Lasă-mă dracu în pace!

Capitolul 5 - "Anorexia"

BROOKS P.O.V.

Mergeam încet pe holul școlii în speranța să pot scăpa de următoarele 2 ore. Fix în aceea zi mi s-a năzărit să port adidașii mei negri cu toc, așa că misiunea mea era mai grea ca de obicei. Atunci, un mormăit mă face să tresar. Îmi spuneam în gând „ Clar este un profesor. Firar ele de tocuri nenorocite! ", însă mirarea mi-a fost mai mare când în spatele meu era defapt... un boschetar? Stai așa... WILLIAMS? Nu cred! Instant m-a bufnit un râs sănătos, însă nu am avut ce face decât să mă abțin fiindcă erau și alte ore. Williams mi-a aruncat o privire nervoasă și eu tot nu puteam să cred că omul din fața mea e chiar cel mai bunăciune profesor din școală. Apoi, toată mirarea s-a dus când un miros încredibil de urât mi-a pătruns prin căile respiratori. Mă sufocam în duhoarea din jurul meu, sau al lui Williams mai bine spus.

- Domnu', ați greșit locația ! Aici este o școală ! spun eu ținându-mi într-un fel respirația.

- Anderson, ultimul lucru de care am chef, ghici ce, ești tu! spune răgușit.

- Poate că de mine nu aveți chef, însă un duș ar avea nevoie de dvs, spun eu ținundu-mă de nas în batjocură.

- Poți să chiulești în continuare, nu mă băga în seamă.

- Serios ? Chiar nu vă mai recunosc, spun eu uimită în drumul spre ieșire.

Înainte să ies din școală, am privit în urmă spre el, mergea fără pic de viață spre secretariat. Cu siguranță i s-a întâmplat ceva grav, după cum îl știu eu pe Williams, în orice dispoziție ar fi, tot s-ar bucura mai mult decât un copil când primește acadele atunci când mă prinde că (,) chiulesc. Poarta școlii s-a închis încet în urma mea, iar pașii mei au devenit apăsați. După ce am trecut strada, mi-am scos pachetul meu de țigări din buzunarul hanoracului meu. Am scos repede ultima țigară și am fumat-o rapid. Stăteam pe o bancă dintr-un vechi parc murdar și priveam spre cer. Eram pur și simplu săturată de viață. Apoi, mi-am adus aminte că Andrea la ora asta de obicei e în curtea școlii și fumează. M-am ridicat obosită de pe bancă și am ajuns în 10 minute în locul unde Andrea frecventează, însă nu era acolo. Ciudat pentru ea. Telefonul îmi vibra de zor în buzunar și am fost nevoită să răspund.

- Alo ! spun eu aproape zbierând de nervi. Cine naiba tot încerca să mă enerveze ..

- Nu mai țipa așa că mă doare capul de azi-dimineață, ăhh..

Am recunoscut acea voce dulce de la celălalt capăt, era Andrea.

- Dar ce naiba ai făcut? Iar ai băut de te-ai omorât ?

- Da, mă, am nevoie urgentă de niște pastile de cap, ai sau nu?

- Cred că mai am câteva în dulap.

- Bun, i-ale și vino la sala de sport.

Da, Andrea are vinerea sport. Am uitat. I-am spus un „ Bine. " și a închis. Sincer, prietenia dintre mine și Andrea nu este ca una normală. Nu ne spunem secrete, nu vorbim despre băieții de care ne place, nu dormin una la cealaltă, nu avem brățări ale prieteniei etc. Cred că prietenia dintre noi e doar de imagine, avem nevoie una de cealaltă fiindcă suntem singurele „fete rele" din școală. Și ce ar zice lumea dacă noi nu am fi prietene de cruce ? Exact. Mă trezesc în fața dulapului meu și caut prin toată dezordinea din el pastilele acelea nenorocite. După ce le găsesc, mă îndrept spre sala de sport unde o găsesc pe Andrea stând pe o bancă cu mâinile pe tâmple.

- Hei !

- Unde sunt pastilele alea tâmpite ? urlă ea.

- Ho fă, uite-le !

- Fă să-i zici cui vrei tu, că n-am nimic cu maică-ta.

- Exact, am uitat.

Andrea urăște apelativele „ fă " sau altele în gen. Mă uit la ceas și văd că deabia au trecut 2 ore, din 7. Chiar nu aveam chef să mai stau 5 ore aici. Dar, altceva nu aveam ce să fac. Am plecat după ce mi-am luat la revedere de la Andrea și am continuat o zi de școală plictisitoare și obositoare. Ajunsă acasă, m-am trântit în pat și mi-am dat seamă că e vineri. Prin traducere, e seară de petrecere. Am sunat-o pe Andrea și am plănuit să ne vedem la 7 la un bar numit „ Alahambra ". E un bar din centrul orașului, unde eu și Andrea ne petrecem aproape toate nopțile de weekend. Era deja 5 jumate când am ajuns acasă, așa că am făcut un duș rapid. Când am ieșit din cadă, am văzut din nou cântarul lângă chiuvetă. Tristețea mi-a cuprins dintr-o dată corpul, dar eram prea puternică ca să o las să facă asta. Când am intrat la mine în cameră, am căutat prin tot dulapul ceva pentru diseară. Am ales o rochie neagră mulată, dar după ce am pus-o pe mine, îmi venea pur și simplu să urlu. Eram atât de grasă, pur și simplu, simțeam că sunt cât o balenă. Am scos de pe mine rochia și am aruncat-o pe toți pereți, în timp ce urlam. Mama a intrat pe ușă speriată și m-a întrebat :

- Brook, ce se întâmplă?

M-am uitat la ea și îmi venea pur și simplu să cad din picioare și să plâng în brațele mamei mele. Apoi, mi-am adus aminte că nu sunt o pipiță de 2 bani care plânge mereu când dă de greu. Am afișat un zâmbet fals și i-am spus mamei :

- Nimic, nimic. Doar că m-am lovit în colțul de la pat și mă cam doare, spun eu luându-mi piciorul stâng în mână prefăcundu-mă că mă doare.

- M-ai speriat la maxim! spune ea, răsuflând.

Eu doar râd încet și aștept să plece. Zâmbetul îmi piere de pe față și îmi las piciorul din mână. I-au rochia de pe jos și o arunc în dulap, apoi aleg niște pantaloni negri mulați, un tricou mai larg și niște tocuri negre. Îmi pieptăn părul încet și mi-l îndrept cu placa până la maxim. Mă machiez cu negru strident și ies din apartament. Trec pe lângă apartamentul lui Justin, ceea ce mă face să îmi ridic ușor colțurile gurii. După ce ies din bloc, chem un taxi. Când ajung la destinație, intru încet în club cu pași senzuali și un zâmbet sexy. O caut din privire pe prietena mea roșcată și o observ pe ringul de dans, alături de un băiat foarte sexy. Îi fac cu mână, îmi face și ea, apoi arată cu degetul spre tip mimând o față perversă, iar eu îi arât semnul „ Okey. " Încâ nu aveam chef să dansez, așa că mă pun pe unul din scaunele libere de la bar.

- Două shot-uri, vă rog.

Barmanul îmi execută ordinul și două shot-uri apar în fața mea. Vreau să scot banii din geantă, însă o voce familiară îmi trezare prin urechi.

- Barman! Barman! era tot ce spunea.

Mă uit înspre locul de unde se aude vocea și nu îmi vine a crede ochilor.

yee, și capitolul 5, știu, plictisitor, dar mna..

p.s.: pe cine credeți că vede brook? >:)