Alek: Înger Senzual (pauză)

VII. Alek: Fiori

          Era atât de bine în brațele lui... Atingerea lui de catifea albă mă făcea să mă simt în siguranță și atât de protejat. Mă făcea să mă simt de parcă, orice s-ar fi întâmplat (sau ar fi fost pe cale să se întâmple) în acea noapte, până atunci, nu mai conta. Nu mai conta jocul erotic în care, benevol și cu prefăcătorie, m-am lăsat atras de Lave. Insignifiant era șirul nesfârșit de shot-uri de Hennesey al căror alcool îmi drena acum venele. Casa mea, cât era ceasul sau simplul fapt că arătam ca un zombie?...

          Mai este nevoie sa spun? Tot ceea ce mă interesa în acel moment erau brațele acelea albe, înfăşurându-mi talia cu delicatețe fără margini, dar și cu forță; ca niște pitoni albi care s-au decis să cruțe soarta unei gazele...

          - Vino cu mine, copile, spune încet băiatul și mă trage ușor spre ieșirea de pe acel palier obscur.

          Am fost tentat să îi spun că am buletin și că nu mai sunt un copil, însă, uitându-mă la pantalonii mei care atârnau în jos, m-am răzgândit...

          Arunc o privire peste umăr, aşteptându-mă să-l văd pe Lave, venind în urma noastra - nu pot să spun dacă am facut-o dintr-un minimum de grijă față de iubitul meu, care a rămas pe acel palier cu un bărbat necunoscut sau de spaima ca Lave să nu mă urmărească și să îmi tragă o mamă de bătaie pentru că m-am lăsat atât de usor luat de lângă el de acest bărbat. De fapt, în acel moment, nici nu cred că aveam un motiv clar stabilit în minte.

          Ieșim din club - sau, mai degrabă, el iese cu mine agățat de gâtul lui - dar nu prin intrarea principală, ci optând pentru iesirea pe un hol îngust, cufundat în beznă. Coborâm pe o scară metalică; îi aud sunetul pasului perfect sincronizat răsunând într-un ecou de o acustică perfectă, ce avea un efect hipnotizant asupra mea.

          Mă împiedic de o treaptă și sunt la un pas să cad pe scările pe care nu le vedeam. Îmi simt brusc trupul cuprins de inertie și sângele curgându-mi năvalnic prin vene. Preconizez impactul dureros și îmi închid ochii strâns, însă constat cu surprindere că acesta nu mai vine.

          - Fii atent, șoptește şatenul la urechea mea.

          - H-hm?... a fost tot ce am putut să îngaim.

          Continuăm să coborâm și simt cum senzația de amețeală devine mai puternică. Mă sperii gândindu-mă că mă voi împiedica din nou, când realizez că... nici măcar nu mai atingeam pământul cu picioarele. Pentru o clipă mă gândesc că visez, dar apoi conștientizez că eram ținut de două brațe puternice. Şatenul nici măcar nu dădea impresia că s-ar strădui să mă poarte în cârcă: purtându-mă pe brațe de parcă aş fi avut o greutate de-a dreptul neglijabilă, continuă să coboare treptele cu aceeași stăpânire în mișcări.

           Mă întreb dacă băuse vreun strop de alcool în acea seară... Îmi era greu să cred că venise la clubul de noapte și nu băuse nici măcar un shot. Însă pasul său sigur, egal, fermitatea strânsorii sale în jurul coapselor și a taliei mele nu-mi lăsau nici o urmă de bănuială... ci doar fiori fierbinți pe şira spinării...

A/N: I'm back... :] Are cineva curaj să îmi scrie într-un comm cum i se pare până acum cartea? Sincer.