ROTHCHESTER- Suveranii Banilor

6

Steve sună la soneria apartamentului situat la etajul cinci al unui bloc modest din sudul Londrei. Nu era o întâlnire oficială, deci renunțase la aproape nelipsita cravată albastră și sacoul negru cu un număr mai mare. Sună încă o dată, iar în cele din urmă, ușa se deschise și în fața lui apăru o femeie înaltă, suplă cu forme nu foarte bine definite. „Englezoaică tipică", dădu Steve verdictul. Chipul ei era ușor alungit, o trăsătură caracteristică mai degrabă italienilor, iar părul castaniu, ușor ondulat îi ajungea până la jumătatea spatelui. Era îmbrăcată simplu, la fel ca întotdeauna. Niște blugi extrem de mulați, ușor spălăciți și un tricou negru pe care scria „ EXETER".

— Sonia, rosti el, și unind vorba cu fapta, o pupă pe obraji.

— Mă bucur nespus că ai venit. Nu mai știu la cine să apelez, zise ea cu ochii închiși, gest

care-i exprimă disperarea.

— Nu ne-am văzut de atâta timp, chiar mă întrebam pe unde ești.

Sonia îl invită înăuntru și-l pofti în livingul mobilat foarte modest. Se așeză pe canapea, lângă el, îndoindu-și un picior sub ea și privindu-l fix. Schimbară câteva cuvinte de politețe, se interesară unul de viața celuilalt și apoi, când se așternu primul moment de tăcere, Sonia profită din plin și sparse gheața.

— Am aflat că ai fost la evenimentul organizat de Charles Northgard. Cum ai ajuns acolo?

— Am fost invitat, răspunse, știind că nu aceasta era replica la care se aștepta, dar întrebarea îl luase pe nepregătite.

— Nu mi-ai spus niciodată că ești apropiatul familiei și nici Emilio nu a menționat asta.

— Păi, sunt apropiat de curând, râse el scurt, în fond, fiind destul de sincer.

Între ei se lăsă liniștea, iar Sonia privi în stângă jos, cugetând probabil asupra următoarei întrebări. Nu-i veni niciuna pe moment, așa că Steve preluă ștafeta.

— Cum de m-ai sunat, adică cum ai aflat că am fost la evenimentul organizat de Northgard?

— Un amic, care era și el prezent acolo, mi-a spus că te-a văzut și nu-și putea da seama cum ai ajuns să fii invitat. A vrut să te întrebe, dar s-a luat cu altceva și apoi, nu te-a mai văzut.

— Care amic? Se interesă Steve, căci nu-și amintea să fi văzut fețe cunoscute.

—Daniel Gregor, un biolog marin. A fost o dată la noi acasă, când erai și tu acolo. V-ați strâns mâinile.

Steve căuta în fiecare colțișor al minții sale, dar nu-și putea aminti de niciun Daniel Gregor. Probabil, individul nu îl impresionase deloc la momentul respectiv.

— Și practic, de asta sunt eu azi aici, nu? glumi el. Ai aflat că sunt apropiat cu familia și speri să obții ceva bani.

Sonia găsi întrebarea lui oarecum umilitoare. Înghiți în sec, dar încercă să țină bărbia ridicată.

— Și eu sunt apropiată cu familia, divulgă ea informația cheie, deși bănuia oarecum că el știa deja asta, din moment ce era prieten cu ei. Eram, se corectă rapid și urmări reacția lui.

Steve procesă informația foarte încet, prin urmare, femeia nu reuși să vadă nicio schimbare bruscă la el.

— De ce nu-mi spui tu mie de ce ești așa de disperată după bani? La urma urmei, dacă ai un prieten care a fost invitat la Northgard acasă, nu te putea ajuta el? Mă gândesc că are bani, schimbă el brusc subiectul, dezamăgind-o profund, căci nu-i dăduse ocazia să-și mângăie orgoliul rănit.