Am ignorat acel cuplu enervant și am pornit la insistențele celor ce mă claxonau în spate. Doamne, fata aia... Am oprit în fața blocului pe care îl cunosc ca în palmă și simplul gând la ea m-a făcut să zâmbesc. Aveam nevoie de ea, de fiecare dată reușește să mă îmbuneze. Am pășit încrezător spre lift, apoi un semn m-a cam enervat. Pe ușa albastră a liftului era o hârtie inscripționată pe ea cu cuvintele " LIFTUL ESTE DEFECT !! " .
- Perfect !
A trebuit să urc 7 etaje nenorocite, însă simplul gând că avea să o văd mă schimba total. Însă ce urma să văd, urma să îmi bântuie sufletul și să îmi crape inima în mii și mii de bucățele microscopice, care niciodată nu se vor unii. Cu cât mă apropiam mai mult de apartamentul ei, cu atât fericirea îmi scădea. Gemete și urlete se auzeau foarte tare din apartamentul ei. Am scos cheia de la apartamentul ei din buzunar și an deschis încet să nu mă audă, chiar dacă zgomotele erau asurzitoare. Inima îmi bătea cu putere și pășeam ușor spre zbiarete. Am deschis ușa dormitorului ușor, și atunci parcă tavanul căzuse peste mine. Era ea, în pat, cu un alt bărbat. După ce bărbatul m-a zărit și s-a oprit, acesta a încetat din gemut și s-a uitat la mine speriată.
- R...Ryan ? P...P-Pot să îți explic !
- Nu trebuie să explici nimic ! Nu sunt orb !
- Nu e ceea ce pare, Ryan ! spuse ea dânduse jos de pe el. Ryan, te rog, lasă-mă să-ți spun !
- Mâine la ora 16 vin să îmi iau lucrurile. Și dacă nu era evident, NE DESPĂRȚIM, Nikki !
- Ryan, te rog !
Am trântit ușa dormitorului cu o putere monstru. Mă abțineam să nu umplu dormitorul lui Nikki de o mare de lacrimi. Am luat cheia de la apartament și am aruncat-o la gunoi. Înainte să plec, am auzit-o pe Nikki strigându-mi numele printre lacrimi, însă știam că sunt lacrimi false.
*
Tot drumul până acasă m-am chinuit să nu plâng ca să nu fac vreun accident în trafic. Însă, când am ajuns, primul meu drum a fost spre vitrina cu băutură. Am luat prima sticlă apărută în fața ochilor mei, am aruncat dopul prin casă și am vârât jumătate de sticlă de vodkă de un litru pe gât. Gâtul parcă îmi luase foc, dar nu mă mai interesa. Stăteam rezemat de vitrină, cu sticla în mănă, plin de lacrimi. Cum a putut să facă așa ceva ? Cum ? Am iubit-o mai mult ca pe Dumnezeu ! De ce tocmai mie ?
Urlam prin casă, ba chiar zbieram, și vroiam doar să mor. Am spart o vază și trei farfurii de nervi. Cămașa îmi era fleașcă și puteam să jur că voi muri înecat în propiile lacrimi. Până la ora 24, am băut șase sticle de băutură, parcă se învârtea pământul cu mine. Am adormit pe podea, plângând.
*
Dimineața următoare, aveam o durere de cap a naibi de urâtă. M-am ridicat înțepenit de pe podea, cu spatele amorțit, uitându-mă la toate sticlele de băutură goale pe jos. Le-am adunat și le-am dus la gunoi, nu înainte să strâng niște cioburi, cred că de la farfurii. Nu îmi aminteam absolut nimic din ce s-a întâmplat aseară, insă îmi aduc aminte de ea, cum îl călărea, cum zbiera de plăcere, pe culmile extazului, ca și cum eu nu exist. Mă dureau prea multe ca să plâng din nou, însă credeți-mă, dacă nu mă durea capul, spatele și mai ales inima, aș fi plâns DIN NOU șiroaie. M-am uitat la ceas și era deja 12. Urma să ratez prima oră.
*
Când am ajuns la muncă, arătam ca ultimul boschetar. Aveam părul ciufulit, barbă țepoasă, miros de sconx îmbibat în niște șosete transpirate ale unui bascketbalist, cămașa foarte șifonată, scoasă din blugii largi care îmi ajungeau sub călcâie. Toată școala s-a uitat ciudat la mine, până și profesorii erau dezgustați de vederea mea la școală. Eu eram doar un zombie care merge la muncă. Am trecut pe lângă Brook, încerca din nou să chiulească, însă gâtul mă durea de la băutura, îmi era prea lene să îi țin morală. Acesta mi-a auzit pașii târâiți și s-a uitat speriată, însă când m-a văzut s-a liniștit, ba chiar a început să râdă de felul cum arătam.
- Domnu', ați greșit locația ! Aici este o școală !
- Anderson, ultimul lucru de care am chef, ghici ce, ești tu!
- Poate că de mine nu aveți chef, însă un duș chiar ar avea nevoie de dvs.
-Poți să chiulești în continuare, nu mă băga în seamă.
- Serios ? Chiar că nu vă mai recunosc.
Da, nici eu nu mă mai recunoșteam. Mă uitam dezgustat la mine în oglinda din secretariat, și nu îmi venea să cred ce putea să îmi facă femeia asta. Femeia pe care o iubesc... o iubeam cu tot sufletul meu, ființa mea, trupul meu, absolut cu tot ce poți iubi. Cu care mă simțeam că zbor. Nu îmi venea că ființa pe care o credeam perfectă a reușit să mă aducă în acest hal...
आप पढ़ रहे हैं
Lasă-mă dracu în pace!
रोमांसCum ar fi să te simți singură când ai atâția oameni lângă tine? Cum ar fi să îți rănești prietenii, crezând că ei sunt dușmanii tăi? Aceasta este o poveste despre o fată ce îți dă seama că poate iubi, dar va face asta la timp, sau va fi prea târziu?
