MALIK.

TWO.

Am simţit cum părul mi s-a ridicat de pe orice părticică de piele când i-a pronunţat numele, nu știam din ce cauză simţeam un fior pe șira spinării doar când îi auzeam numele, teoretic tipul ăsta era doar un îngâmfat care nu ascundea nimic decât o atitudine rece. Mă gândeam când o să-i returneze înapoi motorul lui Jo, nu îmi plăcea ideea că puștiul ăsta îl ţine la deget pe fratele meu care totuși, era mult mai matur decât el.

Fratele meu tocmai plecase auzind ușa cum se trântește urmată de un sunet ascuţit a ușei de lemn veche, voiam să urc la etaj, dar m-a lovit un impuls nervos în timp ce mă gândeam la atitudinea acestui puști faţă de fratele meu. Trebuia să-l pun la punct înainte să prindă și mai mult curaj, faptul că l-am văzut lovind un băiat în mijlocul străzii cu ţevi de cupru nu mă înspăimânta, dimpotrivă cumva înţelegeam frica fratelui meu și trebuia să-l apăr.

Mi-am luat jacheta din cuier și în timp ce încercam să-i găsesc mânecile, am sunat la un taxi ţinând telefonul lipit pe umăr. În timp ce așteptam taxiul în faţa casei mă gândeam la tipul ăsta, Malik. Nu știam ce îmi inspiră, încercam să-l citesc, la câte romane și cărţi citisem, căpătasem posibilitatea de-a citi și oamenii ca pe cărţi. Coperta lui era balanţa dintre duritate și sensibiltate, puteai să-i vezi sensibilitatea ascunsă între verdele conturat de negru, prima pagină a personalităţile lui era complet goală, deoarece rândurile trebuiau completate de mine, erau niște cuvinte ascunse care îi reprezentau misterul.

Eram curioasă dacă puteam să deschid și celelalte file, tipul ăsta părea o carte interesantă și voiam s-o transcriu. După puţin timp ajung pe bulevard timp în care m-am gândit cum o să-i fac faţă, cumva mă temeam, dar în timp ce călcam spre el teama mea se diminua. Stătea în același loc ca și data trecută, rezemat cu piciorul de stâlpul electric și în mâna dreaptă rotind între degete cheile motorului, motorul stând în stânga sa.

Avea aceeași jachetă de piele și prin tricoul decoltat pe părţi i se vedeau tatuajele, am putut să-i descifrez unul dintre tatuaje care era un trandafir inscripţionat în cerneală neagră, erau ca niște tablouri pictate pe propia lui piele. Parcă era un personaj din cărţile mele, avea câte o calitate din fiecare carte pe care o citisem, părul îi stătea revărsat pe frunte fiind încreţit în vârfuri și stând deasupra ochilor verzi cu niște gene lungi și negre.

— Ascultă-mă.

Spun către el încercând să fiu impunătoare după ce aproape mă holbasem la el timp de câteva secunde.

— Ţi se pare că sunt surd?

Răspunde ironic plasându-și o ţigară între buze și trăgând fumuri adânci.

— O să-i returnezi motocicleta lui Jo.

Spun încercând să îmi menţin atitudinea și să evit contactul vizual.

— Crezi că prin atitudinea asta îmi inspiri frică? plus că te străduiești să pari impunătoare.

A spus făcând un pas spre mine și prinzându-mi bărbia între degete.

Cum a reușit să își dea seama ce simt? nici măcar nu a clipit și m-a citit așa cum eu nu am putut s-o fac, cert este că îmi respira peste buze și în acea clipă am pierdut filmul cu realitatea.

— Pe buzele tale e o dorinţă și îndeplinirea ei e pe buzele mele.

A spus în continuare sfidându-mă cu privirea și ţinându-mi bărbia între degetele sale, eu voiam să mă opun, dar tipul ăsta reușea să mă imobilizeze.

— Motocicleta o să fie la fratele meu până mâine.

Am spus reușind să-mi dreg respiraţia și să scap de sub efectul lui, cumva stânjenită că aproape i-am cedat pentru a doua oară.

— Recupereaz-o dacă poţi.

A spus după ce eu m-am îndepărtat fiindcă locul deja era populat și nu voiam să asiste și "restul,, la dialogul nostru.

— Dacă poţi s-o recuperezi, am să fac tot ce vrei tu.

A spus în continuare în spatele meu eu oprindu-mă din drum și întorcându-mi capul către el.

— Să dispari, crezi că poţi?

A râs în spatele meu eu îndepărtându-mă către șoseaua principală, mă simţeam ciudat pentru dorinţa mea vizibilă de-al săruta, nu era ca și cum voiam asta, dar era un simţ pe care doar la el l-am simţit. Nu știam de acest simţ, sunt sigură că nu puteam să-l cunosc, ascundea atât de multe într-o singură privire, dar puteam să citesc despre el în cărţi.

Am ajuns acasă și Jo mă aștepta pe verandă, părea serios, nervos, avea expresia aceea de părinte, cred că nu făcusem ceva bine.

— De ce te implici în chestiile astea, Saia?

A spus direct înainte să mă pot așeza pe scaun.

— Știi că noi niciodată nu am fost apropiaţi?

Am spus în timp ce mi-am tras scaunul lângă el lasându-mi capul pe umărul lui.

— Nu vreau să mă ţii la distanţă chiar și atunci când ai probleme.

Am spus în continuare mângâindu-l pe spate și realizând în mintea mea cât de mult îmi pasă de fapt de fratele meu.

— Sunt niște probleme pe care tu nu le poţi rezolva, tu ești doar o pacoste și vrei doar să mă calci pe nervi.

A răspuns Jo ridicându-se și trântind scaunul de podea.

— Renunţă, nu poţi să faci nimic pentru mine.

A spus în continuare eu rămând confuză în urma gestului său, nu era bine nici când renunţam la distanţă? sincer Jo părea mult mai încurcat în legătură cu sentimentele lui decât mine.

L-am lăsat să plece, ce puteam să fac? nu aveam nicio putere de convingere, simţeam nevoia să-i dovedesc că pot să-l ajut. Dar momentan nu aveam nicio alternativă, îmi stătea ceva în minte, cum ar fi să-l urmăresc și să iau motocicleta înainte să observe, dar părea puţin periculos pentru că eu nu știam să manevrez prea bine motocicleta. M-am întors în camera mea și m-am uitat în toate paragrafele mele preferate din cărţi, toate îl descriau în mod involuntar pe Malik și pe buzele mele încă stătea dorinţa de-al săruta.

Cred că eram cam copilă dacă începusem să-mi fac vise despre el, uitasem cine e de fapt și că ar trebui să reţinem distanţa între noi.

Am adormit cu nasul în cărţi, cu degetele lipite de rânduri care îl descriau pe Malik și nici n-am realizat că alarma sună întruna, trebuia să-mi aplic planul și urma să lipsesc de la școală ca să-l urmăresc pe Malik. Mi-am prins părul într-un coc și mi-am luat o bluză roșie asortată cu blugii mei cu franjuri, teoretic Malik trebuia să plece de la școală cu motorul și de-acolo probabil ajungea acasă, dacă avea o casă, sincer părea genul de tip care nu avea o casă stabilă, care își schimbă mereu locuinţa.

Am ajuns peste puţin timp la liceul lui Malik, luasem mașina, știu că nu era regulamentar să conduc, dar era pentru o cauză destul de nobilă. Aveam noroc cu tata care mă învăţase să conduc prin parcări, după minute bune Malik a ieșit de la școală și era îmbrăcat într-un tricou mulat gri care-i scotea în evidenţă braţele tatuate, teneși negri și o pereche de blugi asemănători cu ai mei. Sincer, am înghiţit câteva noduri, dar trebuia să revin la atitudinea serioasă și să ignor atracţia fizică.

Am pornit mașina și l-am urmărit, stătea în apropiere între două străduţe ale liceului, dar locuia la casă undeva ascuns printre blocurile înalte. Am coborât și am înaintat spre casă, motocicleta era parcată undeva în dosul casei, norocul meu a fost că poarta era deschisă și puteam să accelerez și cu motorul. Dar ceva mi-a atras atenţia înafar de copaci și gazonul tuns la perfect, plus casa modestă de culoare albă, în spatele casei era o cabană care strălucea din cauza vopselei proaspete.

În interiorul căsuţei erau tablouri cu peisaje și coli rupte din cărţi cu diferite citate, erau rafturi cu cărţi și tot felul de notiţe propii.

Descoperisem o primă parte a misterului său?