fost niciodata departiti de cand ne-am intalnit.”

“Ai ocupat locul acesta in inima mea atunci cand ne-am cunoscut, dar era al tau dinainte sa ne intalnim. Iti apartinea, la fel cum iti apartine acum. Mi-a fost dor sa simt atingerea sufletului tau. Sa stiu ca se afla acolo, in interiorul inimii mele.”

Ai zambit. Nu credeai. Stiu, e greu de crezut. O sa realizezi. Nu ma ingrijorez. Nu acum.

M-ai tras mai aproape si m-ai luat pe sus. Mi-am lasat capul pe spate, privind cerul, si intr-un fel luandu-mi ramas bun de la mare. Ai inceput sa te invarti, dar te-ai oprit brusc privindu-ma cu ochii inflacarati de o idee. “Ai incredere in mine?”

Nu ai asteptat sa iti raspund. Erai sigur de raspuns. Ai continuat sa te invarti, iar apoi, pur si simplu te-ai oprit din nou si m-ai aruncat in aer. Mi-am tinut respiratia, inchizandu-mi strans ochii, aproape simtind durerea ascutita ce avea sa ma invaluie odata ce aveam sa cad. Dar aceasta refuza sa apara, pentru ca in secunda urmatoare eram din nou in bratele tale.

M-ai lasat jos, pe picioarele mele, luandu-mi ambii obraji in palme. “Ti-am promis ca nu am sa te las sa cazi niciodata. Iti multumesc ca ai incredere in mine.” Mi-am inchis ochii, apropiindu-mi buzele de fata ta, simtiindu-ti rasuflarea calda. Si inainte sa te sarut, am zambit. Stiam ca tu nu puteai vedea, dar eram fericita.