Asha

38

      Brandon îmi surâde și se ridică încet de pe scaun.
Sângele îmi îngheață și sunt lipsită de reacție.
Nu durează mult și îi simt mâinile încolăcite în jurul meu.
Strânsoarea mi-e familiară, plăcută, însă nu se compară cu nici una din îmbrățișările lui Ash.

—  Atlanta! Mi-ai lipsit atât de mult. Spune când ne desprindem, iar vocea îi e mai groasă, mai tremurată.

      Își pune mâinile pe umerii mei și mă privește zâmbind, își mută privirea către Ash care scrâșnește din dinți zgomotos.

      Liniștea e prea sumbră, prea bizară.
Mă îndepărtez de Brandon și îi zâmbesc fals.

—  Cum...cum de ești aici? Spun, iar mâna cea mare a lui Ash mă prinde protector de talie.

Brandon se uită de jur împrejur, la mâna lui Ash, la fața sa, și din nou la mine.

—  Nu puteam să îți ratez aniversarea. Spune într-un final pe un ton scârțâit.

Ash mă strânge tot mai tare și se apleacă suflând cu putere aer cald în urechea mea.

—  Vino sus...acum! Spune și mă apucă de mână trăgându-mă înapoi pe scări.

Intră în camera mea și trântește ușa cu putere.

—  Ce dracu' a fost aia? Își împreunează mâinile la piept și bate nervos din picior.

—  Acela e Brandon..fostul meu iu..iubit, mă bâlbâi și îmi mușc interiorul obrazului stânjenită.

Se apropie, iar eu fac câțiva pași înapoi, până ce mă lipesc de peretele rece din spatele meu.

—  Cum? Întreabă lipsit de intonație.

—  Ash...nu am, mai vorbit de cinci luni, nici măcar nu îl iubesc. Explic eu gesticulând.

—  Dar l-ai iubit. Și cine știe de ce naiba a venit!

—  Nu! Nu am făcut-o! Spun și vorbesc serios. Chiar nu am făcut-o. A venit doar pentru ziua mea.

—Cât ați fost împreună?

—  Un an, spun rece.

      Mă aștept ca din clipă în clipă să țipe la mine sau să dea cu pumnul în perete, dar se apropie tot mai mult și respiră sacadat lângă gâtul meu.

—  Mă iubești? Întreabă, iar tonul îi devine mult mai lent.

—  Huh? Fac neînțelegând sensul întrebării.

—  Am spus..mă iubești?

—  Da! Normal că da!

—  Spune-o! Ridică tonul și se apropie și mai mult.

—  Te iubesc! Spun și în acel moment își lipește buzele mari de ale mele.

      Îi simt tensiunea din trup. Simt cu câtă dorință mă sărută.
Mă mușcă cu putere de buza inferioară în semn de răzbunare, iar eu scot un mic geamăt de durere, însă nu mă opresc.
Își plimbă mâinile e talia mea și coboară tot mai mult până ce vocea mamei ne întrerupe.

—  Copii! Cina e gata!

—  Nu mai vreau să cobor acolo, își pleacă privirea în pământ.

Îl apuc de mâini și îl privesc în ochi zâmbind.

—Te rog..

—  Uh..bine, se dă bătut și iasă pe ușă, iar eu îl urmez.

                                                                            ***

      Ajunși la masă, în observ pe Brandon care se uită insistent la mine și îmi zâmbește.
Ash se așează lângă mine și își proptește mână pe coapsa mea strângându-mă încet.

—   Brandon, cum e în Amsterdam? Întreabă mama în timp ce așează fripturile pe farfurie.

—  Este chiar foarte frumos. Orașul e splendid, iar colegiul la care sunt e foarte interesant și primitor. La tine cum e Atlanta?

—  E chiar foarte bine. Îmi plac profesorii, orele, iar New York-ul e extrem de palpitant.

—  Trăiești Visul American? Spune cu un surâs chipeș pe față.

—  D..

—  Nu cred că m-am prezentat, ne întrupe iubitul meu enervant, Ash Brown. Spune și se întinde peste masă cât să dea mâna cu Brandon.

—  Brandon Andrew James, îi zâmbește, iar Ash se încruntă și se așează la loc.

Mă rog la Dumnezeu să nu facă ceva necuviincios de față cu mama.

—  Nouăsprezece ani. Nu îmi vine să cred! Spune mama pe un ton scârțâit și cu lacrimi în ochi.

—  Mamă! Nu e mare scofală! Încerc să o înduplec.

—  Am nevoie de niște aer curat. Iertați-mă, spune și lasă tacâmurile după care pleacă.

—  Revin imediat! Spun și o urmez pe mama, după ce mă uit urât la Ash.

Sper să nu facă vreo prostie..

                                                                                            Ash

      Mă încrunt la tipul blond din fața mea. Cine dracu' se crede cu puloverul ăla kaki și cămașa de pe dedesupt?

Arată ca un boșorog! La naiba!

Cum a putut sta Atlanta cu el? Pe deasupra mai e și enervat.

—  Cu ce te ocupi Ash? Mă întreabă zâmbind.

—  Sunt ospătar, zic rece și continui să mănânc.

Ridic privirea preț de o secundă și onserv că se uită insistent la mine.
Ce dobitoc! Încă nu îmi vine să cred că a fost cândva în locul meu.

—  Și tu ce soi de amic al Atlantei ești, dat fiind faptul că te-a invitat la ziua ei.

—  Huh? Fac când aproape mă înnec cu mâncarea din cauza frazei sale.

—  M-ai auzit.

—  Sunt iubitul ei, prințeso, spun nonșalant și strâng din dinți cât să nu îl rup în bătaie.

Începe să râdă.

—  Nu știam că Atlanta iese cu maidanezi sărăntoci ca tine, spune pe un ton arogant.

Mă ridic și bat puternic cu pumnul în masă.

—  Cine dracu' te crezi? Mă aplec peste masă și mă uit urât la el.

—  Calmează-te cățeluș, nu ai de ce să latri atât. Oricum nu vei reuși să mă egalezi vreodată.

Nu mai pot să suport! Simt că turbez!

—  Ajunge! Țip și îl trag de gulerul cămășii, iar când pumnul meu e gata să îi atingă fața, aud pașii lini ai Atlantei și mă retrag.

—  Dacă sufli ceva, te sparg, îl ameninț, iar el înghite în sec.

Mă bucur că am reușit să îl sperii.
Data viitoare să nu se mai pună cu mine.

—  Mama a adormit, spune Atlanta când se așază din nou la masă. Cred că era foarte copleșită de situație.

       Îmi așez mâna pe coapsa ei, iar ea mi-o mângâie și îmi zâmbește.
Mă încrunt la imbecilul din fața mea care își așează gulerul șifonat al cămășii.
Chicotesc încet și sorb din paharul de vin în timp ce bat stresat din picior, încercând totuși să îmi păstrez calmul.

Cine se crede tipul ăsta?