Asha

23

      Nu pot să cred cât de obsedată am ajuns după o simplă carte... la naiba... nu e o simplă carte, e un roman genial. Nu am citit în viața mea ceva mai bun de atât. Când am văzut prima dată romanul în mână la Ash, am crezut că e o carte puerilă, pentru copii, dar povestea Makenei mă face să privesc viața cu total alți ochi.

      Merg cu pași repezi pe obișnuitul drum către campus. Mă opresc la cafeneaua mea preferată și îmi comand tipicul Irish Latte ca în fiecare dimineață.
Sorb lent din pahar în timp ce îmi continui drumul.

      Privesc cum briza de octombrie răsucește frunzele într-un mic vârtej colorat în arămiu și mă gândesc la Ash. Mă întreb, oare ce face? Nu am mai vorbit de vineri seară. Nici măcar nu știu de ce continui să îi port astfel de grijă, dar nu mă mai agit să înțeleg.

      Intru pe poarta uriașă și îl întrezăresc pe Robin la locul nostru de întâlnire.
Îi fac cu mâna, iar el îmi zâmbește răspunzându-mi la salut.

— 'Neața.

— Atlanta! 'Neața!

—  Ești gata pentru o nouă zi de cursuri? mă întreabă schițând un zâmbet șarmant.

—  Să zicem, spun eu după care începem să râdem amândoi.

                                                                                             ***

—  Dragi studenți, sau să vă spun copii? întreabă domnișoara Grayson sprijinindu-se de catedră. În fine, după cum știți,suntem deja în data de douăzeci și trei octombrie. Ceea ce înseamnă că mai sunt aproximativ două luni până ce veți primi nota finală care reprezintă jumătate din media finală... așa că bla bla bla...

      Privesc către locul unde obișnuia să stea Ash. Se pare că absentează, din nou.
Cu cât analizez mai mult locul acela, cu atât mi-l imaginez stând acolo, cu părul său negru și  răvășit și ronțăindu-și pixul în timp ce privește concentrat la domnișoara Grayson.

—  Atlanta! Atlanta Simons!

Îmi scutur capul și îmi revin la realitate. Profesoara mă țintuiește cu privirea stând fix în fața mea.

—Îmi... pare...

—  Nu, draga mea, nu ai de ce să îmi oferi explicații. Așteaptă-mă după ora douăsprezece, te rog. Vreau să discutăm ceva, îmi zâmbește.

— Cineva a încurcat-o, șoptește Robin râzând, iar eu îi dau un ghiont în umăr.

—  Au!

—  Shh, îi zâmbesc.

      Mă plimb de o parte și de alta a coridorului.
Despre ce vrea oare să discutăm?
Poate e nervoasă că nu eram atentă sau poate... poate... îh.
Nu am mai fost pusă într-o asemenea situație din clasa a zecea când am spart un ghiveci de flori în clasă și am fost chemată la director pentru a achita.

Ce ar trebui să spun?

       Am plamele transpirate, precum le am când sunt emoționată și simt cum obrajii mi-au luat foc.
Ușa se deschide exact când ceasul bate ora doisprezece fix. Zeci de studenți ies grămadă, iar eu încerc din răsputeri să îmi păstrez calmul și să nu explodez.

      Odată ce toți elevii dispar îi aud vocea suavă a profesoarei ce mă strigă de dincolo de ușă.
Intru tremurând și o zăresc pe femeie zâmbindu-mi.

—  Atlanta! Mă bucur că ai venit.

Închid în sec și îi zâmbesc.

—  Iar eu mă bucur că m-ați chemat, domnișoară Grayson.

—  Oh, te rog. În afara cursurilor îmi poți spune Jaelyn, îmi face cu ochiul.

—  B... bine, Jaelyn, mă bâlbâi.

—  Ceea ce voiam să discut cu tine este un subiect, zic eu, tabu pentru toată lumea de la NYU. Ashton Brown. Copilul ăsta e precum Denis pericol public, spune râzând.

Poftim?

Nu îmi vine să cred că tocmai a spus asta.

—  Adică?

— Păi, se sprijină de catedră ca de obicei, am observat această scânteie dintre voi doi și bănuiesc că momentul tău de neatenție de astăzi a fost cauzat din cauza sa. Deși am mulți elevi, sunt foarte atentă la comportamentul fiecăruia și pot spune că voi doi nu sunteți doar colegi.

— Nu e... ceea  e pare, mă apăr eu.

—  Stai calmă draga mea. Nu vreau să spun că este un lucru rău și nu vreau nici să mă bag în viețile voastre, dar vreau să îți mulțumesc, zâmbește.

—  Pentru ce anume?

—  Pentru că, de când această prietenie dintre tine și Ash, se observă o schimbare evidentă la el. Vine mult mai des la cursuri, ba chiar și răspunde, nu m-a mai înjurat deloc și nici nu s-a bătut în sala de curs.

Nici nu mă miră că ar fi putut face toate acele lucruri de prost gust.

—  Nu știu ce să spun Jaelyn, o contrazic.

—  Crede-mă, dragă. Am văzut cum te privește.

Încă nu pot să cred că port o asemenea discuție cu un profesor.

—  Înțeleg, spun eu ca să scurtez conversația.

—  Mă bucur că o faci și îți mulțumesc încă o dată. Ești liberă să pleci acum.

—  Și eu vă mulțumesc.

—  Oh și încă ceva, spune când vreau să ies pe ușă, aștept ca Asha să devină realitate, spune pițigăiat după care pufnește în râs.

Asha?

      Ce vrea să însemne asta?
Încă nu îmi vine să cred că am vorbit despre așa ceva cu domni... Jaelyn, dar cu siguranță îmi e recunoscătoare pe bună dreptate căci Ash e într-adevăr o pacoste, deși nu prea cred că eu sunt motivul cumințirii sale.
Mă trântesc înfrântă în pat, acum că în sfârșit am scăpat de hainele alea și de tot machiajul și oftez.
      În timp ce mă uit la tavan, un zgomot de chei se aude de pe partea cealaltă a ușii.
Ignor crezând că e Sky - deși e plecată într-o excursie - dar rămân perplexă când îl văd pe Ash intrând ca un vârtej în cameră.

E ud leoarcă și e îmbrăcat într-un costum cu model army, negru.
Sar ca arsă din pat și îl privesc lung.

—  Ce naiba cauți aici? urlu la el.

—  Calmează-te, spune și încuie ușa. O aștept pe Sky.

— Sky e plecată intr-o excursie și vine tocmai miercuri, spun rece.

— Ohh. Chiar voiam să vorbesc ceva cu ea, se preface lovit, e un actor foarte prost. Atunci o să stau aici până vine.

Ce naiba?

—  Nu!

—  Ba da!

—  Ba nu!

—  Ba da!

Mă dau bătută și oftez. Nu pot să cobor la nivelul său de infantilitate la nesfârșit.

— Uau. Tu chiar înveți!  spune uitându-se către raftul meu cu cărți.

—  Da! răspund enervată. Poți te rog să nu mă mai iei peste picior atât? mă răstesc.

—  Mutra ta cere asta.

      Simt cum furia mi se amplifică. Cum își permite să vină aici și să fie impertinent în continuare?
Îl împing cu putere, iar el cade pe pat, trăgându-mă după el.
Cad exact peste trupul său și îl privesc în ochii săi verzi. Privirea  i se transformă într-o grimasă ciudată și mă gândesc:

Iar am ajuns în poziția asta!

      Ash își pune instinctiv mânile pe șoldurile mele, iar eu mi le las pe pieptul său.
Își apropie buzele de ale mele și îi simt respirația caldă năpustindu-se pe chipul meu.
Se apropie tot mai mult si la fel fac și eu.

— Atlanta!