Alek: Înger Senzual (pauză)

XII. Alek: "Faci sex la prima întâlnire?"

          Îmi aminteam în mare ce s-a întâmplat seara trecută, însă nu puteam spune cu exactitate în ce moment am părăsit clubul și am ajuns acasă la acest băiat. De asemenea, tot ce s-a întâmplat după ce am părăsit  clubul alături de el parcă s-a sters din memoria mea. La naiba, cât îmi doresc să nu fi luat nimic seara trecută și să nu fi băut atât de mult!

          În orice caz, nu părea să aibă vreo importanță pentru bărbatul din fata mea, care îmi analiza trupul cu priviri departe de a fi discrete. Eram aproape dezbrăcat, însă pe el nu parea să îl  stânjenească situația, ba dimpotrivă, lucru care face ca un val de sânge să  îmi urce în obraji.

          Brusc, mă simt peste măsură de rușinat și m-aș fi îmbrăcat în timp record. Asta, desigur, dacă mi-aș fi găsit hainele sau măcar aș fi avut la îndemână ceva cu care să îmi acopăr  trupul expus...

          - Î-îmi... Îmi cer scuze... mă bâlbâi și  îmi las privirea în jos, ca un școlar care nu a învățat lecția.

          Șatenul râde degajat și se apropie de mine, atingându-mi ușor obrazul, gestul său parcă trimițându-mi curent electric în vene.

          - Știi... Chiar nu mă asteptam să fii atât de timid. Aseară erai foarte relaxat în  prezența mea, Alek.

          Din nou, mă simt copleșit de rușine. Puteam detecta o subtilitate în  modulația vocii sale care îmi dădea de înțeles ceea ce se întâmplase în urmă  cu câteva ore... Dar nici unul dintre noi nu îndrăznea să aducă subiectul în discutie, de parcă am fi fost prea pudici sau reținuți pentru acest lucru, deși "pudic" era antonimul a ceea ce amândoi eram cu adevărat. Nu era nevoie ca nici unul dintre noi să spună răspicat ce s-a întâmplat aseară: știam și eu, știa și el. Începusem să mă gândesc că, în acel moment, amândoi evitam cu tact o discuție care m-ar fi pus (pe mine, cel puțin) într-o situație stânjenitoare. Șirul gândurilor îmi este întrerupt când îl aud din nou vorbindu-mi:

          - Obișnuiești să faci sex la prima întâlnire?

          - Pardon? întreb rar, cu o expresie mirată. Asta chiar m-a luat prin surprindere.

           Șatenul râde gutural, rânjind ușor în  colțul gurii.

           - De ce ești așa atins? Dacă ai fi fost virgin, m-ai fi putut blama că ți-am pus o întrebare deplasată. Orice ai putea crede despre mine, nu sunt atât de prost încât să nu am un minimum de bun-simț.

          - Asta numești tu bun-simț? îl întreb cu ironie, ridicând o sprânceană.

          Se apropie de mine, cu o mână, îmi prinde ambele încheieturi și mă  lipește de peretele din spatele meu, ridicându-mi mâinile deasupra capului. Scâncesc slab la impactul cu zidul și încerc să îmi smucesc mâinile  din strânsoarea sa, dar fără niciun rezultat. Ca răspuns la tentativa mea de a mă elibera, bărbatul mărește  strânsoarea în jurul încheieturilor  mele, facându-mă să icnesc de durere. Văzând că eforturile mele sunt zadarnice, mă las moale în  mâinile lui.

          - Te-ai calmat acum? întreabă, fără să  slăbească niciun pic strânsoarea . 

          - Da, spun încercând să îmi păstrez calmul și fără să îl privesc în ochi. 

          - Era și timpul, spune el dându-mi drumul. Drace, nu mă așteptam să fie atât de greu să cooperez cu tine.

          Îl pot observa încruntându-se, după  care se întoarce cu spatele la mine și merge la fel de grațios spre o masă de unde ia un pachet de țigări. Deschide pachetul și scoate o țigară cu foiță neagră. O pune între buze și o aprinde cu o brichetă anti-vânt. Trage un fum, apoi îl dă încet afară printre buzele între-deschise și privind în gol, preț  de câteva secunde, de parcă s-ar fi gândit la ceva. Fumează țigara lent, iar după ce aruncă mucul într-o scrumieră de aramă, se întoarce din nou spre mine:

          - Nu pot să înțeleg de ce ești atât de pasiv dintr-o dată. Sau poate ești bun de ceva doar atunci când ești fumat, adaugă ultima parte pe un ton mai scăzut.

          - Fă-mă să înțeleg. M-ai adus la tine acasă doar ca să mă ataci!? îl întreb eu, simțind că îmi pierd cumpătul.

          - Bineînțeles că nu. Eu doar spun lucrurile așa cum sunt. Dar cred că  era mai bine să-l fi lasat pe Lave să ți-o tragă aseară, nu!? Ți-ar fi plăcut, nu!?

          Pe moment mă simt frapat, atât de cursul pe care o luase discuția, cât și  de agresivitatea șatenului, comportament aflat în antiteză cu grija și tandrețea de care mi-a dat dovadă aseară, cât și de înțelesul cuvintelor sale, pe care mi-a luat câteva secunde bune ca să le procesez. E ca și cum ar fi... gelos? D-dar nici nu mă cunoaște. Ce motiv ar putea avea, pentru numele lui Dumnezeu!?

          - Nu îmi mai amintesc nimic din ce s-a întâmplat aseară, spun cu voce joasă, lăsându-mi privirea în pământ. 

          - Nici nu mă așteptam să mai știi, veni replica acidă a șatenului. Și nici nu vei afla de la mine. 

          Ce ciudat. El era cel care bătea apropoul legat de seara trecută, iar  acum tot el era cel care se împotrivea să îmi spună.  

          - De ce nu vrei să îmi spui? îl întreb, privind de această dată direct în ochii săi înghețați, ochi ce parcă voiau să  vadă direct în sufletul meu. 

          - Pentru că ceea ce am văzut e oribil.  Pur si simplu îngrozitor! Mi s-a ridicat părul pe mâini, Alek!

          Mă uit la el surprins. O liniște inconfortabilă se așterne asupra noastră, însă, din fericire, nu a durat mult, căci șatenului îi sună telefonul.  Duce mâna la buzunar și scoate din el un i-phone alb, lucios. Răspunde și  duce telefonul la ureche:

          - Spune, Zayn.

         Satenul ascultă cu atentie ce îi spunea acel Zayn, încruntându-se ușor din când în când. 

          - Ah, nu, nu.  Nu mă duc în seara asta, dar tine-mă la curent cu ce se întâmplă și dacă îl vezi pe Lave pe acolo, deși pot paria că va fi pe acolo împreună cu escortele lui. Ok... Ceau.

          Închide telefonul si după care se întoarce și deschide un dulap, din care scoate niște haine și le aruncă pe pat:

          - Nu mai sta așa, pisi, acoperă-te și tu cu astea și vino în bucătărie să  mâncăm. Nu pari să te alimentezi prea bine, spune el și îmi privește corpul, ale cărui oase ieșeau puternic în evidență.

          - Merci, spun, luând în mâna un tricou alb simplu și o pereche de pantaloni trei sferturi negri. 

          - S-ar putea să îți fie mari, nu am haine mărimea XS. 

          Încep să mă îmbrac, iar el iese din cameră, strigându-mi peste umăr:

          - Te aștept în bucătărie.