Asha

2

       Ajung în dreptul ușii debaralei și îmi așez mâna tremurândă pe clanță. Simțind prezența enervantă a lui Ash mă grăbesc clișeic și deschid ușa.
  Dincolo de ușă se află o camera mică, cu doar două scaune și un bec. Se pare că acești scandalagii se joacă jocul ăsta pueril mai des decât am crezut.
       Ash își face drum pe lângă mine aproape izbindu-mă de cadrul din partea dreapta a ușii.
  Fac pașii mici, iar când în sfârșit intru în debara ușa se trântește zgomotos făcându-mă să tresar, iar pe Ash să își dea ochii peste cap, din nou.

― Ce vrei să facem? întreabă lejer după care ia o gură mare din paharaul pe care nici nu observasem că îl are în mână și stergându-se primitiv cu mâneca hanoracului.

― Nu știu, îi spun încercând să rămân calmă și înghit în sec.

― În mod normal ți-aș trage-o, dar cum nu ești genul meu... n-am de ce, face în timp ce își scoate pachetul de țigări și bricheta din buzunarul jeanșilor negri.

      Mă crispez și mai tare la auzul acestor cuvinte vulgare. Cum poate fi atât de nesimțit?
Furia îmi țâșnește prin urechi aproape. Nu mai pot tăcea.

― Ei bine, nu am nevoie să fiu genul tău sau să mi-o... și în fond, nici tu nu ești deloc genul meu, mă revolt evitând acea sintagmă vulgară și de prost gust și îl privesc încruntată trântindu-mă pe celălalt scaun de lângă el.

  Oftează și își aprinde liniștit o țigară. Cum poate fi atât de imbecil? Mă provoacă să îl înfrunt, iar când o fac se oprește și se dă invins... jalnic.

      Au trecut aproximativ două minute de când mă aflu închisă în camera aceasta de tortură. Îl privesc pe Ash care trage din țigară cu o poftă nemaiîntâlnită și întrezăresc printre tatuajele sale unul care pare destul de sentimental. Are pictată, pe partea stângă a gâtului cu cerneală neagră, o inimă. Mă întreb dacă semnifică ceva anume sau dacă a fost vreo provocare să își facă acel tatuaj.

― Care e faza cu tatuajele? îl întreb stânjenită și curioasă în același timp.

― Nu știu, care e faza cu Atlanta? îmi râde malițios în față, iar eu nu pot decât să oftez.

― Doar ți-am adresat o întrebare, mă încrunt în speranța că îl voi speria.

― Vei învața când mai crești, îmi șoptește, iar respirația sa caldă mă face să tremur si să-mi mușc limba.

       Se așază la loc pe scaun și se dă în spate și în față pe ritmul muzicii înfundate făcând scaunul să scârțâie.

― Poți te rog să încetezi? pufnesc enervată.

― Cine zice? întreabă pe un ton ironic ridicând dintr-o sprânceană.

― Eu, zic hotărâtă.

― Și tu cine ești, mă rog?

― Cineva important, zic pe un glas tremurat, nici măcar eu nu mă cred.

    Exact cum mă așteptam, începe să râdă acoperind sunetul muzicii de afară. Are un râs ciudat, aș zice dragălaș, dar lui nu i se potrivește acest gen de cuvânt.
  Cămeruța începe să se umple de fum și tușesc când simt cum îmi arde tractul respirator.

― Poți să nu te mai prostești atât?întreabă Ash cu o expresie neutră pe față, dar din tonul vocii îmi dau seama că e iritat.

― Nu mă prostesc absolut deloc!exclam revoltată și îmi încrucișez mâinile la piept. Poate dacă ai stinge nenorocita aia de țigară nu aș mai fi nevoită să tușesc.