MALIK.

Artemis.

Dar eu nu vorbeam cu nimeni despre ceea ce simt în adâncul meu, ei îmi tratau durerea cu respect și încercau să mă înțeleagă. Încercau să-mi fie alături, să nu mă lase singură.

Acum le vedeam valoarea și îi apreciam mai mult – toți plecaseră din jurul meu, doar ei au rămas.

După ce ne-am îndepărtat de țărm am ajuns spre aleea ce ducea spre casa noastră, era o casă modestă cu o curte destul de mare pentru agricultură.

Unchiul meu încă făcea terapie și asta îl ajuta mult în situația lui, acum putea să se miște, să vorbească. Înainte toate astea erau o dificultate pentru el.

– M-a anunțat fratele tău că o să vină la fermă zilele astea.

Spune mama în timp ce merg cu ea de braț și călcăm în același ritm.

– Din ce cauză?

Devin sceptică și mă uit confuz.

– Știi moșia de vizavi? a vecinei Sarai?

Încuviințez din cap.

– A închiriat-o ca își deschidă un atelier pentru motociclete.

Aproape își dă ochii peste cap și mi se alătură într-un râs sarcastic.

– Deci iarăși o să ne invadeze cu sculele și scurgerile de motorină?

Spun și râd în bărbie.

– Exact, o să ne terorizeze din nou.

Zâmbește mama și eu o acompaniez.

Peste câteva minute;

M-am întors în camera mea răsuflând ușurată și simțind cum mă încearcă o durere de cap, motivația potrivită pentru mine era o carte bună și o ceașcă de ceai.

Culegeam diverse plante și îmi cream compoziția preferată pentru ceai, mirosul de flori de gălbenele și mușețel se împrăștia în toată casa. Căile mele nazale au absorbit mirosul și s-au deschis lăsându-mă să respir lin.

Acum îmi mai trebuia doar cartea și cotrobăiam prin rafturile bibliotecii mele, aveam multe cărți prăfuite și bătute pe margini.

Voiam să recitesc ceva și am luat prima carte care mi-a venit la mână, dar când am scos-o din rând celelalte s-au dezechilibrat și s-au lovit de sol auzind sunetul cotoarelor cum trosnește.

M-am răsucit pe câlcâie și m-am aplecat să le adun oftând nervoasă, le-am așezat în linie și ultima pe care o apucasem în mână, s-a deschis pe mijloc.

Era cartea lui Malik și mi-a tresăltat inima din piept vrând parcă să iasă de sub toracele meu, îndelungul anului renunțasem s-o citesc.

Cu teamă mi-am lăsat ochii să cadă pe primul fragment simțind un frison cum mă cuprinde, experimentam din nou emoția întâi pe care mi-o oferise Malik.

– "Capitolul 91, fragmentul 3, Artemis a mea;

De ce îți faci griji de stele când tu ai luna? tu porți jumătatea lunii mele în piept, ești sfertul meu de lună, o să devenim lună plină în curând, ai răbdare. "

Cartea asta reușea să se empatizeze cu ceea ce simt, reușea să scoată cuvintele din gândul meu.

Am înțepenit plimbându-mi ochii peste paginile ce prinsese o culoare gălbuie, marginile erau mâncate de molii și urmele degetelor mele rămăseseră acolo ca o amprentă.

În mintea mea fiecare moment legat de Malik și carte se derula – simțeam totul ca și cum puteam să retrăiesc filmul produs în capul meu. Doar că acest film nu era regizat de mine, Malik coordona totul și sfârșitul m-a lăsat pe mine cu pieptul gol și pe el cu inima mea în palmă.