Capitolul 8 - Justin

14.1K 456 6
                                    

*

Până și patul s-a speriat de mine atunci când am tresărit ca o rachetă din pat. A fost cel mai ciudat vis din viața mea. Respirația îmi era înfundată. Mi-am închis ochii și m-am trântit înapoi pe pernă cu putere, cu mâna peste fața mea roșie. De fiecare dată când îmi aducem aminte de fazele din vis, inima îmi bubuia în piept. Dar, de fiecare dată când încercam să îl descopăr pe misteriosul din visul meu, fața era era gri, ca un nor ce îi acoperea fața. Era sâmbătă. Știu sigur, pentru că această zi pe care urmează să vi-o povestesc îmi va rămâne întipărită o viață întreagă. De obicei, sâmbetele mi le petreceam alături de Justin. Mi-am luat leneșă telefonul de pe noptieră și aveam 2 mesaje necitite. Unul era de la Justin, altul de la Sam. (dacă ați uitat cine e Sam, e căpitanul echipei de fotbal al liceului, care apare în primul capitol). Citesc mai întâi mesajul de la Sam fiindcă nu prea obișnuiește să mă contacteze.

" Părinții mei sunt plecați până duminică seară în Boston. Ce zici? Sună-mă când te hotărăști. "

Iarăși vrea tipul ăsta să mă culc cu el? La cât de frumos și fraier e, mă mir cum încă nu are o iubită. Mi-am dat ochii peste cap și am citit și mesajul de la Justin.

" Am cumpăr însfârșit PS4-ul pe care mi l-am dorit! Vino azi la mine când te trezești, vreau sa îl încercăm amândoi! "

Un zâmbet mic mi-a apărut pe față la veștile lui Justin. Își dorește de mult timp unul, însă slujba sa de ospătar nu prea este plătită bine. Cu greu reușește să trăiască singur din micul salariu al postul de ospătar, de aceea e și un fel de ajutor pentru un dealer de droguri. Am mers în bucătărie unde era doar mama, ca de obicei, gătind.

- Te-ai trezit?

- Nu, mamă, eu sunt somnambulă.

Mama a tresărit amuzată de sarcasmul meu, apoi mi-a întins farfuria cu micul de jun. Am mâncat puțin, apoi m-am ridicat încet de la masă. Când mama s-a întors cu fața spre farfurie, a spus:

- Brook, unde crezi că pleci? Nici măcar nu te-ai atins de mâncare.

- Doamne, mamă! Am șaptesprezece ani! Mai lasă-mă să respir.

- Asta e ideea, că nu o să mai poți să respiri dacă nu mănânci.

" Bună încercare a sarcasmului, mamă. " am spus în gând.

- Nu mi-e foame, am spus cu scopul să scap de gura ei. Însă stomacul meu și-a ales momentul perfect să mă trădeze, urlând de foame în secunda următoare. S-a uitat urât la mine, iar eu am fugit repede în camera mea. Mi-am luat un maieu negru mulat și niște pantaloni de trening gri scurți. Mi-am prins părul într-un coc.

- Unde pleci?

- La Justin.

- Petreci prea mult timp cu drogatul ăla.

- Mamă, Justin nu e deloc așa.

- Nu-mi spune că e iubitul.

- Și dacă ar fi, ce? spun eu cu o față perversă.

- În fine, doar să fii acasă la cină.

Am coborât rapid pâna la etajul lui Justin, și am intrat rapid. Acesta ca de obicei, avea doar pantaloni de pijama pe el, lăsând frumosul său abdomen lucrat la vedere. Acesta pune pauză jocului la vedere mea, se ridica de pe canapeaua sa și spune:

- Deci, ce părere ai?

- Ce părere am? E super ! țip eu de bucurie.

- Știu ! țipă și el .

Sar în cârca lui de bucurie și acesta mă învârte puțin, apoi când mă lasă jos, nasurile noastre se ating ușor. Distanța dintre noi era de un centimetru, iau respirațiile noastre se întâlneau rapid. Mă uitam adânc în acei ochi căprui ciocolatii. Apoi, amândoi ne-am trezit la realitate și ne-am despărțit timid, râzând.

JUSTIN P.O.V.

Buzele ei roz erau așa de aproape de ale mele. Mâna mea stătea subtil pe șoldul ei, aproape de fese, acest lucru excitându-mă la maxim. Respirația ei era grăbită și îmi gâdila clavicula. O voce în capul meu reușea să mă țină în frâu și îmi spunea " Nu o săruta, frate! Sunteți doar prieteni și în plus, e minoră! Nu o săruta ! ". Pur și simplu salivam după buzele ei nu foarte mari, de un roz apetisant. Amândoi ne-am revenit din transă și ne-am despărțit rușinați. Mâna mea nu îi mai atingea pielea fină. Am continuat să vorbim și să ne jucăm pe PS4 mult. Când ea nu era atentă, ochii mei de fiecare dată fugeau spre piciorele ei lungi, apetisante puse în evidență de pantalonii ei foarte scurți. Marginea chiloțiilor era vizibilă prin pantaloni, și deja mi-o imaginam goală, doar în acea pereche sexy de chiloți. Când stătea cocoșată, privirea îmi fugea spre decolteul ei adânc. Nu purta sutien sau bustieră, iar prin maieul ei negru mulat i se vedea sfârcurile mici și adorabile, îmi venea să le devorez. Are ticul de a-și ronțăi unghiile sale lungi mai mereu, iar când o văd cu mâna ei subțire, începând să roadă ușor cu acei dinți albi, mi se pare așa copil. Părul ei m-a atras din prima clipă în care am văzut-o. Are niște plete superbe care îi acopera tot spatele, însă de data asta părul ei era prins, ceea ce îi punea gâtul ei lung și subțire ca de lebădă în evidență. Ce n-aș da să îi sărut gâtul, să îi las semne peste semne, să îi ling fiecare părticică a corpului.

După toata joaca, PS4-ul a generat multă căldură în casă.

- Ah, ce cald e! îmi spune ea extenuată.

- Știu, încă nu pot să îmi iau aer condiționat, strâng bani pentru mașină.

- Știu, știu ! Nu degeaba suntem frați, îmi spune, lovindu-mă încet în braț. Hai pe balcon la o țigară.

S-a ridicat de pe canapea, și s-a îndreptat spre balcon, eu admirându-i picioarele superbe.

- Haide, Justin, ce naiba faci?

- Ah, vin acum!

Era un singur fotoliu pe balcon, așa că ea a stat la mine în brațe. Îi admiram pur și simplu spatele și mă abțineam să nu îi sărut gâtul, în timp ce ea trăgea adânc și se uita în gol. Era o liniște totală. Când am scos a doua țigară, bricheta mea rămăsese fără gaz, așa că mi-am aprins țigara cu țigara ei... în timp ce ea încă o avea în gură. Ochii ei era îndreptați spre țigări, în timp ce eu mă uitam sfios spre ea. Oare se va uita vreodată la mine cum mă uit eu la ea? E imposibil să fim împreună, chiar dacă nu ascultă de părinții ei, ai ei ma urăsc. Și totuși, tot vine să ne petrecem timpul împreună în fiecare zi. Stătea cu capul lipit de clavicula mea, și încă mai trăgea din prima țigară. Părul ei miroase atât de bine. Vroiam să o strâng în brațe. Acesta și-a pus mâna ușor pe abdomenul meu și a spus:

- Sala aia chiar dă roade.

Am râs ușor la așa zisul ei "compliment" și mi-am pus mâna peste a ei.

- Îți plac?

- Să știi că da, îmi spune râzând ușor. Uneori, îmi doresc să fiu și eu băiat, parcă totul e mai simplu.

- Să nu-ți dorești asta !

- De ce?

- Pentru că așa nu ai mai fi o fată așa frumoasă.

Prost ești, Justin! De ce ai zis asta? S-a înroșit și și-a îndepărtat mâna de pe abdomenul meu. Și-a ridicat capul de pe umărul meu și s-a apropit de obrazul meu. Eram agitat din cauza apropierii ei, așa că am întors capul spre ea, apoi...

Lasă-mă dracu în pace!Where stories live. Discover now