Legenda străveche în prezent (Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul I)

Capitolul 11: Prostii

Cu ajutorul acestui capitol, mă voi revanşa faţă de ultimele două care au fost mai scurte. Vă mulțumesc că îmi urmăriți povestea și, drept urmare, am ajuns pe locul #6 în Povestiri cu Vârcolaci. Lectură plăcută! :*

Între cei doi sa aşternut liniştea. Singurul sunet era cel al hainelor.

- Jason? Am emoţii.

Vocea Bellei era mai mult şoptită.

- Este prima dată?

- Nici cu Brad nu am făcut-o! Mi-e teamă.

Vocea Bellei îi trăda sentimentele de teamă şi panică.

- Nu ai de ce să te temi. Sunt cu tine.

- Dar dacă păţesc ceva?

- Nu vei păţi nimic. Eu sunt aici, cu tine.

- Dar mi-e frică!

- Nu trebuie să îţi fie.

- Mă va durea?

Jason oftă.

- Nu, fireşte că nu. De ce crezi să sunt eu aici.

- Promiţi că nu mă va durea?

- Promit.

- Dacă fac asta, promiţi să nu mai fi supărat pe mine?

- Pentru numele lui Dumnezeu, Bella! Sunt aici cu tine, promit că nu vei păţi nimic. Ţi-am spus că voi avea grijă de tine. Ne vom distra, îţi va plăcea. Foarte mult.

Bella simţea cum obraji îi iau foc când desluşi un rânjet pe faţa lui. Nu era prea greu să îţi dai seama, dinţii lui perfecţi de un alb imaculat se distingeau în bezna nopţi.

- Oricând eşti gata, iubito!

Chiar dacă ultimul cuvânt îl şoptise, Bella l-a putut auzi. Inspiră adânc. Să-i dăm drumul! îşi spuse în gând.

Bella îşi dădu drumul să cadă de pe cadrul geamului. Pentru o secundă, avusese senzaţia aceea sfâşietoare de cădere liberă la nesfârşit. Vântul îi muşcase din porţiunea liberă de piele a feţei. Începuse să îşi facă griji că va cădea pe pământ când două braţe au prins-o. Impactul o speriase şi scoase un icnet de la ea. Cele două braţe au pus-o pe picioarele ei şi au poposit mai mult decât trebuia pe şoldurile acoperute complet de haine călduroase. Bella privise spre posesorul mâinilor pentru a-l vedea pe Jason oferindu-i un zâmbet imens. Îl privi intens şi se pierdu în  ochi lui albaştri. Erau atât de minunaţi în lumina luni iar, dacă era posibil, arăta şi mai frumos pe întuneric. Aveau o strălucire aparte care îi tăie răsuflarea. Combinaţia dintre hainele sale sport care consta într-un hanorac albastru închis şi o pereche de pantaloni negri şi ochii săi pe fundalul cerului înstelat îi tăie răsuflarea.

- Eşti bine?

Vocea lui o trezise din visare. Clipise des înainte de a-i răspunde şi simţise cum obraji iau foc.

- Da...

Jason o prinse de mână şi o trase pe lângă marginea pădurii. Exista o potecă ascunsă care te putea feri de obstacole și alte lucruri. Casa familiei Clark se afla la marginea păduri. Toţi membri haitei aveau casa fie în pădure, fie în apropierea acesteia. Un vârcolac nu se afla niciunde mai bine ca într-o pădure. O simțise pe pilea ei acum când se afla lângă pădure iar Jason o informase în privința furnicăturilor pe care le simțea și a stării de euforie. 

- De ce nu am ieșit și noi pe ușă ca oameni normali?

Faptul că trebuise să se arunce în gol de la etaj nu a făcut-o să se simtă prea bine. Iar șocul pe care la avut când căderea i-a fost oprită nu a încântat-o.