Nebuna de la Hollywood(In curs de editare)

Fetele cu părul roz n-au ce căuta în showbiz!

Am aruncat o ultimă privire spre cartea de vizită,inspirând adânc și întinzând-o mamei,care stătea cu o mână întinsă în semn de așteptare.

-Hm... făcu ea,ridicând o sprânceană și întorcând bucata de carton pe toate părțile ca și când ar fi fost o bombă cu ceas.

-Deci...ce verdict dai? am întrebat.

-Nu știu Millie,dacă-

-"Acest om recoltează tinerele pentru a le exploata pentru nevoile personale?"Am mai auzit asta de o mie de ori când cineva mi-a dat o carte de vizită! am citat-o eu pe mama,cunoscând foarte bine dubiile ei.

-Se uită taică-tu și la cină îți vei primi răspunsul.

Am încuviințat și am dat să îmi recuperez bunul,dar mama o ridică repede în sus,dând din cap în semn că nu o să o am prea curând.Nu aveam altceva de făcut decât să cedez în fața paranoii femeii ăsteia,așa că am făcut stânga împrejur și am plecat sus în cameră,unde Stitch mă aștepta să-i dau mâncare.Teancul de cărți și teme era nebăgat în seamă ca de obicei,sub nici-o formă nu mă puteam concentra pe lecții când peste câteva ore eu aveam să știu dacă drumul către lumea celebrității îmi stătea în față sau aveam să duc o viață mediocră,plângându-mă că banii nu sunt niciodata de ajuns sau că sunt cu nervii la pământ.

Am băgat mâna în acvariu pentru a-l lua pe Stitch afară.Am bâjbâit după el vreo cinci minute,timp în care strigam și țineam o muscă în palmă pentru a-l momi,dar atunci am realizat că dragul meu animal de companie lipsește!

-Stitch?Oooo,nuuu!Stitch,hai la mama! am strigat căutând diperata sub pat,în dulapuri și-n sertare,dar prețiosul cameleon era de negăsit.Am fugit la Ethan în cameră,provocând un mare dezastru în timp ce aruncam cu perne,hârtii și CD-uri în aer,în speranța că afurisitul ăla de monstru cu creastă se ascunde la frate-miu prin cameră,dar tot ce-am găsit a fost o chiflă într-un ciorap care din cauza mucegaiului căpătase o culoare stranie.

-Ce cauți tu aici?Hai,valea! urlă Ethan,împingându-mă afară și închizând ușa după el.Se dovedi inutil să-l mai caut,probabil avea să vină când i se făcea foame.Vroiam să mă îndrept spre dormitorul părinților pentru "cercetări avansate",dar un țipătul vecinei noastre mă făcu să-mi dau seama că nu era vorba despre un șobolan.Era exact așa cum îmi închipuisem:Mama lui Dawn stătea cocoțată pe masă,cu o paletă de muște în mână,încercând să-l lovească pe Stitch care se afla în tandrețuri cu vaza cea scumpă,moștenită din generație în generație.

-Cineva să ia...oroarea asta de lângă vaza mea! țipă ea la mine din toți rărunchii până mi-am luat amicul de acolo,ocrotindu-l cu palmele și cerându-mi scuze în timp ce fugeam afară.

-Hei Mil! mă strigă o voce familiară.Am zâmbit ușurată știind foarte bine cine era în spatele meu,reparând mașina.Dawn.                                                                                                                            M-am întors încet schițând o grimasă stânjenită,așa cum făcea un copil când își cerea scuze de la mama sa.

-Bună... am zis șoptit.

-De ce nu mi-ai zis că joci într-o piesă de teatru? veni întrebarea ca un pumn în stomac.M-aș fi ăsteptat să îmi spună că mă iartă și că suntem din nou vechi prieteni.Am oftat,mormăind:

-Păi...am crezut că nu are rost,din moment ce ai pățit chestia aia din cauza mea.

-Hai,lasă aberațiile cu mine.Da,am fost supărat,dar mi-a trecut.Nu aș putea să nu-ți mai fiu prieten din moment ce tu nu m-ai judecat și ai încercat să mă ajuți,chiar dacă uneori s-a terminat prost. a zis rânjind prietenos și cald.Trebuia să recunosc,îmi fusese dor în ultima săptămână să fac mișto de el,apoi să-l bag în belele,dar,mai ales,îmi fusese dor să fim din nou amici pe vecie.