Asha

18

      Chipul lui Ash se scurge. Ochii i se sting și privește la omul din fața sa.

Fiule?

—  Tată?! exclamă, astfel răspunzându-mi la întrebări.

—  Oh, bietul de tine. A câta oară e asta? A treizeci și cinci-a
? îl ironizează tatăl său.

      Mă holbez la bărbatul de vârstă mijlocie îmbrăcat într-un costum negru. Trăsăturile îi sunt foarte asemănătoare cu ale lui Ash. Bărbia triunghiulară și forma ochilor li sunt identice.

—  Să dea naiba să ies de aici că te nenorocesc.

—  Liniștește-te copile. Am venit să te scot din belea. Ai putea arăta puțin respect.

      Ash își dă ochii peste cap și se zbate în celulă.
Mă apropii și îi zâmbesc.

—  O să fie totul bine, încerc să îndulcesc atmosfera.

—Crezi? se apropie de mine. Sunt suspectat pentru trafic de droguri.

Fac un pas în spate terifiată.

Trafic de droguri?

—  Nu, nu am făcut asta, spune în cele din urmă observând că m-am îndepărtat. Ce cauți aici 

— Sky m-a sunat și am vrut sa văd ce s-a întâmplat.

Oftează.

       Ușa se aude trântindu-se în spatele meu și atunci constat că am rămas singuri.

— Acela este tatăl tău? întreb deși știu deja răspunsul.

— Mda. E un bou.

—  Nu pare atât de rău.

—  E un bou nenorocit. Nu te mai băga... lasă propoziția în aer când observă că m-am îndepărtat din nou.

      Îmi e destul de frică să îl înfrunt când e... prins acolo.

—Scuze. Ar trebui să mă port mai frumos, având în vedere că ai venit să mă vezi.

—  Tipul ăla e dealer-ul?

— Da.

—  Oh, e tot ce pot să spun după care îmi mușc buza.
Ash se apropie de gratii și își vâră capul între două bări oftând.
Mă apropii de el și îmi pun o mână pe fața sa. Tresare, dar după ce îmi mișc mâna ușor se liniștește. Îmi plimb mâna de la pomeți până la frunte și înapoi. Mă privește direct în ochi, iar eu îi zâmbesc continuând să îl mângâi. Ajung la buzele sale roz și iau o mică pauză pe inelul din buză.

—  Te doare? spun în timp ce învârt inelul.

—  Nu, spune dezinvolt.

      Nu știu de ce fac asta, dar simt că are nevoie de alinarea mea. Nu îl compătimesc, dar vreau să îl fac să se simtă mai bine, în ciuda circumstanțelor în care se află.
Mă apropii din ce în ce mai mult și îl privesc în ochii săi verzi și plini de tristețe.
Îi simt deja respirația greoaie pe pielea mea fină, iar inima mi-o ia la galop. Vreau doar să îl mai simt încă o dată...
Mă apropii iar el își închide ochii.  Fac la fel și când buzele dau să ni se atingă, un zgomot puternic răsună. Mă îndepărtez, iar Ash face la fel și camera se umple în mai puțin de un minut de ofițeri masivi urmați de tatăl lui Ash.

—  Ne întoarcem numaidecât, spune unul dintre ofițeri în timp ce intră în celulă și îi pune catușele lui Ash.

—  Unde mama dracului mă duceți? urlă Ash zbătându-se în mâinile ofițerului.

—  Ne întoarcem imediat domnișoară, spune ofițerul ignorând întrebarea lui Ash.

      Încuviințez și intru în camera de așteptare. Analizez camera în căutarea lui Sky, dar e deja dispărută. Mă așez pe un scaun, iar în acel moment tatăl lui Ash își face apariția așezându-se fix lângă mine.

—  E un copil dificil, așa-i? îmi zâmbește.

—  Da, poate fi foarte dificil, recunosc și îi întorc zâmbetul. Mă bucur să vă cunosc domnule Brown.

—  Spune-mi Gregg. Asemenea...

—  Atlanta, îi termin propoziția și surâd.

—  Ce nume frumos.

—  Mulțumesc, Gregg.

     Îmi întorc privirea către ușă la auzul vocii lui Ash.

— Nu mi-a spus că are o prietenă.

— Poftim? tresar.

—  Nu obișnuiește să îmi spună chestii de genul. Nu îmi spune nimic, de fapt.

—  Noi nu...

      Sunt întreruptă când pe ușă iese Ash clocotind de furie.
Mă apropii și atunci mă apucă de mână. Stiu că are nevoie de asta, așa că nu mă retrag.

—Ce se întâmplă ? îl întreb îngrijorată.

—Va sta în arest preventiv în seara aceasta, îmi raspunde ofițerul.

—  Oh, e tot ce pot să spun. 

— Pot sta cu el? întreb când ofițerul îl târăște spre camera de mai devreme.

— Poftim? întreabă toată lumea la unison.

— Pot să... stau cu el? repet, de această dată mai timid.

— Păi, spune ofițerul privindu-mă în ochi, ar fi condiția să stați în celulă, asta doar pentru că îl cunosc pe domnul Brown.

— Serios? întreb entuziasmată.

— Doar pentru că pari a fi o persoană apropiată și pentru că...

—  Nu mai mustra fata, John, spune Gregg pe un ton hazliu. Își asumă și, plus de asta, cred că fiul meu are nevoie de o dădacă.

—  Nu am... mârâie Ash dar îi fac semn din ochi să înceteze și surprinzător, mă ascultă.

—  Urmați-mă domnișoară, se supune împingându-l pe Ash.

      Fac întrucât mi se spune. Mă bucur că e doar arest provizoriu, aici la secție, și nu într-o pușcărie adevărată.
Intru în celulă, urmată de Ash care continuie să mârâie. Ofițerul iese și încuie ușa. Îl țintuiește pe Ash cu privirea după care spune:

—Voi fi în camera cealaltă și pleacă.

Mă așez pe băncuța din celulă și îmi rezem capul de peretele rece de metal.

      De ce am făcut asta? Nu știu.
Pur și simplu vreau să îi fiu alături acestui derbedeu pușcăriaș.
Ash mă privește apatic din celălalt capăt al celulei.

 — De ce ai făcut asta? mă întreabă parcă citindu-mi gândurile.

— Pentru că așa am vrut, spun evitând adevăratul răspuns. Nu vreau să creadă că îmi este milă de el.

— Mă rog, spune ridicând din umeri.

      După zece minute de tăcere, mă ridic și mă apropii de Ash care privește în gol în afara celulei.
Se întoarce și mă privește profund în ochi. 

—  Chiar ai luat drogurile alea? îl întreb în sfârșit.

—  N... nu. Am vrut, recunoaște el.

—  De ce?

— Pentru că... pentru... că... nu contează, își mută privirea dar îi ridic bărbia din pământ pentru a mă privi.

—  Totul va fi bine, îi zâmbesc.

      Își pune palmele gigantice de o parte și de alta a feței mele.

— Atlanta, îi sclipesc ochii și pupilele i se dilată, de ce simt că te cunosc de o viață?

      Inima îmi bate mai tare ca niciodată.

—  Și eu simt asta despre tine.