Castelul Ardenne

Capitolul XIX - Cântecul mut al zăpezii

- Lăsați-ne, ordonă contele servitorilor și așteptă ca aceștia să părăsească salonul. După cum știe toată lumea, am fost născut în urma unei indiscreții a tatălui meu cu o altă femeie decât soția lui. Condițiile au fost, ca în urma recunoașterii mele ca fiu ilegitim, să-mi petrec o mare parte din viață în Franța, ceea ce am și făcut. Promisiunea lui, ca a oricărui om pus într-o asemenea situație, a fost că nu se va mai întâmpla din nou niciodată.

Acum, ca o explicație paralelă, continuă Christobel, lady Ardenne, născută Amelie Lafayette, ducesă de Kent avea o soră pe nume lady Mathilde. Ați crescut împreună și, din câte am înțeles erați nelipsite din tumultul vieții la curtea reginei engleze.

- Nu înțeleg unde vreți să ajungeți, spuse Dalian tulburată și forțată să ducă mai departe înșelătoria. Nu știa nimic despre trecutul adevăratei soții a lordului, cu atât mai puțin despre sora ei sau presupusele zile petrecute la curte, dar acum se vedea nevoită să și le asume ca și când ar fi fost ale ei. Tremura, însă nimeni nu observă.

- Sora dumitale a comis unele indiscreții la curte pentru care a și fost rugată să o părăsească. I-a fost sugerată o călătorie în străinătate în urma căreia lady Mathilde a cunoscut-o pe soția tatălui meu, prințesa Ida. Și-au petrecut vara împreună în Castelul Jehay, unde li s-a alăturat și prințul. Pentru a nu lungi foarte mult povestea – nu doresc să vă plictisesc de Anul Nou, tatăl meu și lady Mathilde s-au îndrăgostit, iar ea a rămas însărcinată cu al doilea copil ilegitim al prințului Georg. Ea a rămas în castel până în ziua nașterii în ciuda protestelor prințesei Ida. Din păcate, lady Mathilde nu a trăit pentru a-și vedea copilul. Îmi pare foarte rău, lady Ardenne.

La câteva ore după tragica întâmplare, copilul a fost găsit mort în pătuțul său. Mama mea vitregă fusese văzută ieșind din camera lui în acea zi și, deși nimeni nu îndrăznește să admită, zvonurile s-au împrăștiat repede, iar ea a fost învinovățită pentru o crimă pe care nu o comisese.

- Tată, e adevărat? întrebă ostil Adolf.

- De unde știi? șuieră Georg din colțul lui cu chipul schimonosit de durere, nebăgându-și fiul în seamă.

- Pentru că astăzi am primit o scrisoare de la moașa copilului care, aflându-se pe patul de moarte, a decis să-și încheie socotelile cu această lume. Ea a murit ieri dimineață, lăsând scrisoarea fiicei ei croitorese. Dacă îmi permiteți, o voi citi.

Christobel scoase din buzunarul vestei plicul pe care Dalian îl recunoscu imediat ca fiind cel luat în prezența ei de la croitorie chiar în acea zi.

Domnule conte,

Îți scriu ție cu ultimele puteri, o scrisoare ce trebuie citită de întreaga dumitale familie. În acea noapte, Dumnezeu să mă ierte pentru tăcere, lady Mathilde de pe patul de moarte m-a pus să jur că n-am să las acel copil să sufere. Nu avea încredere că nimeni în afară de ea putea să aibă grijă de el. Când ea a murit, eu sunt aceea care a avut mâinile pătate de sângele unui nou-născut. A fost ultima ei dorință.

Sunt o nenorocită femeie care nu speră la odihna de apoi pentru faptele ei, însă speră că adevărul o va elibera.

Scrisoarea se termina cu semnătura ei și cu data la care fusese redactată. Pentru un moment, după ce vocea lui Christobel nu se mai auzi, nimeni nu îndrăzni să sufle un cuvânt. Toate privirile erau ațintite asupra prințesei Ida. Ea stătea dreaptă, calmă și mută ca o statuie, chipul ei cu trăsături aproape banale împrumutând paloarea zăpezii. Clipa de liniște dură doar până furia prințului izbucni ca un fulger.

- Să fie blestemată, țipă el, sărind din scaunul său. Cum a putut... Cum a îndrăznit...

Glasul său suna înecat de suspinele ce i se adunau în piept. Se întoarse spre soția sa, ațintind-o cu ochii încărcați de lacrimi și regret.