15- Total pe langa 1D

41 4 0
                                    


În serile în care somnul nu dă semne să apară, mii de întrebări ce mă dau total peste cap îmi năvălesc gândurile. Poate nu m-ar fi deranjat dacă nu ar fi fost toate despre tine.

Ce ar fi fost dacă m-ai fi iubit pe mine? Cum ar fi fost ca eu să fiu motivul pentru care tu zâmbești? Ce ar fi fost ca eu să fiu acea fată pentru tine, iar tu acel băiat pentru mine? Ce ar fi fost ca noi să existăm?

Mi-aș fi dorit să fie așa, dar știi... Niciodată nu o să primim ceea ce ne dorim, decât cu luptând, iar eu una simt că am pierdut lupta ce avea ca premiu iubirea ta.

Eu, chiar dacă a apărut ea în viața ta, continui să visez cu ochii deschiși la afecțiunea ta, la cum mă strângi în brațe, permițându-mi să-ți inhalez mirosul ce nu se compară cu nicio floare, nici cu miresmele primăverii, cum tu mă iubești doar pe mine și mă faci să mă simt unică. Visez să însemn ceva mai mult pentru tine, iar tu să faci ceva în legătură cu asta, visez la atenția pe care niciodată nu mi-ai oferit-o și, probabil, nu o să mi-o oferi.

Ea e norocoasă, al naibii de norocoasă, iar eu stau și mă întreb: Cum de i-ai permis să pătrundă atât de repede în spatele zidurilor ce-ți înconjoară inima, după atâtea luni în care și eu am încercat asta?

Îmi place să cred că ai simțit pentru mine măcar puțin din cât am simțit eu pentru tine, dar sunt conștientă cât de tare mă amăgesc. Sunt conștientă că tu abia mă consideri o prietenă și sunt la fel de conștientă că eu sunt singura fată pentru care tu nu ai ochi.

Nu ai idee cum îmi tresaltă inima atunci când îți aud numele sau cât de mare îmi e zâmbetul atunci când vorbesc despre tine sau cu tine. Nu poți vedea asta sau pur și simplu nu vrei să vezi asta.

Sunt o proastă, știi? Sunt o proastă pentru că, după tot ce mi-ai făcut, după toate greutățile prin care am trecut din cauza ta, sunt aici, vărsând lacrimi amare și motivul fiind doar tu.

Sunt îndrăgostită de tine și țin la tine foarte mult, iar, în momentul de față, ești cea mai mare dorință a mea. Râsul tău îmi înseninează ziua, iar glumele tale proaste fac imposibilă îndepărtarea mea de mine. Îmi faci încercarea de a te uita imposibilă și sufletul să se rupă în mii de bucăți.
În același timp, mă faci mai puternică. E greu să râzi și să glumești atunci când tu îmi vorbești despre ea. E greu și incredibil de dureros și știi ce e cel mai trist? Nimeni nu-mi poate înțelege durerea, dar nimeni nu se oferă să-mi înțeleagă durerea, toți s-au săturat de discuțiile fără sfârșit despre tine. Repet, ei nu mă înțeleg și nu o să mă înțeleagă vreodată.

Te urăsc! Da, chiar o fac! Te urăsc pentru omul groaznic care mă faci să mă simt, pentru sutele de lacrimi pe care le-am vărsat din pricina ta, pentru toată încrederea în mine pe care am pierdut-o de când ai început să însemni pentru mine și până acum.

Te iubesc! Da, chiar o fac! Te iubesc pentru zâmbetul larg pe care mi l-ai adus de atâtea ori pe chip și pentru momentele în care mi-ai făcut tristețea imposibila pentru că mă făceai să râd prea tare. Te iubesc pentru ceea ce ești și aș putea să o fac și mai tare, dar tu nu îmi permiți.

Aș vrea să pot să mă bucur de problemele tale de relație, dar a naiba să fiu dacă pot. Doar când mă gândesc cât te afectează certurile voastre, ochii încep să mă usture și inima să mă doară. Nu pot să mă bucur când vorbești urât despre ea pentru că știu că ea e ceea ce eu îmi doresc să fiu pentru tine.

Aș vrea să nu plâng acum, dar nu pot.

Aș vrea să-ți spun și ție toate astea, să știi cât de tare doare... dar nu pot.

*******

E mai mult o confesiube decât un imagine, nici nu știu de ce am scris asta.

imaginesUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum