imagines

18- Pentru finala concursului- Larry

Ăsta e unul dintre imagine-ul scris pentru concursul la care am participat și cel pe care l-am folosit. Motto-ul meu a fost "Iubim cu adevărat atunci când iubim fără motive". Imagine-ul ăsta m-a scos pe locul 3 într-un concurs în care am fost 30 de fete și chiar mă bucur că am ajuns până la final. Mai am un imagine pe care l-am scris pentru etapa finală și probabil îl voi posta dacă îl găsesc.

Cel mai mult apreciem ceva atunci când îl pierdem și nu știm dacă sau când îl vom regăsi. Pățim asta cu orice lucru începând de la telecomandă și terminând cu persoanele. Învățăm să iubim după ce am rănit și învățăm să urâm abia după ce suntem răniți. Găsim răspunsul la întrebări atunci când pierdem totul, e o încurcătură ciudată de situații și sentimente.

-Bagă la cap, Harry: Între noi doi nu poate fi nimic! Nu simt nimic pentru tine și ai face bine să îți ții sentimentele în frâu până nu te fac să te stăpânești cu un pumn, întreci orice limită! Bărbatul cu ochii albaștrii arzând în focul nervozității urlă către bărbatul creț ce îl privea cu ochii înnecați în oceanul înghețat al durerii.

-Louis, de ce îmi vorbești așa? Vocea stinsă a lui Harry abia se auzea pe lângă vocea celui ce era mai mic de înălțime și tuna inconștient fiecare cuvânt fără vreo reținere.

-De ce îți vorbesc așa? Pentru că asta meriți! Ești jalnic, dezgustător și mă scoți din sărite! Nu am vrut să ajungem la asta, dar deja mă calci prea tare pe bătături cu sentimentele tale penibile, zici că ești un copil de 5 ani, zău! Ia-ți toate sentimentele și bagăți-le în fund și, eventual, cară-te de la petrecerea asta!

Cuvintele sfâșietoare ale bărbatului cu ochii albaștrii îl făceau pe Harry să vrea să se contopească cu pământul, să dispară 3 metrii sub el și să nu se mai întoarcă vreodată, nici măcar în amintirea cuiva. Cele mai letale arme pe care cineva le poate deține sunt cuvintele, iar Louis a știut în totdeauna cum să le folosească pe post de armă a crimei lente sfâșietoare a lui Harry. Cu toate astea Harry îl iubea mereu fără limite și spera ca, într-o bună zi, Louis să simtă la fel pentru el.

Cu lacrimi în ochi și durere în inima, Harry se urcă la volan și conduse înnecat în propria durere către casă unde toate bibelourile de pe fiecare piesa imobiliară, toate sticlele de tărie și toate farfuriile și paharele aveau să sufere consecințele sentimentelor lui. Ochii îi erau împăienjeniți de lacrimi, iar umerii i se ridicau în mod repetat datorita suspinelor ce ieșeau îndurerate printre buzele-i tremurânde. Văzu în cele doua lumini, ce se zăreau tot mai aproape prin parbrizul lui, o scăpare, un refugiu lipsit de durere și ridică mâinile de pe volan, călcând conștient accelerația, grăbindu-și ultimul drum. Sunetul unei frâne puternice îi umplu urechile, iar el închise ochii, impactul zburând autoturismul ce-l avea ca proprietar pe Harry în șanțul de ciment din dreapta, lăsându-l aproape fără suflare.

Moartea era cel mai bun lucru care i se putea întâmpla și, totodată, era singurul leac pentru durerea din sufletul lui. Cu ce rost posedăm o inimă dacă ea niciodată nu se supune oridinelor noastre și bate întotdeauna pentru persoana greșită? Cu ce rost, dacă oricum o să ne fie ruptă în mii de bucăți? Cu ce rost iubim dacă iubirea constă mai mult în suferință, decât în fericire?
Zilnic simțim o sută și mai bine de sentimente, toate manifestându-se diferit, dar copleșindu-ne în aceeași măsură. Ură. O simțim în fiecare dimineață atunci când somnul ne e cel mai drag, dar ne este spulberat de agitația enervantă a ceasului de pe noptiera așezată lângă capul nostru. O mai simțim și pe tot parcursul programului de muncă pentru zecile de foi și șeful acela strict, care ar merita una peste față, ce ne țin captivi atunci când ne dorim mai mult decât orice să ne întoarcem acasă la familie și la o ceașcă de cafea caldă, făcută exact așa cum iubim noi. Ea mai apare și atunci când altcineva primește ceea ce noi ne dorim, dar asta e un soi de invidie. Oboseală. O simțim la sfârșitul zilei, la sfârșitul săptămânii și chiar la sfârșitul vieții. O simțim mereu deoarece, contrar dorinței noastre, nimic nu se realizează fără puțină muncă, fără puțin efort. Automat, când simțim oboseala, simțim și nevoia acută de a ne refugia în brațele care ne redau liniștea de fiecare dată și care îi aparțin persoanei iubite. Fericire. O simțim mereu atunci când strângem cu putere la piept persoana iubită, tatăl, mama, sora, prietenii. Fericirea e starea de mulțumire sufletească pe care o simțim la sfârșitul fiecărei zile obositoare de lucru, la începutul fiecărei zi libere și pe tot parcursul ei; fericirea o simțim constant când suntem alături de cei dragi. Tristețea. O simțim când o simt și cei dragi, când grijile ne năvălesc și când facturile tot mai mari apar. O simțim când situația ne depășește și vine acel moment când nimeni nu mai poate înțelege ceea ce simți, nimeni nu te mai poate ajuta pentru că fiecare persoană are popria situație care îl depășește. Iubire. O simțim mereu și niciodată pentru persoana potrivită căci, chiar dacă acest sentiment te urcă în înaltul cerului, la scurt timp îți dă drumul de acolo, lăsându-te să cazi în abis. E cel mai puternic sentiment și e considerat o boala iremediabilă și periculoasă a inimii. Iar astea sunt doar câteva exemple, căci sentimentele sunt în număr atât de mare încât nu le poți număra.