Poli opusi[ yaoi+18]

Capitolul 4

                          Atunci mi-a venit o idee nebuneasca. Mi-am lins degetul aratator si l-am tinut deasupra capului, razand. Mare mi-a fost mirarea atunci cand am simtit ceva racoros ca trece pe langa el. Era foarte subtila briza, aproape ca n-o simteai decat daca tineai degetul cat mai sus. Am simtit cum lacrimi incep sa-mi evadeze din ochii atunci cand m-am gandit:" Asta e! O sa scap! O sa ma trezesc si o sa pot trai!" 

                         E un sentiment ciudat, dar placut atunci cand iti misti corpul dupa o groaza de timp, te face sa simti ca traiesti, hah, oare ce o sa simt atunci cand o sa ma trezesc din coma? 

                        Mergeam si mergeam, pana am simtit totul cum vibra, am inceput sa tremur, mainile mi s-au ridicat pana deasupra capului, ceva cald si-a facut simtita prezenta pete tot pe langa ele, de parca respectiva persoana si-ar fi cuprins fata cu ele, apoi, o voce a continuat sa vibreze: 

                                  " Imi pare rau ca s-a ajuns aici e numai vina mea, imi pare rau, i-am auzit cum vorbeau despre faptul ca vor... tatal tau vrea sa te deconecteze de la aparate, uite, imi pare rau ca n-am venit mai devreme, doar... doar..." 

                         Voia sa continue, dar o alta persoana l-a impiedicat: 

                                  " Ce faci!? De ce esti langa el?! Nu ti-a ajuns ce ai facut pana acum?! Pleaca odata!" 

                                 " Tsk, la dracu cu prostia asta, asculta-ma, Abel, trebuie sa te intorci, te rugam toti sa te intorci, nu poti sa mori asa, la dracu, you're a fighter! You should be there, fighting against these sluts!" 

                         Dupa asta, nu s-a mai auzit nimic. 

                         Nu stiu ce ma afecteaza cel mai mult: faptul ca tata vrea sa fiu deconectat de la aparate sau faptul ca... In lumea asta e cineva care vrea sa traiesc si ii pare rau ca nu a ajuns mai devreme. Imi vine sa plang. Nu pot sa cred ca in lumea asta chiar e cineva care tine la mine... dupa tot ce am patit pana acum, bataia cand ajungeam acasa dupa ce am intarziat la ore din anumite probleme, femeile jegoase de la ospiciu, colegii de la scoala. Cineva chiar vrea sa traiesc! O sa trebuiasca sa-i multumesc acelei persoane. 

                        Asta am sa fac! Am sa ma ridic si am sa lupt! 

                       " Am sa ma trezesc din cacatul asta de coma si am sa imi schimb viata! Am reusit sa iau o nota mare la un test, sigur daca ma straduiesc pot sa imi schimb viata!" 

                       Dupa ce m-am ridicat m-am invartit putin pe loc, incercand sa gasesc o directie in care sa merg. 

                       Alegand un dum mi-am zis:" Am sa ies, am sa scap de tot ce am patit pana acum! Nu mai vreau sa mai sufar! Vreau sa traiesc! Daca o sa traiesc atunci o sa fac tot posibilul sa-mi schimb viata! Sa-mi schimb viitorul!"  

                      Incetul cu incetul incepeam sa-mi simt corpul, ma miscam tot mai greu si simteam in aceasta lume cum inima imi pompeaza sangele in vene, incepeam sa simt cum cineva imi tine strans mana intre ale sale iar un bazait usor mi se auzea in urechi in timp ce in plamani simteam o aroma delicioasa de aer. 

                     " E bine, simt totul mult mai bine"  

                      Incepand sa alerg se amplifica totul. 

                      Nu mi-a placut ce am auzit atunci. 

                     " Maria, iti dai seama ca nu ne permitem sa-l mai tinem aici, stai aici aproape tot timpul, asteptand un miracol, ca imbecilul asta sa se trezeasca!" pauza in vorbire facuta de tatal meu s-a simtit pana aici, apoi a continuat"  Ma duc sa chem doctorul sa-l deconecteze de la aparate, nici sa moara nu e in stare, asemenea copil a trebuit sa cresc, mi-e scarba!" 

                      Normal ca nu m-ar vrea viu, stiu cat de mult ma uraste, cat vrea sa scape de mine, ma mir ca nu a fost el cel care m-a omorat pana acum. 

                      " Nu, nu, Mihai, nu face asta, o sa vezi, o sa se faca bine!" a inceput mama sa strige catre el. 

                        Ii pot simtii mainile tinandu-o strans pe a mea, mainile ei sunt fine, unghiile ei atingand usor pielea mea iar buzele ei imi saruta mana in timp ce lacrimile ii cad pe maini. Nu trebuie sa o vad ca sa imi dau seama ca ea este cea care m-a tinut de mana pana acum, pot sa simt asta adanc inauntrul meu. 

                        Simtind diferenta dintre mama si persoana careia ii spun tata in momentul de fata, mi-am dat seama ca mama nu mi-a facut vr-un rau direct, nu s-a bagat peste tata cand acesta ma lua la bataie doar pentru ca ii e frica de el, a incercat sa ma apere in modul ei, imi cumpara carti si alte cacatui doar pentru ca voia ca imecilul ala de om sa nu-mi faca rau pentru ca-s prost, nu i-a mers dar a incercat. 

                        — Sa o ia dracu de coma, eu vreau sa traiesc! Vreau sa traiesc, o sa fiu bine, o sa-mi creez un viitor si o sa plec de acasa, o sa-i rad in nas imbecilului aluia ca traiesc si o sa reusesc sa plec de acasa! mi-am spus in timp ce alergam. 

                       Nu-mi mai pasa de nimic din ce se aude in jurul meu, puteam sa o aud pe mama cum plange si se roaga de medici si de acel imbecil sa-mi mai dea o sansa. 

                       Normal ca n-o asculta nimeni si se intreaba ce sa faca cu mine. 

                      " Vreau sa traiesc!"

                      " Sa va fut in gura, p-astia care m-ati batut pana am intrat in coma, pe tine tata si pe medicii astia tembeli care te omoara pentru un ban" 

                        Continaum sa alerg cand o durere puternica in piciorul stang m-a pus la pamant, alaturi de o durere in ambele maini, dar mai durere mai puternica in mana dreapta. Capul imi zvacnea si el, iar pieptul ma durea cu fiecare respiratie. Tot corpul ma durea, dar chipul indurerat al mamei m-a facut sa vreau sa continui, am intins mana ce durea mai putin si am inceput sa ma tarasc pe jos. 

                      

  

                      E alb. 

                      Tot ce pot sa vad e alb. 

                     Un alb al dracu de orbitor. 

                         — Doamne Dumnezeule, multumesc! vocea mamei a rasunat in urechile mele, dupa care ii simt mainile pe obrajii mei si sarutarile-i pe fruntea acoperita de bandaje. 

                     Imi miscam doar ochii, dar tot durea. 

                    Mama era cat mai aproape de mine, lacrimile ii curgeau din ochii mari rosii direct pe fata mea.  

                     — Abel, nici nu stii cat de fericita sunt ca esti treaz, sunt atat de fericita, te iubesc atat de mult, Abel al meu mic. 

                   Voiam sa o iau in brate, sa ii spun ca si eu o iubesc, dar nu imi puteam simtii mainile sau orice parte a corpului in afara ochilor care ma dureau in fiecare moment in care ma uitam la oricine, iar gura mea era prea uscata ca sa pot spune ceva. 

                   Cu toate astea, i-am schitat un zambet cum am putut, incercand sa-i spun a sunt bine. 

                  Ochii ii s-au marit mai mult daca se poate iar alte lacrimi au inceput sa-i curga pe obraji in timp ce mi-a lua din nou mana intre ale  sale si a inceput sa o stranga. 

                                  TRAIESC!!! 

                             Ella traieste! 

                              Ha' sa-l mai chinuim pe Abel putin! 

                            O sa vin eu sa corectez greselile mai tarziu. 

                             Ella va iubeste <3