Adopted?! *pauza*

Capitolul 26

Tom: Blythe, mai esti cu mine?

Desi il auzisem de aceasta data, nu i-am raspuns. Nu eram sigura de ce raspuns sa dau, asa ca m-am prefacut ca nu l-am auzit.

Tom: ti-am adus un jurnal. M-am gandit ca poti scrie in el tot ce ai pe suflet. Fara ca cineva sa il citeasca, imi spune in timp ce scoate din ghiozdanul lui un carnetel.

Cu aceste cuvinte mi-a atras atentia.

Tom: te poti elibera. Poti sa scri in el cum te-ai simtit in toate aceste momente.

Gandul ca ma pot elibera m-a facut sa privesc acel carnetel ca pe ceva sfant.

Tom: nimeni nu trebuie sa stie de el. E alegerea ta cui ii spui de el. Eu iti promit ca imi voi tine gura inchisa. A facut o mica pauza in vorbire, timp in care a impins carnetelul mai aproape de mine. Nici eu nu trebuie sa stiu ce scri in el. Va fi alegerea ta daca vrei sau nu sa mi-l dai sa il citesc. Asta bineinteles, daca il vei folosi.

L-am luat in maini destul de sceptica.

Chiar putea acest mic carnetel sa ma faca sa ma simt mai bine?

Tom: am terminat pe ziua de azi. Ne vedem maine, imi face cu mana dupa care iese pe usa.

Cred ca tot ce am facut urmatoarele minute a fost sa ma uit la "jurnalul" din mana mea.
Imi placea ideea de a ma elibera, de a fi complet secret pentru restul. Dar in acelasi timp, n-am fost niciodata o persoana care sa isi poata exprima sentimentele usor. Am fost mereu o introvertita, si ceva ma face sa cred ca asa voi ramane.

Dorinta de a ma taia a plecat pentru un moment, asa ca m-am ridicat din pat si m-am indreptat spre ghiozdan, cu dorinta de a lua un pix.
Cand am deschis prima pagina a carnetelului m-am blocat. Chiar puteam face asta? Ma puteam deschide atat de usor in fata unor foi de hartie?

Am pus pix-ul pe foaie cu speranta de a scrie o formula de introducere, ceva. Dar n-am reusit.
Am inchis jurnalul si l-am pus pe birou alaturi de pix, dupa care m-am trantit in pat. Aveam treburi mai serioase de facut, decat sa scriu intr-un carnetel.

Aveam de invatat.

*Niall's pov.*

Cand am auzit pasi pe scari mi-am lasat telefonul pe canapea, si mi-am indreptat atentia spre persoana care cobora scarile. Din pacate, era doar Tom.

Louis: ceva nou Tom? L-a intrebat cu speranta.

Tom: din pacate nu. Este la fel ca datile trecute. Nu vorbeste cu mine, si de multe ori nici nu ma mai asculta. Sta acolo cu genunchii la piept si e pierduta in ganduri.

Liam: ce am putea face ca sa o ajutam sa isi revina?

Tom: trebuie luata usor, ca la inceput. Sa nu o lasati prea mult singura, fiti cu ochii pe ea. Scoateti-o la plimbari, trebuie sa ii aratati ca ii sunteti alaturi. Si cel mai important, trebuie sa ii oferiti iubire.

Louis: multumim mult Tom.

Tom: n-aveti pentru ce, sper ca tura urmatoare sa fie mai bine.

Harry: si noi speram.

Dupa ce Tom a iesit din casa intre noi s-a lasat o liniste apasatoare, ceea ce rar se intampla cand vine vorba de noi.
Am stat putin sa ma gandesc la ce sa fac, ma simteam atat de ciudat de cand Blythe s-a schimbat. Chiar imi pare rau de cele intamplate. Am incercat sa vorbesc cu ea, dar de fiecare data spune ca e okey, si ca nu e suparata. Dar stiu ca a afectat-o, si de aceea s-a inchis iar in ea.

M-am indreptat spre trepte pentru a ma duce in camera mea ca sa ma odihnesc, aseara am avut un concert care a durat destul de mult, si nu prea am dormit cum trebuie.