Cadou de la Moarte

14. Confesiunea

/Valerie /

    În săptămâna asta cât Sebastian a fost în spital am venit zilnic la el fie cu temele, fie doar ca sa îi țin de urât. Am venit într-o zi și cu Lucy. A fost foarte încântat sa ne vadă împreună. De câteva zile îmi tot spune ca odată ce va fi externat va trebui sa discutam ceva foarte, dar foarte important. Nu am nicio idee așa ca sper sa nu ne afecteze relația.

   /Sebastian/

-11 aprilie 2217-

     Iată ca a sosit și ziua cea mare. Insfarsit voi fi externat. M-am plictisit de statul în acea cămăruță înghesuita. Simțeam ca nu mai am aer din când în când. Norocul meu a fost îngerașul cu ochișorii de culoarea ciocolatei topite. Venea la mine zilnic și mă ajuta sa nu mă întristez deodată. Parcă a fost trimisa din Rai pentru a avea grija de mine. Trebuie sa vina și rândul meu la a o salva pe ea.

    Doctorul vine și ne spune ca pot fi externat. Îmi oferă niște cârje și gata. Val e aici. I-am promis că vom pleca sa ne plimbam prin împrejurimile casei mele ca sa mă obișnuiesc cu bastoanele, dar si pentru a discuta despre acel subiect foarte important.

    Pentru mine acel apel a fost un șoc. Măcar mi-a oferit 3 luni pentru a mă decide. Foarte probabil voi accepta de dragul familiei chiar dacă ar trebui sa iau parte la tot soiul de orori. Cel mai rău mi-ar dacă ar trebui sa o părăsesc pe Valerie.

     Ne aflam în spatele casei. Mama adusese 2 scaune pliabile dar confortabile în caz ca as fi obosit, ceea ce s-a și întâmplat, mai curând decât sunt dispus sa recunosc. Fiindcă e primăvară aerul e cald și toți copacii sunt înfloriți. Iubesc acest anotimp...

    -Voiam să îți spun că... Atunci când am fost în comă am vorbit cu tata. El mi-a spus ca nu sunt singurul care a primit un apel suspect. Credea și susținea ca și tu ai fost sunată ca sa te aliezi Morții. E adevărat?

    -D-da, e adevărat. Am încercat sa nu mă mai gândesc la asta cât timp ai trecut prin tot acel chin, dar m-am tot gândit ca dacă as accepta tu te vei face bine... Și ca ai fi fericit... Ma bucur atât de tare ca ești bine...

    -Offf îngeraș, i-am spus strângând-o la piept cât timp își vărsa lăcrămioarele. Eu de când am primit acel apel m-am tot gândit ca dacă aș accepta... mama si-ar deschide ochii în relația ei; ca Alex ar fi bine ai nu i-ar mai fi teama de acea data nenorocita; dar cel mai mult m-am gândit ca tu ai fi fericită, în viață, moartea fiind departe de tine. Acum ca știm amândoi detaliile astea vom vedea ce se va întâmpla. Măcar vom fi împreună, i-am spus cu un zâmbet sfrijit încercând sa destind atmosfera.

     Nu știu dacă am reușit dar în câteva minute am auzit-o spunând:

     -Intru până în casă. Vrei sa aduc laptopul sa ne uitam la un film? Poate aduc o pătură ca sa ne întindem pe iarbă. Și niște perne pentru piciorușul tău. zise asta și zâmbește.

    Am clătinat din cap în semn de aprobare fiindcă rămăsesem fără cuvinte. Ce am făcut eu ca sa merit o persoană atât de bună care să mă sprijine? Sunt prea răsfățat în perioada asta. Nu merit nimic din toate lucrurile frumoase pe care le face ea pentru mine. O iubesc dar parcă nu îi pot oferi nici pe departe atât de multe pe cât ea mi-a oferit deja. Mă simt îndatorat. Ușa casei se deschide și apare ea cu o pătură și laptopul.

      -Ce e cu fața asta lungă? Ce am discutat noi despre ea? Știi ca nu suport sa te văd îmbufnat și tu ce faci? Dacă atunci când o să mă întorc nu te văd mai vesel aleg eu filmul și îți spun că nu vrei asta... îmi zice și îi văd zâmbetul cum se așterne pe chipul angelic. Așa te vreau!

     -Bine Val...

     Ea lasă laptopul pe măsuța de cafea de lângă mine și păturile pe scaunul pe care a stat. M-am ridicat ușor și m-am îndreptat spre pături. Am luat una și şontâc,şontâc am pus-o pe jos cu grijă la cârje. Am început sa mă rotesc în jurul ei în încercarea de a o despături.

      Deodată aud un râset înfundat în spatele meu. Cine putea sa fie dacă nu Valerie?

     -Ce încerci să faci tu scumpicule? zise și râse iar.

     -Nu se vede? spun și cad cu fundul în iarba din cauza râsului.

    -O ba da! Voiam doar să mă asigur ca am ghicit!

    Și uite așa am început sa râdem împreună fără să ne mai putem opri. Ea mă ajută să mă ridic. Ca un deștept ce sunt am călcat fix pe piciorul rănit așa ca țipătul meu de durere se auzi în toată curtea. Cu ajutorul ei am reușit să mă redresez.

    Val a aranjat păturile și pernele ai m-a ajutat sa mă așez. Merita un premiu pentru blândețea și răbdarea ei pe care o arata de fiecare dată când facem ceva asemănător. Am pus laptopului picioare și am deschis un film la întâmplare. Era un film vechi, de dragoste. Un film la care m-as uita doar de dragul ei, niciodată din pură voință. Măcar atât sa fac eu pentru plăcerile ei. Doar a avut atâta grija de rănile mele fie ele trupești sau sufletești. Sunt sigur ca știe ca o iubesc din ce in ce mai mult cu fiecare clipă pe care o petrecem împreună.

    Sper sa existe posibilitatea de a avea o viață frumoasă împreună.
  

.                                                                       .
    Îmi pare rău că am fost atât de absenta. Sper totuși ca va place și îmi cer scuze   pentru eventualele greșeli.
    Va pup