ROTHCHESTER- Suveranii Banilor

20

               Sonia cu Alice primiră amândouă o sumă enormă pentru a-și ține gura. Jacob se găsise nevoit să joace un rol, care, deși nu i se potrivea deloc, era absolut necesar în asemenea condiții. Devenise un veritabil Northgard și se comporta exact așa cum ar fi făcut-o tatăl său. Le dăduse bani celor două, dar, în același timp, într-un mod abia mascat le semnalase că dacă deschideau gura, se alegeau cu soarta lui Steve. Pe Sonia nu o eliminase, deoarece era totuși mama fiului său. Pe lângă asta, deși o detesta, nu putea să uite toate clipele petrecute împreună și anii de conviețuire armonioasă. Pe Alice o lăsase în viață pentru că era încă tânără și nici nu dorise răul familiei. Ea urmărea doar banii. În afară de asta, Jacob, deși își asumase acest rol de salvator al familiei și asupritor al dușmanilor, rămânea în sinea lui un om bun, care tocmai din cauza firii sale empatice, nu ar fi putut niciodată ajunge liderul clanului.

Dacă cu cele două rezolvase relativ repede, documentele lui Amir îi dăduseră mult de furcă. Singur nu putea să găsească o rezolvare. Într-o primă instanță, mersese direct la sediul ziarului și făcuse lucrul la care Northgardii se pricepeau așa de bine. Acoperise angajații și directorii cu milioane. Reputația familiei și mai ales, reputația tatălui său decedat, trebuiau să rămână intacte.

Dar ceea ce se întâmpla în continuare în St. Maria îi chinuia conștiința. Avea posibilitatea să facă ceva pentru a ajuta ființele umane, care ajunseseră victimele acelui sistem infect și corupt. Ccum putea să stea cu mâinile în sân?

Ideea ingenioasă venise din partea lui Gerald Northgard, omul pe care Charles îl desemnase ca și înlocuitorul său temporar. Acest bărbat lipsit de scrupule, cu o orientare clară spre rezolvare rapidă de probleme de orice fel, găsise rezolvarea. Norman Cooper, cel care-l contactase pe Steve și care-i spusese adevărul gol-goluț despre moartea tatălui său, cu două nopți în urmă, se stinsese. Cancerul îl răpuse în cele din urmă.

— Dragul meu Jacob, i se adresase Gerald, bătându-l pe umăr. Problema e ca și rezolvată.

Trei zile mai târziu, documentele lui Amir fuseseră publicate. Numele Northgard nu apăruse nicăieri. Mai mult decât atât, Jacob cu Gerald, care trăgeau sforile din umbră, le ordonaseră celor de la UK Today să scrie un articol încărcat de dramatism, în care să specifice clar, că Norman, știindu-se bolnav, a trimis documentele printr-un mail, cu o zi înainte să moară. Gerald mituise cu mii de dolari medicul care-i „făcuse" lui Norman autopsia. Rezultatele acesteia erau halucinante( acesta era termenul pe care Gerald îl voia neapărat pe hârtie). Norman Cooper fusese otrăvit! În articol, cu litere îngroșate, figura întrebarea: Cine-l voia mort pe Cooper? Articolul nu detalia foarte mult eventuala implicare a organizației caritabile, dar redactorii săi avuseseră grijă să se înțeleagă mesajul. Totul fusese efectuat cu acordul poliției britanice. Poate, dacă era vorba de o altă familie, oamenii legii ar fi ezitat să dea asemenea documente poporului britanic, dar cine avea curajul să se pună cu Northgardii?

Nu se făcuse mare vâlvă în jurul morții lui Steve. Fusese un suicid. Foștii colegi declaraseră presei că bărbatul o ducea greu, intrase în depresie după moartea mamei și fusese îngropat în datorii. Nimeni nu-l văzuse pe Charles Northgard intrând în apartamentul avocatului în noaptea aceea fatală.

Jacob insistate ca ambele trupuri, cel al tatălui său și cel al lui Steve să fie scoase pe aceeași targă, deodată, să pară că este un singur cadavru acolo. Cum murise oficial Charles Northgard? De bătrânețe. Se întinsese sub cerul înstelat pe una dintre băncile grădinii sale și adormise pe veci.

Jacob înregistrase încă un succes. Găsise în apartamentul lui Steve, portofoliul său. Nu putea decât să spere că avocatul mințise când spusese că mai lucra și cu alți oameni. Dacă era adevărat, oare ar fi îndrăznit cineva, acum, după ce Steve murise, să se pună cu Jacob? Poate nu ar fi crezut că fusese un suicid, prin urmare, ar fi tăcut din gură, din teama de a nu-i împărtăși soarta. Singurul „complice" fără voie fusese informaticianul leneș, care încercase să decodeze PDF-urile. Individul, speriat și îngrozit, își făgăduise sie și făgăduise în fața sfintei cruci, că nu va vorbi niciodată despre asta. Nu voia să moară.